Fiica si ginerele lui Gabriel Oprea, acuzati ca au plagiat articole in baza carora au devenit doctori la SRI

luni, 15 februarie 2016, 10:35
1 MIN
 Fiica si ginerele lui Gabriel Oprea, acuzati ca au plagiat articole in baza carora au devenit doctori la SRI

Fiica si ginerele senatorului UNPR Gabriel Oprea sunt acuzati ca au plagiat mai multe articole, integral sau partial, cu ajutorul carora au obtinut, in decembrie anul trecut, titlurile de doctor, atribuite prin ordin semnat de noul ministru al Educatiei, Adrian Curaj. 

Cei doi au devenit astfel doctori in Studii de securitate si intelligence la Academia Nationala de Informatii "Mihai Viteazul" (ANIMV) a SRI, unde a fost conducator de doctorat chiar Gabriel Oprea, pana la 1 decembrie 2015, cand a luat amploare scandalul de plagiat care l-a avut ca principal protagonist.

In varsta de 27 de ani, Ana Maria Tudor si Alexandru Marius Tudor au sustinut public lucrarile de doctorat in aceeasi zi, 27 octombrie 2015, cu o saptamana inainte ca Gabriel Oprea sa isi piarda functia de vicepremier, odata cu caderea guvernului Ponta.

Fiica si ginerele lui Oprea au avut acelasi conducator de doctorat, pe profesorul Gheorghe Toma, se arata intr-un raspuns dat de ANIMV la solicitarea pressone.ro. De asemenea, amandoi au beneficiat de o bursa doctorala cofinantata din fonduri europene, oferita de Universitatea privata "Titu Maiorescu". In plus, incepand din 2013 cei doi au fost colegi la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).

Textul integral, pe ziare.com

Comentarii