FILE DE ISTORIE! La o aniversară: Cercul ieşan de cetire medicală

miercuri, 13 ianuarie 2016, 02:50
1 MIN
 FILE DE ISTORIE! La o aniversară: Cercul ieşan de cetire medicală

„Încetul cu încetul, până pe la 1830, se adunară în Iaşi un număr simţitor de medici, farmacişti, chimişti, botanişti, ingineri, agronomi, arhitecţi”, şcoliţi în marile universităţi europene care doreau„a răspândi între localnici cunoştinţele lor mai înaintate, prin vorbe şi diferite întreprinderi ocazionale (…) aşa cum se practica în lumea cultă”.

„Precum în Moldova nu se aflau pe atunci nici librării speciale, nici poştă regulată cu străinătatea, care să poată aduce fiecăruia, într-un timp dat, cărţile sau periodicele ce apăreau succesiv în diferite centre mari europene”, aceşti intelectuali, unii străini, alţii moldoveni, precum şi câţiva boieri locali, se hotărâră „să alcătuiască un cerc ai cărui părtaşi sau membri să contribuie cu diferite sume, cu care să se poată abona la mai multe publicaţii periodice din străinătate, care să poată fi cetite în comun”.

Astfel, la începutul anului 1830, lua fiinţă „Cercul Ieşan de cetire medicinală, o asociaţie cu scop cultural, cea dintâi societate literar-ştiinţifică din Ţările Româneşti”. Actul de constituire a fost scris în limba germană şi datat 11 ianuarie 1830, cu titlul „Iassyer medicinische Lesevereine”. „Sunt subscrişi în el 21 de aderenţi care se obligă a plăti fiecare câte trei ruble de argint pe trimestru, cu care sumă să se poată abona la 11 reviste germane şi una franceză.” Printre semnatari întâlnim: Alexandru Ghyka, Dr. Joseph Viola, Aga Nicolai Ghyka, Iohan Lochmann, Iohan Pădure, Dr. I. Czihack, Dr. M. Zotta, Dr. Eustaţiu Rolla, Gh. Asache.

Prin actul de constituire al cercului, se prevedea că acei membri care nu puteau veni regulat să citească publicaţiile împreună să le poată lua şi acasă, dar să nu le ţie mai mult de 8 zile. Dr. Czihack a oferit gratuit găzduire cercului în casa sa, „situată în dosul spitalului Sf. Spiridon, în ungherul dintre actualele strade Vasile Conta şi Muzelor”.

„Cetirea în comun a gazetelor abonate dădu loc, negreşit, diferitelor convorbiri ştiinţifice de interes public şi asemenea dezbateri era firesc să aibă de urmare constituirea unei societăţi pe baze mai serioase şi cu anumite dispoziţiuni reglementate.”

Astfel, se năştea la Iaşi, în urmă cu 186 de ani, prima bibliotecă medicală şi prima societate ştiinţifică medicală din Europa de Sud-Est.

A consemnat spre aducere-aminte, din N. A. Bogdan: Societatea medico-naturalistă şi muzeul istorico-natural din Iaşi, 1883 – 1919,  Eugen TÂRCOVEANU

Comentarii