Garbine Muguruza despre meciul cu Simona Halep: E o adversară puternică

duminică, 20 august 2017, 15:54
1 MIN
 Garbine Muguruza despre meciul cu Simona Halep: E o adversară puternică

Garbine Muguruza, nr. 6 WTA, pe care Simona Halep o va înfrunta duminică seara, în finala de la Cincinnati, spune că românca este o adversară puternică și cu experiență.

Simona Halep și Garbine Muguruza s-au mai întâlnit de trei ori, Muguruza câştigând ambele întâlniri pe hard – în 2014, în turul al doilea al turneului de la Wuhan, scor 2-6, 6-2, 6-3, şi în 2015, în Fed Cup, scor 6-4, 6-3. Halep are ultima victorie, în 2015, în optimi, la Stuttgart, scor 3-6, 6-1, 6-3.

N-am mai jucat de mult cu Halep, dar ea joacă foarte bine. E puternică, are experiența multor meciuri, am urmărit-o un pic zilele acestea. Deci…un competitor dur, serios”, a declarat Garbine Muguruza.

Întrebată despre meciul din România, din Fed Cup, împotriva Simonei Halep, pe care spaniola a reușit să-l câștige, Muguruza a explicat că meciurile din Fed Cup sunt cu totul altceva.

„În Fed Cup a fost un meci complet diferit. Jucam în România, erau mulți fani, fani români, întotdeauna la Fed Cup este altfel. Dar a fost un meci bun, totodată dificil…”, a spus nr. 6 WTA înainte de a conchide că finala de la Cincinnati „va fi un meci incitant, chiar dacă Simona câștigă.

digi24.ro

Comentarii