Examen cu toleranţa zero

Usain Bolt, cel mai mare alergător de cursă scurtă al lumii de la “King” Carl Lewis încoace, nu mai are nouă titluri olimpice la activ, ci numai opt. Din motive de doping, dar nu “fulgerul” jamaican este cel dopat, ci un coleg de-al lui. Deşi toată lumea cu afinităţi distructive aştepta marea veste cu depistarea lui Bolt. “Insane” Bolt, cum este el alintat de prieteni şi inamici de-a valma, i-a luat apărarea prietenului său Nesta Carter, care, să recunoaştem, n-a avut nici antecedente, nici subsecvente în domeniu. Dar fiind vorba de ştafetă, deci o echipă, se aplică principiul muşchetarilor: toţi pentru unul, unul pentru toţi. Şi toţi au suferit din cauza lui Nesta, mai puţin Usain, mai mult Asafa Powell, un mare atlet din ţara “reggae”, care nu s-a întâlnit cu titlul olimpic, deşi a deţinut recordul mondial al sutei. Ne amintim de un alt uriaş atlet, de data asta din Texas, Michael Johnson, la fel de corect ca şi Bolt, care a pierdut şi el un titlu olimpic şi vreo două mondiale la ştafetă, din cauza neastâmpăraţilor săi colegi. În acel caz, însă, “expresul din Houston” s-a făcut foc şi pară pe alde Pettigrew sau Young, pe bineîndreptăţitul motiv că i s-a furat munca. Bolt nu s-a supărat, că are de unde pierde, avea şi Johnson, dar… aşa sunt texanii, mai iuţi la mânie. În orice caz la întrebarea “dar Bolt şi Johnson chiar au fost curaţi?” încă nu s-a răspuns, dar verdictul ar înclina spre negativ, fiindcă, după cum menţiona marea atletă română Gabriela Szabo, sportivii de superclasă sunt mai des controlaţi decât restul. Şi poate că tocmai de aceea, numărul sportivilor de mare valoare depistaţi sunt foarte puţini. De la Lance Armstrong încoace.

Problema care se pune acum, din punct de vedere etic, este aceea a retroactivităţii. Peste 500 de eşantioane recoltate la Jocurile Olimpice din 2008 şi 2012  şi peste 100 de sportivi (cu preponderenţă din atletism şi sporturile de forţă) au fost deposedaţi de medalii şi clasări sportive. Pe de altă parte, cu patru-cinci ani în urmă, o acţiune retroactivă similară a fost declanşată în privinţa Jocurilor din 2004. Este de la sine înţeles că e foarte plăcut ca un sportiv să se trezească medaliat olimpic la cinci ani de la desfăşurarea competiţiei, însă pentru cel care s-a bucurat de onorurile olimpionice şi acum se vede în inedita postură de “hoţ-neprins-dar-negustor-necinstit” nu e uşor. În fond, ce naiba vor deştepţii ăia de la CIO şi WADA, de judecă rezultatele din 2008 după listele din 2016. De unde să ştie săraca Aksana Miankova (campioană olimpică la aruncarea ciocanului) în 2008, că licoarea energizantă pe care a absorbit-o va deveni păcătoasă în 2016?

Răspunsul se poate găsi în mereu actuala cursă de urmărire între organizaţiile mondiale (naţionale) antidoping şi laboratoarele care produc asemenea minuni chimice. Ceea ce s-a întâmplat în primii ani ai mileniului, când în această cursă laboratoarele gen BALCO au câştigat lupta cu WADA şi USADA (agenţia mondială, respectiv americană, antidoping) nu se mai putea suporta. Sportul american a fost zguduit din temelii, iar credibilitatea sa s-a apropiat de zero. De aici a intervenit conceptul de toleranţă zero şi o naţiune, care altădată (se zice!) a ascuns documente compromiţătoare despre corectitudinea regelui Carl Lewis, a fost nevoită să sacrifice un superstar de acelaşi calibru fără să clipească. Bineînţeles, că e vorba de Lance Armstrong.

Aceasta nu înseamnă că aceşti producători de substanţe interzise au cedat partida. Minunile farmaceutice au fost din ce în ce mai greu de obţinut, dar au devenit din ce în ce mai scumpe. Sportivii şi oficialii care au pus bani grei la bătaie pentru a le obţine ştiau foarte bine pentru ce le folosesc, deşi aveau alibiul “absenţei de pe listele ruşinii”. Tocmai de aceea, toleranţa zero înseamnă şi faptul că folosirea lor înseamnă descalificare, indiferent de momentul în care au devenit interzise. Cu alte cuvinte, acum poţi să le foloseşti, dar eşantioanele rămân şi dacă se vor dovedi nocive, plăteşti consumaţia.

Nesta Carter este primul sportiv dintre cei – hai să le spunem – “reexaminaţi”, care au făcut apel la TAS în legătură cu decizia CIO. Apel care va fi judecat de eminenţi jurişti, specialişti în drept sportiv. Dacă Nesta pierde acest apel, lupta antidoping va continua pe acelaşi făgaş în ritm normal. Dacă nu, toţi sportivii deposedaţi retroactiv de medalii vor trebui să le primească înapoi. Ceea ce va fi a doua bilă neagră pe capul WADA, după ruşinea cu Meldonium. 

PS: Dacă substanţa numită efedrină a fost scoasă de pe lista neagră a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, n-ar trebui ca gimnasta Andreea Răducan să-şi primească înapoi medalia de la JO din 2000? Sau retroactivitatea funcţionează numai cu sens unic?