FOTO: Cartonaşul roşu cu tricolor

vineri, 10 iunie 2016, 07:13
4 MIN

* Se zice că la fotbal şi la politică se pricepe toată lumea. Noi nu ne pricepem la fotbal şi nici la politică, dar nu-i grav: nu ne pricepem nici la table, la pescuit ori la croşetat, de exemplu. Important e să se priceapă cei de meserie, dar din câte s-a arătat până acum, politicienii noştri nu se pricep la politică; rămâne de văzut dacă fotbaliştii noştri se vor pricepe la fotbal, de azi încolo!

Nu ne dăm cu părerea şi noi pe tema asta, este cine să o facă, sunt specialişti care ştiu că balonul e rotund, că un meci e deschis oricărui rezultat, că va câştiga echipa care îşi va dori mai mult victoria, că 2-0 e cel mai periculos scor, că galeria e al 12-lea jucător, că atacanţii pot găsi o pâine de mâncat pe extreme şi ar putea face un galop de sănătate, că Soarele va răsări şi pe strada selecţionatei noastre – plus chestiile legate strict de eveniment. Avem câteva sugestii pe tema asta, de utilizat în comentarii, gen că "Puiu va jumuli cocoşul galic", că "Micul Paris răstoarnă Parisul Mare", că ai noştri "vor băga în beznă Oraşul Luminilor" sau că "românii se vor ghiftui cu parizer". Îi lăsăm pe alţii să comenteze; noi oferim doar un test cu care să vă definiţi poziţia faţă de fotbal, în general, şi faţă de Campionatul European, în particular:

1) Meci important (cu Franţa, de pildă), România deschide scorul: ce faceţi?

a) Sar în sus, pup televizorul şi peştele de sticlă (model pentru ecrane LED), mai torn un pahar şi mă bucur că s-a început cu dreptul / b) Sar în sus, arunc berea în peştele de pe televizor şi mai torn un pahar, de necaz, ştiind că golul îi va enerva pe adversari / c) Nu mă uit la meci, dar dacă aud vecinii că strigă "România! Ole!" mă bucur, crezând că e revoluţie.

2) Meci important (cu Franţa, de pildă), ceilalţi deschid scorul: ce faceţi?

a) Aş prefera să nu spun ce fac şi ce strig; oricum, nu se poate publica în ziar aşa ceva, că poate citesc şi cei mici / b) Mă bucur, fiindcă ştiu din experienţă că, după un gol înscris, adversarii se vor lăsa pe tânjală, cu vigilenţa adormită, iar ai noştri vor profita să-i bată la scor de maidan / c) Dau pe alte canale, să mă informez din mai multe surse dacă aşa este.

3) Un atacant român îşi caută dinţii prin iarba din careul advers, dar arbitrul nu dă penalty; ce faceţi şi ce spuneţi?

a) Cam ca la întrebarea de mai sus, doar că spusele mele n-ar fi acceptate nici în revistele interzise minorilor / b) Nu-s arbitru, deci nu mă bag, nu mă pricep, poate că omul o fi văzut el mai bine; dacă a greşit va da socoteală la Judecata de Apoi / c) Funcţionează legea cererii şi ofertei: pesemne că adversarii i-or fi deschis uşa cu piciorul şi i-or fi dat un curcan, un caş, un bidon, o atenţie, ceva, că şi el e om.

4) Cine va câştiga Euro 2016, după părerea voastră?

a) Cred că Brazilia sau Argentina, însă şi africanii au echipe de valoare! / b) Sigur o echipă din Europa, însă dintre cele care participă la campionat, nu una care nici nu s-a calificat! / c) Echipa care va da cele mai multe goluri, primind cât mai puţine; ca să fiu mai exact, echipa care va bate toate celelalte echipe.

5) De ce are nevoie o echipă pentru a câştiga un asemenea campionat?

a) De un antrenor capabil şi de jucători energici, talentaţi, foarte muncitori şi plini de voinţă, care îşi doresc victoria mai mult decât adversarii / b) De plicuri cu bani, damigene cu vin, curcani de ţară, miei, purcei, folcloriste sau ce slăbiciuni mai are arbitrul / c) În primul şi în primul rând are nevoie de o minge.

* După cum puteţi bănui şi voi, fiind vorba despre fotbal este posibil orice rezultat, deoarece balonul e, vorba comentatorilor sportivi, rotund. Avem un pont secret, absolut sigur, pe care totuşi vi-l împărtăşim: campionatul va fi câştigat mie în sută de acea echipă care va învinge într-un anume meci, într-unul singur! La finală ne referim, evident! Hai ai noştri, oriunde s-ar afla!

Comentarii