FOTO: Băile studenților de la Universitate arată mai rău ca o toaletă publică

joi, 10 noiembrie 2016, 02:50
2 MIN

În contextul în care Univer­sitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi are o istorie aparte, fiind prima universitate din România, ne aş­teptăm la o anumită imagine a acestei instituţii. 

Iar măiestria femeilor de serviciu ar trebui să contribuie la această imagine. Am rămas însă îngroziţi de băile studenţilor, care arată mai rău decât toaletele publice de acum 10 ani. Ţinem să menţionăm că toaletele publice din prezent arată mult mai bine decât baia pentru studenţi de la parterul corpului A al Universităţii „Al.I. Cuza“. Pereţii, ce-i drept, vandalizaţi chiar de către cei care merg la cursuri, igrasia, mirosul de urină, mizeria de pe obiectele sanitare, toate ne fac să ne gândim la faptul că universitatea nu are bani de clor.

De hârtie igienică nici nu poate fi vorba. Studenţii spun că nu-şi petrec prea mult timp în baie. „Intru şi ies repede, nu zăbovesc prea mult din cauza mirosului. Când intru doar să mă spăl pe mâini îmi ţin respiraţia. Nu doar baia aceasta e aşa, mai e una la subsol, lângă amfitea­trul P1 care arată la fel. Pro­fesorii au băi separate, sunt încuiate şi intră doar cu cheia. Acelea sunt curate, însă la noi nu se face curat. Nu vrem lux, gresie, faianţă şi alte lucruri care ar trebui totuşi să existe într-o universitate aşa mare şi cu un aşa renume, însă vrem să se dezinfecteze, să nu mai miroasă a urină veche. Vrem un strat de var, să se şteargă cu clor şi să nu-mi fie scârbă să merg la baie“, povesteşte o studentă la Chimie.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii