GALERIE FOTO: Pentru voi, iubiţi copii, batjocuri şi jucării!

marți, 31 mai 2016, 15:23
3 MIN

* În acest an, trecerea de la primăvară la vară e mai greu de observat, că trebuie să ai ochelari de scafandru şi tub de respirat, să o vezi pe sub apa atâtor ploi. Cu toate astea, nu putem uita că mâine e prima zi a sezonului estival, cunoscută mai ales sub numele de Ziua Copiilor. Nu e o zi în care cei mici vor face cinste (deşi cu toţii sperăm ca urmaşii noştri să ne facă cinste, în viitor), ci una în care aceştia aşteaptă de la noi daruri, cu sufletele lor mari găzduite în trupuri mici încărcate de speranţă. La fel a fost şi în anii precedenţi, când unii părinţi români cu imaginaţie s-au descurcat perfect; aţi putea să vă inspiraţi din experienţa lor, dacă sunteţi în pană de idei şi, mai ales, de bani:

* Pensia domnului Aurel Axilă a întârziat (cu 5 zile), din motive necunoscute, iar bunicuţul s-a pomenit că nu are cu ce să-i cumpere cadou de 1 Iunie nepoţelului Rareş Cârcă; din fericire, el nu era numai sfătos, ci şi priceput la multe, aşadar a pus mâna pe scule şi pe nişte lemne din boxa vecinului şi a meşterit pentru nepot o frumoasă "cantină a păsărelelor", pirogravată şi lăcuită. Micuţul s-a bucurat mult, a montat cantina la balconul său şi a pus boabe, ca să astupe stratul de clei aflat pe fund. De atunci, Rareş şi părinţii lui mănâncă zilnic porumbei la cuptor.

* Copiii din cartierul Bugetari au primit în dar de la părinţii lor, cu prilejul zilei de 1 Iunie 2015, jucării cumpărate de la magazinul cu chinezării "Totul la 4.99 lei", însă după o oră au rămas fără ele, fiindcă acestea s-au stricat / spart / scămoşat / rupt / dizolvat la contactul cu apa sau aerul / etc. Mult mai câştigat a fost micuţul Gelu Viespe, căruia tăticul i-a făcut un harapnic din curele vechi şi i-a mai dat şi carbid (furat de la serviciu), să bubuie într-o cutie de tablă cu apă: de atunci, vecinii din cartier îl plătesc lunar (la data de 15) pe Gelu să nu mai pocnească din bici ori cu carbid şi să se poată odihni.

* În 2014, copilul Terente Gâlmă a primit de 1 Iunie, de la tăticul său, cea mai tare jucărie, cum nici în reclamele de pe Cartoon Network nu se mai văzuse: maşinuţa care merge singură, unde vrea ea, fără arc şi cheiţă, fără fricţiune, fără baterii, fără energie solară, abrogând dintr-o mişcare legile fizicii. E adevărat că jucăria arăta cam urât (caroseria de plastic părea luată de la altă maşinuţă veche) şi că mergea foarte ciudat, dar Terente mult s-a bucurat şi s-a jucat cu ea vreo două zile, până când a murit gândacul de bucătărie care fusese lipit cu clei sub caroserie.

* Din nefericire, unii părinţi şi bunici mânaţi de cele mai bune intenţii n-au înţeles exact ce şi-au dorit de 1 Iunie copiii / nepoţeii lor (sau au probleme cu auzul!); din acest motiv, 1734 de copii care au cerut să primească în dar tablete s-au pomenit cu tăbliţe ori bucăţi de tablă, 796 de micuţi care au vrut telefoane mobile au primit doar ultima parte, adică bile (ce-i drept, nostime, din sticlă colorată), 386 au cerut biciclete şi au primit doar prima parte (mai exact, fiecare a primit un bici, pentru la iarnă, când va merge cu uratul), 591 de copii au dorit laptopuri şi au primit pe loc răspunsul "Când vei fi mai mare!", iar câţiva micuţi, aflaţi sub influenţa reclamelor de la televizor, au solicitat ultimele modele de console de jocuri şi au primit de la părinţii lor câte o pereche de palme sau o curea peste fund! Vom reveni.

Comentarii