Groaza de”ciuca bătăilor”

Astăzi începe, la toate nivelele, campionatul naţional de rugby. Nu vom găsi echipa Iaşului, Poli Agro Unirea între „corifeii” Superligii, deşi, ca şi anul trecut, eşalonul aristocratic este tot şchiop, cu şapte echipe. Nu o vom întâlni, în runda inaugurală, nici în Divizia A, la fel de şchioapă, pentru că în prima etapă, Iaşul joacă rolul piciorului lipsă. Dar Poli Agro Unirea Iaşi există acolo. Iată, de pildă, Stejarul Buzău, echipă care a investit mult în jucători şi a suflat, anul trecut promovarea de sub nasul ieşenilor. Au promovat în Superligă, dar nu este acolo şi nu este nici în seria inferioară, cot la cot cu Iaşul. Motivul este simplu: nu mai există. S-a desfiinţat. Iaşul, însă, există şi sunt destui care consideră, în condiţiile pecuniare de acum, că şi existenţa este o performanţă. Ne mişcăm, respirăm, cugetăm, deci existăm. Nu contează cum, se putea şi mai rău. Poli Agro Unirea s-ar fi putut alinia, astăzi, la startul Superligii. Trebuia să se joace un baraj pentru promovare cu Dinamo. Între timp, Dinamo răspândea zvonul că îşi desfiinţează secţia de rugby în XV şi se va axa pe cel olimpic, în şapte. Ori s-au răzgândit, ori au vorbit aiurea, ca să simtă pulsul. Ar fi putut juca şi acum, în condiţiile vaporizării Buzăului, pe post de picior lipsă între granzi, nu între diletanţi. Nu s-a mai dorit, poate nu atât din pricina banilor, cât de teama de a fi „ciuca bătăilor”. Numai că problema asta cu „ciuca bătăilor” merită o paranteză cât o acoladă. În orice sport de echipă, Iaşul nu duce lipsă de talente şi nici de antrenori capabili să le descopere şi să le şlefuiască. (Încă o paranteză rotundă, în acoladă: avem talente şi antrenori chiar şi la handbal feminin, unde n-avem echipe!). Problema este că aceste talente nu pot creşte în confruntări cu echipe de duzină. Este preferabil de o mie de ori să joci cu Timişoara şi să o iei pe coajă cu 0-70, decât să baţi cu 70-0 pe RCM Galaţi. Menţinând o echipă în subsolurile ligii secunde (OK, Divizia Naţională) condamni o pleiadă de tineri talentaţi la mediocritate. Lucru de altfel simţit de jucători de bază ai echipei, precum Ignea, Manolachi, Neagu şi alţii, care au preferat să joace în Superligă. Şi pe bani mai mulţi, dar şi într-un mediu hărăzit performanţei.

Închidem şi acolada şi trecem la un alt sport îndrăgit în târgul Ieşilor. Baschetul, care acum 14 ani, cucerea medalia de bronz naţională, exact în acelaşi sezon ca rugbiul. La Iaşi, cele două sporturi sunt înfrăţite prin mamă (CS Politehnica), dar şi prin destin: echipe prea slabe pentru cei buni şi prea bune pentru cei slabi. Acum, Politehnica CSŞ Unirea se străduieşte să promoveze din Liga I, în high-life-ul din Liga Naţională. Mai exact, la statutul de „ciuca bătăilor”. Deşi echipa ieşeană este şefa de necontestat a eşalonului, mai înhaţă şi câteva ghionturi de la formaţii ca Rapid sau satelitul Stelei. Bineînţeles că nici aici nu lipsesc talentele, echipa de juniori creată de antrenorul Gabi Clapon este una respectată la acest nivel, dar atât. Încă o paranteză: dacă Politehnica îşi păstrează un tânăr de mare valoare, Vlad Popovici, aceasta se întâmplă deoarece pentru Vlad, baschetul nu este principala preocupare, ci doar un „violon d’Ingres”. Altfel, băiatul era mult plecat din urbe. Situaţia baschetbaliştilor este mult mai neagră decât cea a rugbiştilor, fiindcă în comparaţie cu Liga I la baschet, Divizia Naţională de rugby este precum Premier League faţă de Liga I românească (la fotbal!). Prin valoare şi organizare. Să mai adăugăm că băieţii de viitor ai urbei (Dăscălescu, Necşanu, Surugiu şi alţii) bat pasul pe loc? Că echipa se bazează tot pe cei trei jucători cu experienţă care au avut norocul să se bată cu granzii? Cum să progresezi, când te mărgineşti să faci suta cu diletanţii de la Phoenix Galaţi sau pleziriştii de la BC Time? Progresezi atât până ajungi să joci de la egal la ei, Rapid şi Steaua II poate fi prima etapă a procesului…

Între atâtea exemple proaste, iată şi unul pozitiv de la volei. Penicilina, bineînţeles. O echipă cu finanţare privată de la Antibiotice SA (care, totuşi, nu chiar îmbracă fetele în bani!), pornită de la zero, cu fete tinere, a profitat de o invitaţie de a juca în primul eşalon (carevasăzică, nu s-a temut de sindromul „ciuca bătăilor”), a retrogradat, a repromovat şi acum a scăpat de o nouă retrogradare, reuşind pe parcurs şi victorii în faţa unor echipe aprioric superioare. Deşi a jucat cu doar 9-10 fete, dintre care două cu experienţă, Penicilina a crescut în meciuri cu Bacăul, cu Dinamo, cu Târgu Mureş, Blaj etcetera. Mai exact, a pierdut, dar a şi câştigat. Mucaliţii spun că „ai câştigat experienţă”, dar vine şi vremea când experienţa asta contează. Şi acum, fenomenul Penicilina conţine în germene şi următorul salt calitativ, care nu poate fi, deocamdată, prea spectaculos. Ce s-ar fi întâmplat dacă aceste jucătoare ar fi evoluat în această perioadă în A2 cu Focşani şi Botoşani? Rugbiul şi baschetul ne pot da răspunsul!

Sunt întrebări care conţin răspunsul în ele însele. La Iaşi există premise pentru echipe de performanţă în toate sporturile, dar numai cu condiţia ca acestea să se confrunte cât se poate de des cu adversari de prim rang pe plan naţional. Teama de „ciuca bătăilor” nu duce decât la regres…