De Business

Punem punctul pe știi

Firma care administra restaurantul de la Cofetăria Opera şi-a cerut insolvenţa

marți, 01 noiembrie 2016, 02:50
2 MIN
 Firma care administra restaurantul de la Cofetăria Opera şi-a cerut insolvenţa

Patronii restaurantului Tago, care funcţionează din 2015 în spaţiul fostei Cofetării Opera, au cerut intrarea în insolvenţă a firmei Ital-Gusto Grup, dar pregătesc deschiderea unui nou restaurant în Copou. 

Cererea de deschidere a insolvenţei a fost depusă de administratorul firmei la Tribunalul Iaşi pe 28 octombrie însă, până în prezent, nu a fost stabilit primul termen. Potrivit datelor publice, acţionarii societăţii sunt basarabenii Natalia Popovici şi Ghenadie Călăraş, acesta din urmă deţinând şi o societate cu activităţi de jocuri de noroc şi pariuri. Potrivit Ministerului de Finanţe, societatea Ital-Gusto Grup a avut anul trecut o cifră de afaceri de 858.000 lei şi pierderi de peste 400.000 lei cu 58 de angajaţi, în timp ce valoarea datoriilor depăşea suma de 1,3 milioane lei.

Pe cealaltă firmă, Ago-Parus SRL, Călăraş a reuşit cu 21 de salariaţi să aibă venituri de peste 9,3 milioane lei şi profit de 3.000 lei. Pe această firmă s-au derulat multe afaceri şi în Timişoara, dar acestea au fost închise anul trecut. Din informaţiile „Ziarul de Iaşi”, un nou restaurant Tago ar urma să se deschidă în Copou, prin firma Capo&Capone, adminsitrată de un anume Alexandru Zavulan şi deţinută de o companie off-shore din Cipru. În iulie 2014, omul de afaceri Ghenadie Călăraş, care era şi lider al Partidului pentru Unirea Moldovei, a fost implicat într-un scandal în Republica Moldova cu firma pe care o manageria, Agrocom Oil. Potrivit presei moldovene, în şapte benzinării pe care societatea sa le avea în raionul Floreşti, oficialităţile au descoperit că se vindeau produse petroliere fără a avea licenţă de funcţionare din partea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare Energetică (ANRE).  

 

 

Comentarii