GALERII FOTO: Cel mai periculos focar de infecţie din municipiu: dejecţii, fără apă sau încălzire

În portofoliul de Capitală Culturală pentru anul 2021 al Iaşului s-a strecurat şi un bloc muncitoresc din Metalurgie, de vizavi de Combeton. Fără apă curentă, canalizare, ghenă, cu acoperişul spart şi subsolul înfundat cu metri cubi de dejecţii umane, oamenii nu mai au nici o aşteptare, nici o speranţă şi, spun ei, nici un viitor. Dintre cele aproape 50 de familii care s-au refugiat acolo, peste 40 sunt proprietari pe micile camere de cămin în care locuiesc, adesea împreună cu doi-trei copii. Dar ei refuză să stea la mila altora. Mulţi dintre ei muncesc, îi trimit pe cei mici la şcoală, şi caută o formă legală prin care să îşi asigure, contra cost, confortul de care beneficiază până şi cetăţenii unei ţări din lumea a treia, darămite dintr-un oraş care se vrea a fi capitală a culturii.

Gropi de gunoi improvizate

Primul lucru care te izbeşte e mirosul. În unele locuri, la etaj, duhneşte atât de puternic încât îţi lăcrimează ochii instantaneu. Noroc de iarnă şi de curentul aprig care se formează pe holul lipsit de uşi şi de fereastre. Oamenii râd de mine când le spun asta, un râs, obosit, dezlânat, deznădăjduit. „Apăi dă-ţi seama cum e vara?“, îmi spune doamna Geta Manole şi-şi pune mâinile-n cap, de parcă ar vrea să şi-l smulgă de pe umeri. După ce treci de miros vezi gunoaiele, în toate formele posibile.

GALERIE FOTO I

Fără o ghenă în care să le arunce, oamenii le dau unde văd cu ochii de jur împrejurul blocului. Pe buza gropii de gunoi improvizate, din dreapta clădirii cu patru etaje, doi copii se ţin de mână şi scanează cu privirea munţii de deşeuri, care se întind pe câţiva zeci de metri pătraţi, unite între ele de o întindere de apă făcută de ploaie şi de zăpada topită.

Lumea lor începe şi se termină acolo, la capătul unui hol lung, întunecat, din fostul cămin muncitoresc din Metalurgie. „Este ceva incredibil să îţi dai seama de faptul că în 2013 sunt copii care stau în Iaşi, la o margine a oraşului, şi care nu au văzut niciodată centrul oraşului – a fost o revelaţie pentru ei când i-am scos şi le-am arătat cum este împodobit oraşul de sărbători“, povesteşte părinele Dumitru Mihăilă, sub oblăduirea căruia se află oamenii din Parohia Sfântul Arhidiacon Ştefan din Iaşi.

GALERIE FOTO II

Copiii însă par lipsiţi de griji şi de orice supărare. Aleargă pe holuri, se joacă, iar parohul povesteşte că, în ciuda lipsei apei şi a încălzirii, sunt printre cei mai îngrijiţi de la şcoală.

Sobe de metal şi şobolani cât pisicile

În camera de la parter a doamnei Geta Manole, care locuieşte în fostul cămin muncitoresc încă din 2000, de când s-au scos primele camere la vânzare, apa se prelinge pe toţi cei patru pereţi proaspăt văruiţi, şi mobila stă îngrămădită în mijlocul camerei. Apa se inflitrează în camera doamnei Geta de la acoperişul spart de la etajul al IV-lea, şi trece prin toate camerele de la fiecare nivel până când ajunge la el. Asta ar fi şi prima prioritate, povesteşte femeia, dacă s-ar reuşi repararea acoperişului, să nu îi mai mucegăiască mobilierul. „Sunt camere care stau de 15 ani goale, n-au geamuri, n-au uşi, dar oricum noaptea nu poţi să mergi de şoboani, e un dezastru. M-aş muta, cum să nu, dar uitaţi – aici a murit vecinul meu, iar rudele au dat camera cu 1.000 de euro. Unde să mă duc cu 1.000 de euro? Nici la ţară nu pot. De bine de rău asta e casa mea“, povesteşte doamna Geta, aruncând un leaţ pe focul care arde aprig în soba de metal din colţul camerei.

Un fum înnecăcios scapă din sobă de fiecare dată când femeia umblă ca să mai aranjeze lemnele. Oamenii ar vrea să poată repara acoperişul şi să-şi tragă apă, dar problemele lor nu se rezumă doar la asta – fiind un fost cămin, băile erau la comun, la mijlocul holului. La un moment dat, ţevile de canalizare care plecau din subsol către canalizarea oraşului s-au spart, iar subsolul s-a umplut cu metri cubi de dejecţii umane. Când băile au fost închise, subsolul a fost sigilat şi aşa a rămas de ani întregi. Iar acum, oamenii îşi fac nevoile în găleţi pe care le varsă unde pot în jurul blocului. „Un focar de infecţii care aşteaptă să explodeze“, spune doamna Lupu, vecină cu doamna Geta, la parter.

Femeile povestesc de şobolani mari cât pisicile care se plimbă noaptea pe holuri, şi de frica oamenilor de a-şi lăsa copiii să se joace. „Dar ce să le faci, îi ţii cu forţa în casă? Să zicem mersi că nu au păduchi şi râie, să zicem mii de bogdaprostii că nu s-au îmbolnăvit copiii de boli, că nu au suferit aşa cum stăm noi aici. Când plouă nici nu ai pe unde trece. Chiar nu se poate face ceva pentru căminul ăsta? Că suntem oameni şi noi. Cum naiba ne găseşte la votare? Impozitul pe casă îl plătesc an de an, dar dacă tu nu îmi dai nimic, nici condiţii, nici apă, la ce-l mai plătesc?“, spune femeia, înjurând printre dinţi.

