Euroziunea

Disidenţa scoţienilor, reculul bursier, fragilizarea monedelor naţionale, o mai-mult-decât-posibilă tectonică majoră a companiilor multinaţionale, ce se văd nevoite să-şi schimbe politica lor teritorială pentru a rămâne actori importanţi pe piaţa UE, iată câteva rezultante ale Brexitului. Aparent, metropola pierdantă e Londra. Posibilele câştigătoare sunt Frankfurth/ Main, Paris sau Berlin, care sunt văzute de majoritatea specialiştilor ca viitoare gazde ale fiefurilor companiilor ce-şi vor delocaliza activităţile din hubul economic mondial londonez, pentru a-şi păstra importanţa economică la nivelul pieţei continentale. Uşi care se închid pentru unii, ferestre de oportunitate pentru alţii. În răstimp, curentul îşi face de cap într-un sistem deopotivă economic şi teritorial. Consum inutil de energie şi fragilizare economică, politică şi geopolitică. Iată cum un fenomen perceput de către cei ce l-au generat ca fiind naţional se repercutează la nivel continental şi mondial.

O sincopă în gândire la Londra sau, mă rog, ca să respectăm condiţiile fizice din teoria propusă de Edward Norton Lorenz a „efectului de fluture”, o adiere introdusă în sistem de către Cameron s-a transformat într-un uragan la nivel continental şi mondial. S-a scris atât de mult pe tema Brexit în ultimele două săptămâni, încât orice încercare de a mai scrie ceva pe acest subiect riscă să aducă redundanţe supărătoare în discurs. De aceea am să  propun alte chei de lectură ale evenimentului.

„Adio şi-un praz verde.” Cam asta ar spune un oltean despre procesul de extindere al Uniunii Europene. Prea ocupate de a mai salva ceea ce mai e de salvat, dar şi sub presiunea unor centre de decizie geopolitică ostile proiectului european, autorităţile UE nu vor mai avea nici grija Turciei – aflată într-o criză profundă, nici a Ucrainei sau Republicii Moldova şi nici a Balcanilor de Vest.

„Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul.” Politicienii par printre cele mai puţin adaptabile personaje la metamorfozele scenei geopolitice actuale. Trans-scalaritatea teritorială construită cu minuţiozitate după cel de-al doilea război mondial şi finisată după anii 90 a primit o gravă lovitură pe data de 23 iunie. Lovitura a fost generată de politicienii ce au confundat spaţiul geopolitic cu propria lor ogradă electorală. Motivele!? Nenumărate şi atât de prezente în scrierile recente, încât nu are sens să le reiau aici; dar la cum au votat britanicii, acestea nu pot fi foarte diferite faţă de sinteza oferită de piesa „F@%# you, European Union!", prezentată pentru prima data la emisiunea lui John Oliver: Polonia e deprimantă, în România sunt vampiri şi majoritatea britanicilor nu ştiu unde e Lituania. Mai erau ceva aprecieri despre Slovenia, unele pozitive, dar acestea nu pot fi reproduse într-o manieră decentă aici.

Să nu dăm vina în exclusivitate pe politicienii britanici. Declanşarea „coşmarului sirian”, aşa cum numeşte Danielle Pletka, vice-preşedintele pentru studii de politică externă și de apărare la American Enterprise Institute, marea migraţie declanşată anul trecut, a demonstrat lipsa de coeziune manifestă la nivelul UE. Clivajul s-a instalat pe vechea cortină de fier. Statele mult mai uniformizatele cultural ale periferiei estice a UE, care-şi datorează relativa prosperitate economică actuală în exclusivitate aderării la această structură teritorială şi economică, nu au dorit să participe la soluţionarea acestei mari crize comune. Slovacia, Ungaria, Polonia merită arătate cu degetul! România!? Încă nu supăra pe nimeni – noi nu ne amestecăm în marea geopolitică – probabil că nu ne pricepem. Dar Cehia!? Pentru Cehia vom deschide un nou capitol.

„Ulciorul nu merge de multe ori la apă.” Cât de… populist poţi să fii, ca să propui în plină criză europeană un referendum pentru ieşirea ţării din UE şi din NATO!? Preşedintele ceh, Miloš Zeman, a comis-o, deşi această dublă apartenenţă a adus prosperitatea economică recentă a Cehiei. Uniunea Europeană nu-şi mai permite un răspuns afirmativ la un astfel de referendum, nici măcar de liga secundă – să-l numim Czexit. Dar prin ieşirea din UE a celui mai important susţinător al Europei naţiunilor, s-au creat deja premisele unei metamorfoze radicale a structurii teritoriale ale UE – în cel mai scurt timp statul va juca un rol simbolic.

“Statul a devenit prea mic pentru marile probleme globale şi prea mare în faţa problemelor locale.” Butada, devenită clasică, începe să capete sens într-o lume în care structurile supra-naţionale, precum UE, se văd ameninţate de elementele constitutive. Europa naţiunilor va deveni mai rapid decât ne imaginăm o Europă a regiunilor. De ce să menţii o structură ale cărei unităţi de holon sunt inamice proiectului european, când aceeaşi structură se poate bucura de susţinerea regiunilor?

Problema e că şi în astfel de metamorfoze teritoriale, România şi, mai ales, "regiunile” ei vor fi, ca întotdeauna, nepregătite. Poate nu întâmplător la început de iulie a debutat la Bucureşti Forumul Administraţiei Publice Locale, unde s-a prezentat şi Strategia de Dezvoltare Teritorială a României. De acolo aflăm că se vor crea 15 "sisteme urbane regionale”. Dincolo de ridicolul denumirii, avem o certitudine – mergem pe mâna regiunilor două judeţe, cu dimensiuni meschine şi de inspiraţie sovietică, deloc adaptate rolului pe care-l vor juca în arhitectura unei Europe cu regiuni din ce în ce mai mari (cazul redesenării recente a gridului administrativ regional francez).

Am să mă opresc aici, dar nu înainte de a vă lămuri ce e cu „euroziunea”. E doar o simplă gafă de scriere a unui proaspăt absolvent de facultate. Între timp a fost rectificată.

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Publicitate și alte recomandări video