Hop la Iaşi: Dumitru Georgescu

Exigent cu sine, Dumitru Georgescu şi-a compus şi rescris propriul monolog şi l-a adaptat, mai întâi, pentru scena de concurs şi, în al doilea rând, pentru reluarea de acasă, de această dată jucând şi pentru public, încercând în unele secunde o adresare directă către tinerii din sală, dar păstrând coordonatele personajului. S-a tot vehiculat că ar fi vorba în text despre un copil abuzat. În fapt, actorul investighează cazul unui tânăr instituţionalizat într-un centru de psihiatrie, care suferă un regres psihologic înspre o vârstă anterioară celei reale (de la 18 la 12, să zicem). În acelaşi timp, protagonistul este un adolescent autist, un inadaptat, care se refugiază în propria lume, refuzând o lume bazată pe ipocrizie socială.

Deşi explicit nu se pronunţă, cred că Dumitru Georgescu este un fan al regizorului Radu Afrim, drept dovadă fondul muzical ales (tema din ”True colours”, instrumental), prezent şi în ”Visul unei nopţi de vară” montat la TNI în 2012 şi predilecţia abordării unui personaj tipic afrimian (inadaptare, disconfort moral, retragere în spaţiul mental al unei copilării protective, tipul ”retardului”, cum îl numeşte nu tocmai inspirat Cristina Rusiecki). Coincidenţa face că pe Dumitru Georgescu l-a fascinat numele Gabriel pentru personajul său, numele având conotaţie biblică, prezent şi într-una dintre cele mai reuşite montări ale lui Radu Afrim, ”Când ploaia se va opri” (Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploieşti, 2013). Unul dintre momentele care realmente atrage atenţia în partitura scenică a lui Dumitru Georgescu de la Galele Hop, când actorul chiar reuşeşte să-şi emoţioneze audienţa se referă la câteva secunde când cineva (poate personajul, poate mama acestuia, poate oricine altcineva) zăreşte pe o bancă o persoană pentru care nutreşte sentimente nemărturisite, pe care nu o va mai revedea, poate, niciodată altundeva. În acest scurt interval, Dumitru Georgescu convinge cât pentru tot restul monologului.

Înger ispititor cu aripi negre şi trup mlădios în ”Dawn way” (TNI, 2011) şi ”Prinţ fericit” în producţia care-a avut premiera anul acesta în deschiderea FITPT, actorul Dumitru Georgescu se recomandă pe sine pentru roluri jucate în cheie psihologică şi personaje interiorizate. Dar rolul trebuie forat adânc pe verticală, în profunzime, proiectat prin experienţe trecute ori posibile, recuperând, descoperind şi inventând valenţe nebănuite şi abia apoi se poate găsi o expresie adecvată. Mai mult, sper ca în viitor să dea dovadă de mai multă incisivitate scenică (regret că nu am avut încă acces la modul în care l-a personificat pe Elvis Presley, ca o a doua probă în concursul din cadrul Galelor Hop). În plus, apreciez la actorul Dumitru Georgescu confortul pe care reuşeşte să-l regăsească pe scenă, naturaleţea, perseverenţa, optimismul, faptul că iubeşte teatrul şi, se vede, îi place realmente ceea ce face. Iar la omul Dumitru Georgescu – ambiţia, bunul simţ, cordialitatea.