Farsa cu alegerile interne

Iarna lui 2014 a venit la pachet cu o sumă de zvonuri referitoare la deciziile ce ar putea fi luate la vârf pentru a moderniza PSD. Se vorbeşte intens de necesitatea atragerii tinerilor de valoare în partid, dar şi de ideea blasfemiatoare a unora de a înlătura baronii, corupţii şi foştii comunişti din acelaşi partid. Ponta propune chiar limitarea numărului de mandate ale aleşilor, dar şi o comunicare mai sinceră cu masele. Eventual, prin Facebook.

Tot acest zbucim politic îmi aduce aminte de vara lui 2004 când, speriaţi de ascensiunea Alianţei DA, pesediştii căutau soluţii pentru a-şi recapacita electoratul. Atunci a ieşit la rampă premierul Adrian Năstase, care a cerut – în cuvinte pline de simţire – iniţierea unei ample reforme interne a PSD. Zis şi făcut! Iar primul pas l-a constituit organizarea unor alegeri interne pentru depistarea celor mai capabili candidaţi la un fotoliu de parlamentar. Se apropiau ultimele alegeri generale în care parlamentarele şi prezidenţialele coincideau.

Aşa a început una dintre cele mai grosolane farse politice, menite a prosti electoratul, dar care s-a întors rapid împotriva lui Năstase. Scrutinul intern al PSD a stârnit hohotele de râs ale adversarilor, dar şi uimirea suporterilor. În acea zi, nimeni nu a ştiut ce se întâmplă cu adevărat. Pe la mijlocul procesului de votare, în multe secţii, numărul voturilor îl depăşise deja pe cel al membrilor de partid. Pesediştii se furau pe faţă unii pe alţii. Se zvonea că unii se clonaseră pentru a vota de mai multe ori în acelaşi timp. Alţii îşi înscriseseră tot neamul în partid, vii şi morţi laolaltă, pe perioadă strict determinată. Cei mai isteţi dintre pesedişti puseseră mâna pe listele de la întreţinere şi se foloseau fără scrupule de ele.

În plus, cei care băgaseră deja şpaga în buzunarul liderului local de partid, pentru a intra pe lista candidaţilor, nemairegăsindu-se printre favoriţi începuseră să facă scandal. Unii ameninţau pe faţă. Alţii, doar la telefon. Deşi conducerea de partid încerca acum să blocheze accesul presei la aceste alegeri dubioase, câţiva pesedişti indignaţi nu au ezitat să deconspire cele mai interesante informaţii. Oricum, Comisia de etică a fost sufocată de plângeri. Colac peste pupăză, la puţină vreme după bizarul scrutin, şi-a făcut apariţia Ion Iliescu, care a ţinut morţiş să adauge pe listele electorale propria camarilă. Oamenii lui Iliescu nici nu participaseră la calificări!

Efectul "reformei" demarate de Adrian Năstase s-a regăsit în rezultatele alegerilor din acea toamnă şi a fost devastator pentru PSD şi pentru fostul premier. Se pare că PSD nu şi-a revenit complet nici până astăzi din acel fifty-fifty din 2004, care s-a transformat într-un soi de blestem pentru pesedişti! Morala întâmplării de atunci a fost că şmecheria nu ţine loc de reformă. În realitate, în cazul în care chiar este dorită, dar nu este, schimbarea la nivelul unui partid politic se poate produce mult mai simplu. Nu trebuie reinventată roata. Doar propui un set de măsuri clare şi de bun simţ (pe care ţi le poate furniza orice om cu inteligenţă medie de pe stradă!) şi pe urmă le aplici transparent, fără întârziere şi fără excepţie. Dar ce te faci dacă 90% dintre politicieni şi-ar pierde poziţia (iar unii chiar libertatea) în urma unei astfel de reforme?  

Publicitate și alte recomandări video