Expertiza mioritică a antiterorismului

Miticii din România dezbat despre grozăvia atentatelor teroriste europene cum discutau miticii străbunici la un pahar de vin, în perioada neutralităţii (1914-1916), despre situaţia fronturilor în Primul Război Mondial. Şi atunci unii ştiau cum trebuie înfrântă Austria, păcălită Rusia şi combătută Germania; din vorbe erau mult mai pricepuţi decât laşii de francezi şi perfizii de englezi. Pe front, când am devenit ciuca bătăilor, din România au rămas trei judeţe şi jumate cu capitala la Iaşi, tot aliaţii pe care-i bombăneam au învins în locul nostru şi pe principiile scrise de ei s-a clădit România Mare. Atunci se cumpărau ziare pentru propaganda antantistă sau germanofilă, astăzi se fac conturi pe facebook.

Un secol mai târziu, din birourile lor parlamentare, aflate uneori pe o uliţă de la ţară fără asfalt, canalizare şi iluminat public, parlamentarii noştri ştiu exact ce trebuie să facă neexperimentaţii europeni cu jijadiştii. Aleşi care îşi salvează colegii corupţi şi votează legi al căror nume nu-l cunosc, cred că ştiu sigur cum să-i împiedice pe islamiştii radicali, cetăţeni belgieni sau francezi, să îngenungheze Europa. Ştiu şi capul cui trebuie să cadă mai întâi, pentru ca statul islamic să nu-şi mai inflitreze teroriştii pe rutele de imigraţie. Alături de ei, analişti, foşti preşedinţi, au cel puţin viziune de secretari generali ONU, de preşedinţi chinezi şi împăraţi japonezi la un loc, plus de şefi ai Pentagonului. Ei combat. Mulţi se cred în treilea război mondial, războiul generaţiei lor, şi sunt gata. Nu de plecat pe front. Nici vorbă. De dat sfaturi mai marilor lumii. Merkel? O bunicuţă cu casa devastată de golani. Junker? Un fanfaron în vizită la circ. Europa? Se sfarmă mai rău ca Imperiul Roman. Sfârşitul lumii? E al doişpelea ceas…Ei ştiu mai bine decât prozeliţii Daesh care sunt păcatele Europei şi, la o adică, dacă ar vrea, ar putea să dea nişte lecţii elitei europene birocratice şi complet depăşite de provocările momentului.

Este greu de spus până unde se va merge cu ridiculizarea inadecvării pacifiştilor liberali. Fiindcă experţii mioritici sunt decişi. Sunt deja la înălţimea momentului. Cote de distribuire respinse? Doar atât? Unii merg până la alungarea arabilor, închiderea sau demolarea moscheilor, retragerea cetăţeniilor, desfiinţarea cartierelor cu comunităţi islamice, demararea programelor de incluziune forţată, de renunţare la voal şi îmbrăcăminte, controlul graniţelor şi restrângerea libertăţii de deplasare, creşterea exponenţială a metodelor de supraveghere, etc.

Prea multă libertate, prea multă naivitate din partea francezilor, belgienilor şi europenilor de pretutindeni. Noi, ai căror bunici i-au sufocat în trenuri pe evrei, care încercăm degeaba să-i integrăm pe rromi de un secol şi jumate şi să-i facem cetăţeni onorabili, am ajuns, iată, să avem şi islamofobie fără islamişti. Te-apucă groaza când auzi că aceşti politruci n-ar ezita o secundă să calce în picioare drepturi fundamentale, principii democratice, ca să se întoarcă la cele mai abuzatoare şi controlate forme de societate.Ei reacţionează ca nişte fundamentalişti.

Dar există un pericol pe care ei nu-l vor spune, fiindcă de fapt nici nu-l înţeleg. S-ar putea ca, odată pornit un război cu aceste mijloace, să nu mai fim capabili să ne reîntoarcem la societatea, Europa şi lumea existentă înainte. Europa însăşi să fie transformată complet de o victorie împotriva terorismului islamic, în mici cetăţi închise, asediate, dar „sigure”. România, la rândul ei, nu ar rămâne decât o ţară izolată, în bătaia vântului, fiindcă fiecare se va apăra şi descurca pe cont propriu, în afara unui cadru de valori universale şi drepturi civice liberale pe care sunt clădite societăţile occidentale actuale.

Ceea ce se va întâmpla în următoarele luni, în următorii ani de război european terorist şi antiterorist, va rupe şi societatea românească în două. Mulţi se vor preda necondiţionat fricii, preferând soluţiile salvaţioniste radicale. Vor crede în mirajul şi asigurările date de un stat puternic securizat, unde libertăţile sunt cedate unor autorităţi şi servicii secrete care pretind că ştiu ce trebuie pentru binele şi siguranţa comună. (Aşa cum vedem, Rusia sau Turcia nu sunt deloc mai eficiente în combatarea terorismului, deşi restrâng libertăţile pentru a justifica autoritarismul politic şi diferite forme de represiune). Alţii, din ce în ce mai puţini, cu fiecare atentat, cu fiecare viaţă nevinovată pierdută, cu fiecare aeroport aruncat în aer, vor milita pentru up-gradarea modelului liberal un timp limitat de război, fără cedarea în faţa exceselor populiste şi extremismului. Această luptă, pentru putere de fapt, a început deja în culisele structurilor de securitate, pe scena politică şi în media. Dar, faţă de 1916, nu mai este vorba de alegerea unei tabere pentru România, ci de alegerea unui model de societate.