Emil Iordache – poet

Golul lăsat în urmă de dispariţia lui Emil Iordache nu pare a se fi umplut nici la 10 ani după tristul eveniment, împliniţi în luna octombrie; viaţa universitară ieşeană, ca şi cea literară, se resimt încă. Până apuc să îi comentez cartea inedită Nobelul slav, abia tipărit, de Richard Constantinescu, la edituraFilos din Bucureşti, vreau să evoc o altă ipostază, mult mai discretă decât aceea de traducător şi critic literar, a profesorului ieşean.

Apropiaţii ştiau că, în tinereţile sale, Emil Iordache scrisese poezii, că publicase câteva în paginile presei culturale; uneori, o spunea el însuşi, şi atunci ochii săi căpătau sclipiri nostalgice. Poemele care alcătuiesc volumul postum Poeme fără mască datează din cel puţin două perioade distincte: unele sunt scrise în primii ani ai deceniului al IX-lea, altele la începutul anilor ’90. Le desparte, deci, un deceniu. Fiind vorba de o culegere a unor texte scrise fie ocazional, fie aflate în stadiu de şantier (nu mai discut despre posibilitatea ca destule altele să se fi pierdut pur şi simplu), este dificil şi, cred, inutil să cauţi o coerenţă stilistică ori tematică a acestei cărţi. Un lucru mi se pare mult mai important de subliniat: indiferent de poietica pe care o urma, indiferent de dârele marilor poeţi care se pot citi în filigranul unora dintre texte, indiferent de urmele intertextuale subtile sau ostentative, din aceste texte se poate decela o voce poetică autentică; nu am nici o îndoială că, dacă ar fi perseverat, dacă şi-ar fi urmat şi această chemare, Emil Iordache ar fi devenit un poet notabil, remarcabil, ba chiar important al generaţiei sale. Cele cu puţin peste 40 de poeme care s-au păstrat dau socoteală de ceea ce ar fi putut deveni acest poet, nu reprezintă un corpus definitiv, asupra căruia autorul să-şi fi dat girul, care să ne permită verdicte definitive. Şi totuşi, câteva dintre aceste poeme ne permit să întrezărim nu doar o siguranţă a versificării, o autenticitate a rostirii, un background cultural bine asimilat la sursă (condiţie obligatorie pentru orice scriitor), ci şi o uşurinţă a tehnicii poeziei (să ne amintim, pentru Poe poezia este în primul rând tehnică), ba chiar o anumită virtuozitate a prozodiei şi a gradaţiei efectelor lirice care îl puteau plasa (şi cred că îl şi plasează, în absolut) pe Emil Iordache peste mulţi dintre poeţii consacraţi (căci harnici) ai generaţiei ’80.

Ceea ce se observă parcurgând Poemele fără mască este diversitatea registrelor. Dar, indiferent că e vorba de poeme de dragoste, de elegii ori de texte ironice, parodice, o calitate accesibilă doar poeţilor cu vocaţie, care ştiu să surprindă poezia printre pliurile realităţii străbate din majoritatea textelor: o anumită simplitate nu doar a rostirii, ci şi a imaginarului. Autorul nu caută ziua în amiaza mare efecte ostentative cu lumânarea, nu epatează, nu forţează, ca să spun aşa, muza. Aceasta este, ca la mai toţi marii poeţi, una livrescă, provenind din eterul culturii. Chiar primul poem al cărţii (presupun că e vorba şi de primul în ordine cronologică) reţine atenţia printr-o minuţioasă construcţie în oglindă a sensului şi printr-o maturitate a rostirii eficace, convingătoare. În acest prim text se pot decela, la nevoie, măcar două „direcţii” ale poeziei lui Emil Iordache: pe de o parte, un permanent regres (afectiv, mnemotehnic) către liniştea arhetipală a satului, care echivalează cu aceea a originii în care lumea nu fusese întinată, pe de alta, un exil în spaţiul tulbure şi neliniştitor al unui prezent sufocat de zgura unei modernităţi citadine. Nici vorbă că prima tendinţă stă sub semnul lui Esenin; a doua, în schimb, nu este străină de „biografismul” şi „cotidianul” poeziei începutului anilor ’80. Cu toate acestea, Emil Iordache nu aplică reţete brevetate, ci topeşte totul într-un discurs personal, care frapează prin prospeţimea unor imagini totuşi recognoscibile.

Cum nu am spaţiu să detaliez, mă opresc asupra unui singur poem, Macarale în grevă, care aminteşte de unele texte celebre semnate de Mircea Cărtărescu sau de Florin Iaru şi care au făcut deliciul cititorilor la finele anilor ’80 şi începutul anilor ’90. Poate sunt subiectiv, dar mie mi se pare că poemul lui Emil Iordache are mai multă vervă parodică, dar şi autenticitate: „Depun mărturie că ai într-adevăr un stil delicvent de înaintare,/ un mers fabulos, compus din zvâcniri senzuale de emisfere mobile,/ eşti un fel de junglă bipedă în plină mişcare,/ colcăind de tarzani primitivi şi de alte jivine agile;/ când treci tu, strada pare un iezer murdar cu lebede albe şi roşii/ ancorate la semaforul bâlbâit, tricolor,/ braseria din colţ se cutremură ca un pavilion, unde canceroşii,/ privindu-te, uită că maladia lor e-un antimotor/ din tecuci, care ţăcăne zăpăcit, mestecând înainte/ interdicţii, diete, reţete, cuvinte;/ „fierbinte!”-/ iată ultimul geamăt al termometrului meu de adolescent,/ despre care nu aş putea zice că pune un diagnostic făţiş;/ înaintezi precum coloana a cincea, teribil, arborescent,/ precum o târfă la concursul de „Miss/ Virginitatea”, de „Miss Pudoarea/ Dezbrăcată de Conştiinţa de Sine”…/ Pe scena străzii, eşti ca o poză deşucheată în Evanghelie,/ poţi fi citită de la dreapta la stânga începând cu/ Apocalipsa; aşa vine/ spre noi Omida Singurătăţii, aşa se târăşte, ne sperie/ armata roşie a fructului nehărăzit, al unui destin pe dolari,/ pe mărci, pe franci, pe orice valută de mare manevră,/ iar noi rămânem năuci şi tragici, revoluţi şi rurali,/ precum şomerii în shop-uri, precum macaralele-n grevă.”

Nu am nici un dubiu că dacă un astfel de text i-ar fi „ieşit” unui poet consacrat, el ar fi ajuns, astăzi, chiar în manuale. Asta pentru că în el coexistă paşnic şi spiritul parodic, dar şi viziunea gravă, alertată de sentimentul imposibilităţii de a controla o astfel de atracţie erotică. Poezia lui Emil Iordache nu era doar o joacă de-a cuvintele, ci un lucru cât se poate de serios.

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Al.I.Cuza”

Publicitate și alte recomandări video