Florin Morrison

Bine, nu mă mai leg de biserică pentru moment, dar de manelişti pot să mă iau? Pentru că, dacă de manelişti, de politicieni, de femei şi de biserică nu am voie să vorbesc atunci cine mai rămâne? Groparii? Să mă apropii critic de gropari? Poate mai târziu, când voi ajunge în faza hamletiană. Deocamdată să-i înţelegem mai întâi pe fiecare în parte.

Aşadar, astăzi e rândul maneliştilor, mai precis a unei noi şi moderne categorii din această mare clasă, aceea a maneliştilor care se droghează.

Am spus-o mai demult într-un articol, dar nimeni nu a vrut să ia aminte. Era scris negru pe alb, preluat dintr-o emisiune tv: „Dovleac sugerează că Salam se droghează”. Acum s-a adeverit. Încă de atunci, acest Jim Morrisonal României, alias Florin Salam, trăia într-o altă lume (ce transpunere jalnică a personajului, dar, din păcate asta e realitatea, fanii o spun. Tudor Chirilă cred că ar face spume la gură să audă pentru că el aplicase pentru post…).

Apropos de The Doors şi de muzica şi vremurile de atunci. Constatarea mea este că lumea maneliştilor de azi trăieşte paradisul pe care l-au trăit cântăreţii adepţi ai mişcării Flower Power din anii ’60 – ‘70. Problema şi diferenţa mare dintre atunci/ ei şi acum/ ai noştri este calitatea produselor acestora. Se pare că ori drogurile nu-şi mai fac efectul scontat, ori aerul deja intoxicat de România nu prea permite o cădere totală în reverie şi visare autentică. Transa pură ne rămâne inaccesibilă, noi trăind zi de zi într-una constantă, dar mai difuză şi mai diluată. Nu contest vocile maneliştilor, majoritatea fiind fără cusur, chiar dacă sunt nelucrate sau neformate pentru a cânta orice. Pe felia lor, sunt impecabile. Dar mesajele domnule, mesajele şi muzica…

Eu cred că această chestiune dezvăluie o problemă mult mai importantă, anume că oamenii sunt profund luminaţi sau profund opaci indiferent de condiţiile în care trăiesc sau de substanţele care li se administrează. Poţi să-i dai unui manelist câte droguri vrei, să fumeze iarbă, să tragă pe nas prafuri, să mănânce cactus sau ciuperci pentru că el tot aceleaşi plăci o să cânte. Drogurile nu-l vor scoate din sfera lui închisă, dovadă că interiorul său este unul limitat, construit din material degradat sau prost calitativ şi îngrădit cu ziduri de nepenetrat, chiar si la nivel subconştient. Universul acelei persoane este unul închis şi umbrit permanent de un acoperiş rigid şi plat. În consecinţă chiar şi halucinaţiile provocate artificial fie nu-şi vor găsi vocabule din lipsă de şcoală, fie nu-şi vor găsi înţelegere din partea individului însuşi care le trăieşte, cauză directă a lipsei de educaţie, de deschidere spre nou, spre libertate absolută a gândirii şi simţirii, spre comprehensiune. Ceea ce este închis va rămâne pe veci închis şi inaccesibil.

Astfel, speranţa ca lumea de azi să se îmbunătăţească subit rămâne una deşartă. Oamenii stupizi de pe străzi şi de la televizor nu vor deveni altceva decât stupizi până la sfârşitul vieţii. Doar dacă ei vor muri şi vor fi înlocuiţi cu alţii mai predispuşi, să zic aşa, spre eliberare mintală, doar atunci vom putea spune că ne putem bucura de adevărate valori, de o deschidere veritabilă spre absolut cu sau fără ajutorul stupefiantelor.

De exemplu, cunoscuţii „drogaţi” ai anilor pomeniţi mai sus, Jim Morrison, Jimmy Hendrix, Janis Joplin, John Lenon şi mulţi alţii, îşi deschideau cu ajutorul drogurilor porii spirituali, lucru care le provoca o stare profund filosofică. Ideile pe care le transpuneau apoi în muzică depăşeau sfera imediatului, a gândirii ordinare, a colţului de stradă următor. Şi asta pentru că ei înşişi erau predispuşi la o asemenea deschidere şi căutare, având în acelaşi timp şi vocabularul, şi instrumentele necesare exprimării celor simţite şi trăite. Ei tindeau către esenţa vieţii şi gândirii cu ajutorul substanţelor narcotice, voiau să străpungă zidul percepţiei către lumea de dincolo de el (vezi cunoscutul cântec Break on through al lui The Doors).

Cu aceste gânduri în minte, curios şi incitat de ştirile tv legate de Florin Salam şi de recunoscutele deja incursiuni ale sale în lumea „halucinantă” a substanţelor interzise, am căutat cu înfrigurare pe net versuri de-ale cântecelor sale, să descopăr bobul de genialitate, ruperea de banal şi cotidian, ieşirea din stilul deja consacrat al manelelor obişnuite, unele abjecte. Credeam, în naivitatea mea, că drogurile au avut un efect oarecum benefic asupra creaţiei acestui artist ştiind până atunci că multe dintre versurile şi melodiile cântate de manelişti în general sunt făcute la şi pentru beţie, dintr-o stare de ebrietate psihică permanentă ordinară, de birt mizer.

Versurile „psihedelice” (care au fost copiate şi reproduse întocmai, cu doar câteva corecţii de formă, pentru a demonstra şi „calitatea” gramaticală a fanilor care le-au postat) se încadrau în trei mari categorii şi sunau cam aşa:

De dragoste:

„Beau de o lună într-una beau într-una beau/ şi nu stau nici o zi fără să beau fără să beau/ Dar eu beau doar de fericire/ Că te am în braţe la mine”

„Puştoaico, tu eşti aşa de rea,/ Vreau să ştii puştoaico, că nu vei scăpa,/ O să ajungi, curând la mâna mea/ Şi dai de, şi dai de mare belea.

Nu sunt rea, sunt şmekeriţă/ Şi ştiu să mă fac iubită/ Hai să facem o încercare/ Să vedem care-i mai tare

Ah, ce mai gagică, of ce mai picioare,/ Ea are de toate, e şuckară tare/ Jumătate din mine, iar da dragostea mea,/ Cealaltă jumătate, ar cam sări pe ea.

Ai grijă, cu mine nu-i aşa/ Nu mă las convinsă, de vrăjeala ta/ Cum eşti tu, mulţi am văzut/ şi-au rămas doar cu-n sărut.”

„Omoară-mă .. Omoară-mă .. perfect mami”

„Le le le le le fetiţo nu mai dansa la mişto/ Le le le le le m-ai mâncat… frumoaso m-ai disperat…”

„Precum razele de soare mângâie pământul/ Aşa te mângâi p tine iubirea mea cu gândul”

„Vei auzi numai vorbe rele despre mine…/ cum că aş fi vagabond/ şi că nu merit pe tine…”

„Eşti criminală/ Ai multă vrăjeală/ Eşti şmecheriţă/ Cea mai haladită”

„Aseară te-am supărat/ Când la alta m-am uitat/ Iartă-mă că eram beat/ Dar îţi promit că numai fac”