60.000 de lei pentru apă

Momentan, în bloc sunt locuite toate camerele de la parter şi majoritatea de la etajul I. Răzleţ, există oameni care s-au instalat şi la etajul al II-lea şi al III-lea, dar majoritatea dintre aceştia nu au titlu de proprietate asupra camerei de cămin. Oamenii au încercat să se organizeze de mai multe ori. Au înfiinţat în urmă cu câţiva ani o asociaţie de proprietari, însă preşedintele acesteia a fugit cu banii. Acum s-au organizat din nou şi încearcă să ia legătura cu secretarul de stat în Ministerul Economiei, Maricel Popa, care deţine alături de soţia sa toate camerele de la etajul al II-lea, al III-lea şi al IV-lea, şi şase de la etajul I. Toate acestea sunt însă abandonate şi oamenii susţin că nu au reuşit să vorbească cu Maricel Popa ca să vadă de ce nu a scos camerele spre închiriat, ca să vină alte persoane şi să le îngrijească. Au încercat să îşi tragă şi apă curentă, însă li s-a transmis că întreaga operaţiune ar costa 60.000 de lei. „Ne-au cerut 20.000 ca să desfunde subsolul, 20.000 ca să aducă ţeava din stradă şi 20.000 ca să ne facă racordul în camere, deci sunt 600 de milioane de lei vechi la 27 de proprietari – că doar atâţi am vrut. De unde să iau banii ăştia? Ar veni vreo 3.000 pe cameră şi toţi bani gheaţă, de unde? Ce să faci dacă noi aici avem proprietari bătrâni vai de capul lor, cu ajutor social, de unde să ia ei banii ăştia?“, spune Geta Manole.

Şi părintele Mihăilă a prezentat autorităţilor locale şi judeţene cazul în mai multe rânduri, însă acesta susţine că i s-au făcut doar promisiuni, şi niciuna nu a fost dusă până la capăt. „Trebuie curăţat subsolul şi repusă legătura. Nu e o investiţie foarte mare, asta mă doare. Cu o investiţie foarte mică ar putea să îi ajute să nu mai care şi să nu mai arunce zoaiele pe lângă bloc. Iar mai e cum e, dar vara? Fă-le măcar o gură de canal unde să arunce, trebuie să îi protejezi să nu se mai îmbolnăvească şi pe ei şi pe cei din jur. Nu cred că o vidanjă costa atât de mult.“ Oamenii folosesc pentru apă în gospodărie o ţeavă trasă până în apropierea blocului cu apă din Bahlui, dar spun că până şi pe aceasta au ajuns să se certe cu autorităţile. Când le-o sudează aceştia din urmă, oamenii vin să o spargă din nou ca să îşi poate umple budanele să le care până la bloc. „Noi suntem 46 de proprietari din care jumate nici nu îi cunoaştem, nu a venit lumea să stea, sunt camere cu oameni plecaţi de ani de zile. Am vrut să tragem apă cu propria noastră putere, dar ne-au obligat să tragem până inclusiv la etajul al IV-lea. Pentru ce? De unde bani? Când am tras curent, acum opt ani, nu am mâncat trei luni că am împrumutat bani să putem avea“, povesteşte doamna Lupu.

Jumătate din bloc, complet părăsită

Peisajul de la etaj devine din ce în ce mai sumbru cu fiecare rând de trepte urcat. Băile comune au accesul blocat cu fotolii şi copertine, trecerea de la camerele îngrijite de la parter şi etajul I la cele abandonate de la etajul al II-lea în sus este vizibilă – camerele nu au uşi, pereţii sunt găuriţi, arşi, în locul ferestrelor există găuri, fără niciun cadru, iar podelele sunt acoperite cu dejecţii.

La câţiva kilometri de Palas, oamenii trăiesc aproape ca în Evul Mediu, iar poveştile lor par că se repetă – ar pleca cu toţii, dar unde să se ducă? Cu cei 2.000 de euro pe care i-ar primi pe camera vândută nu ar putea cumpăra nici un petic de pământ pe care să-şi ridice undeva o casă din chirpici. Asta în cazul celor fericiţi, care muncesc, căci fostul cămin muncitoresc ascunde multe poveşti de oameni care-şi duc viaţa de pe o zi pe alta. Anul trecut, o femeie a murit îngheţată în casa ei, în timul nopţii, iar altă bătrână s-a stins în ziua de Crăciun, după ce părintele a spovedit-o în noaptea de Ajun. O familie de la etajul I are un copil de 12 ani la pat, cu paralizie cerebrală, iar toţi banii din casă se duc pe medicamentele acestuia. „Nu iese nimic bun şi nimic nu intră în blocul ăsta“, spune Rozi, mama băiatului.

Contactat telefonic de către „Ziarul de Iaşi“, viceprimarul Mihai Chirica a precizat că nu ştie despre condiţiile din blocul respectiv şi că nu crede că problemele oamenilor sunt atât de grave încât să „nu se poată rezolva“. „Dacă oamenii au interesul şi dacă există posibilitatea tehnică, atunci este un drept al lor prin lege, iar din punctul nostru nu ar trebui să existe nicio problemă. Dacă există certificat de urbanism, sunt toate adeverinţele, sunt organizaţi într-o asociaţie de proprietări, noi le stăm la dispoziţie, să trimită un reprezentant şi discutăm“, a declarat viceprimarul. Între timp, oamenii aşteaptă să vină iarna, pregătiţi cu lemne depozitate prin camerele de la etaj şi stând cu paturile cât mai aproape de sobă, care reuşeşte să mai usuce apa ce se prelinge, la fiecare ploaie, prin fiecare încheietură a blocului.