Glose la unirea Basarabiei (V)

În vacarmul general instituit în Basarabia la finele anului 1917, numele cel mai proeminent, dar şi caracterul cel mai demn şi inflexibil la cântecul de lebădă al grupurilor proruse a fost Ion Pelivan. Din păcate, majoritatea românilor l-au uitat pe acest om brav, cunoscut ca “naşul moldovenilor” în epocă. Fiu de răzeşi din satul Rezeni, judetul Lăpuşna, studiase la Seminarul Teologic din Chişinău şi la Facultatea de Drept de la Universitatea Dorpat (Estonia), unde a iniţiat Pământenia basarabeană , adică prima organizaţie moldovenească având caracter politic şi naţional. Învinuiţi de separatism şi instigare la revoltă, în februarie 1902, 14 membri din organizaţie au fost arestaţi; Ion Pelivan pentru o perioadă de 10 luni. Împreună cu alţi colegi, va cunoaşte şi asprimea deportării la închisoarea din Arhanghelsk. Abia în 1905 se întoarce definitiv în Basarabia, dedicându-se renaşterii conştiiinţei naţionale fie în cadrul Partidului Naţional Democrat Moldovenesc, fie în cadrul celui Ţărănesc ori ca redactor şef al ziarului Basarabia. Trecutul îl recomanda pe Ion Pelivan să fie figura centrală a evenimentelor ce vor urma. Dar istoria are adesea rezolvări nebănuite. Cu alte cuvinte nu a fost pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a nimerit. Sorţii au căzut pe consăteanul său, Ion Inculeţ. Rolurile s-au schimbat între cei doi, din întâmplare, dar mai ales din calcul politic. Autorul acestei regii a fost chiar Pelivan. Numele şi faptele lui ar trebui cunoscute de toţi românii. Se convenise de către liderii naţionalişti ca viitorul preşedinte al Sfatului Ţării să fie Ion Pelivan. Dar Basarabia era, atunci ca şi astăzi, un mozaic de etnii şi interese contradictorii, manipulate de sforari pricepuţi. Orice greşeală în gestionarea acestei diversităţi putea compromite cauza. Entuziasmul trebuia aşadar să fie strunit de pragmatism şi inteligenţă. Pe scurt, organizaţiile naţionale ale bulgarilor, evreilor şi ucrainenilor, cărora li s-a alăturat facţiunea ţărănească (straniu şi demn de luare aminte: astăzi, ţăranii basarabeni sunt manipulaţi împotriva unirii chiar de către urmaşii acelor personaje) nu-l considerau reprezentativ pe naţionalistul Ion Pelivan. Doar gândul le era la stăpânii ruşi. În noaptea de dinaintea constituirii Sfatului Ţării – 20/21 noiembrie 1917 – Ion Pelivan a fost convins de către delegaţii acestor facţiuni să se retragă din competiţie, altfel ameninţând cu boicotul. Cronicarul român al evenimentelor, prezent la Chişinău, eminentul pedagog al naţiunii Onisifor Ghibu îşi aminteşte cele întâmplate. Calm, Ion Pelivan i-a mărturisit că a luat decizia din calcul politic, pentru a nu compromite ideea, în urma vizitei delegaţilor proruşi. Ei l-au propus, ca fiind o persoană mai neutră, pe Ion Inculeţ. Tocmai sosit de la Petrograd, acesta “a câştigat susţinerea minorităţilor, care cred că găsesc în el un sprijin în susţinerea intereselor lor. În faţa unei asemenea situaţii, am renunţat – se destăinuie I. Pelivan – la hotărârea luată aseară, pentru ca preşedintele să fie ales în unanimitate” (O. Ghibu, Pe baricadele vieţii. În Basarabia revoluţionară 1917-191,p. 437). În autobiografia O revoluţie trăită, Ion Inculeţ confirma această versiune, recunoscând implicit înţelepciunea consăteanului său, de a ceda un rol care i se cuvenea. Inculeţ era desemnat deputat în Sfatul Ţării din partea Comitetului gubernial ţărănesc, al cărui preşedinte era, dar şi de vicecomisar pentru Basarabia al Guvernului Provizoriu de la Petrograd. Un conflict între moldoveni şi minoritarii străini manipulaţi de Rusia ar fi dus la o confruntare şi la compromiterea cauzei. Acum, la fel ca în alte situaţii, înţelepciunea a fost arma secretă şi câştigătoare. Îi datorăm aceasta lui Ion Pelivan.

În ziua de 21 noiembrie 1917, Sfatul Ţării l-a ales în unanimitate ca preşedinte pe Ion Inculeţ. Curând va fi ales preşedinte al Republicii Democrate Moldoveneşti, iar la 27 martie 1918 îşi va pune semnătura pe Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România. Personajul a evoluat şi s-a dovedit a fi la înălţimea istoriei. Iar istoria este adesea mai tare ca oamenii care joacă un rol pe scena ei. Noul lider de la Chişinău era un produs emblematic al acestei provincii imperiale sfâşiată de interese şi opţiuni divergente. Studiase la Seminarul Teologic din Chişinău, apoi Fizica şi Matematica la Universitatea Imperială din Sankt Petersburg. Lansat în politică de Revoluţia Rusă din februarie 1917, a ajuns deputat în Sovietul din Petrograd din partea eserilor. Venise în Basarabia în numele acestui guvern, pentru care a lucrat. Dar vremurile s-au schimbat şi o dată cu ele oamenii. După Unire, a fost propus de Petru Poni pentru Academia Română. În România reîntregită a făcut politică mai întâi ca ministru al Basarabiei, apoi al Sănătăţii publice, al Internelor şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri în Guvernul Gh. Tătărescu (1933-1937). A avut inamici, la fel ca toţi cei implicaţi în politica mare. Printre ei, cinicul C. Argetoianu, cel cu ideea infamantă că bunăvoinţa i-ar fi fost cumpărată de către emisarul Guvernului Al. Marghiloman cu “două milioane de lei”. În noiembrie 1940, la puţină vreme după răpirea Basarabiei, Ion Inculeţ a murit la Bârnova, lângă Iaşi, probabil prin sinucidere. S-a salvat astfel de perspectiva Siberiei ori de Sighet, acolo unde va sfârşi, peste ani, Ion Pelivan. (Va urma)

Mihai Dorin este istoric şi publicist