Iaşul caprei vecinului

 

Prin februarie, George Ţurcănaşu semna în Ziarul de Iaşi comentariul „«Iaşul nu e cool!»” (ZdI, 20.02.14). Autorul îşi pornea articolul de la un răspuns identic primit de la două domnişoare absolvente de liceu din Botoşani. Întrebate unde ar avea de gând să studieze, una ar fi optat pentru Sibiu, cealaltă pentru Cluj. De ce? Acelaşi răspuns: „Iaşul nu e cool!”

Nu mai intru în detalii şi mai reţin doar câteva concluzii ale lui G. Ţurcănaşu:

–                     „importanţa relativă a centrului universitar Iaşi se deteriorează în raport cu cea a Clujului” (care ar fi pierdut în ultimii ani sensibil mai puţin studenţi decât Iaşul);

–                     „Iaşii se decuplează lent de hinterlandul său universitar tradiţional”;

–                     „imaginea unui oraş înseamnă mult, într-o astfel de alegere” (alegerea celor două absolvente pentru Cluj resp. Sibiu, în detrimentul Iaşului);

–                     „afirmăm că suntem ataşaţi de tradiţii şi istorie, dar de fapt suntem blocaţi într-o imagine stranie a Iaşilor dintr-o paradigmă teritorială defunctă”.

 

 

Aproape fix patru luni mai târziu, acelaşi George Ţurcănaşu a venit cu un text în care propunea ceva aproape utopic: „O candidatură comună Cluj – Iaşi, cele mai consolidate capitale culturale provinciale la ora actuală, ar fi o chestiune de marketing cultural fără precedent în Europa.” (ZdI,„Despre Cluj şi Iaşi CCE 2021, despre umorul de gulag şi dilemele leneşilor”, 19.06.14). Ar fi (ceva „fără precedent…”), dar este, cum ziceam, ceva aproape utopic. Pe de-o parte pentru că nu prea-mi pot imagina ardeleni uniţi cu moldoveni fie şi pentru o cauză culturală nobilă. Pe de altă parte, pur şi simplu pentru că Iaşul însuşi nu-i unit. Şi asta o spun eu, fără niciun fel de ghilimele.

Înainte să mă explic, iată o apreciere a lui G. Ţurcănaşu care-mi serveşte de minune ca apropiere de subiectul pe care-l urmăresc astăzi: pornind de la „cum se prezintă Iaşii în «lupta» CCE 2021”, acesta spune aşa: „Cultural vorbind, funcţionăm de mai bine de doi ani în logica nominalizării. Dacă s-au consolidat câteva axe, cea mai importanta pare a fi FILIT-ul – manifestare originală în peisajul cultural est-european. Pe locul al doilea aş pune FIE, mai ales datorită finanţării generoase de care se bucură.”

Deci: 1. FILIT; 2. FIE.

Apoi, plecat fiind vreo trei săptămâni, am citit cu întârziere în Dilema veche două pagini cu răspunsurile a patru primari din oraşe româneşti care aspiră la statutul de Capitala Culturală Europeană 2021 la trei întrebări puse de revistă (DV, 12-18 iunie 2014). Au răspuns Antal Árpád András (Sf. Gheorghe), Emil Boc (Cluj), Gheorghe Falcă (Arad) şi Gheorghe Nichita.

Dincolo de faptul că sună straniu, nu-i aşa, să-l auzi pe edilul ieşean vorbind de imaginea unui „oraş durabil – verde, ecologic, atractiv, sănătos, în schimbare…”, când sub conducerea lui s-au masacrat taman nişte tei, simbolul Iaşilor!, mie nu mi-a venit să-mi cred ochilor când am observat că acelaşi primar care clamează „de asemenea” că „Iaşul îşi asumă titlul de oraş al culturii şi turismului, prin provocarea turistului de a-şi prelungi şederea în Iaşi, de a participa la evenimente de talie europeană…” pur şi simplu a trecut sub tăcere absolută fix un eveniment „de talie europeană”! Aţi ghicit evenimentul? Bineînţeles că l-aţi ghicit: Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere. FILIT, adică.

Zice domnul primar: „În anul 2013, Iaşul a devenit un oraş al premierelor naţionale, iar acţiunile şi manifestările pe care le-am lansat deja au creat ecouri pozitive care au depăşit graniţele României.” După această frază, mai puteai avea speranţe – doar a vorbit de „premiere naţionale”, nu de „o premieră naţională”, iar graniţele Iaşului le-a depăşit în mod cert doar FILIT-ul… Dar pe edilul-şef nu l-a lăsat inima să pomenească măcar şi de acesta: „Astfel, Iaşiul a fost primul oraş din România care a găzduit un Festival Internaţional de Educaţie (FIE), un concept nou şi modern pentru România, un mix de cultură şi distracţie în aer liber, în spaţii convenţionale şi neconvenţionale, o provocare la «educaţie prin entertainment»“.

Da, foarte frumos, dar… Dar chiar să nu poţi ieşi din tranşeele luptei politice, să nu reuşeşti să fii cool acceptând cu fair play că şi capra vecinului de la CJ a adus deja şi poate aduce nu puncte importante, ci esenţiale Iaşului şi că în general o concurenţă adevărată şi loială Iaşului ca întreg ar fi mult mai de folos candidaturii pentru CCE 2021?!? De, o fi efectul „salcâmul japonez”!

(În paranteză fie spus, cei de la Dilema, dacă aveau prezenţă de spirit jurnalistic, ar fi putut şi trebuit să expliciteze ei într-o notă sintagma „premiere naţionale” – nu de alta, dar DV a fost parteneră media a primei ediţii FILIT!)

 

 

Ca un făcut, ce-am putut citi în Suplimentul de cultură de sâmbătă? Un interviu cu Dan Doboş, directorul FIE. Care, supus loial liniei Nichita, dar cu un plus de vervă maliţioasă, zice aşa: „FIE n-a fost o alcătuire isteaţă de liste cu invitaţi cu onorarii exorbitante…” (de unde deducem că „isteţ” e de rău); „Eugen Doga înseamnă pentru muzica simfonică mondială cel puţin cât înseamnă Herta Müller pentru literatura mondială. Unde mai pui că maestrul Doga a şi venit la Iaşi…” (no comment); „repet că FIE nu a început nici cu enunţarea vreunui buget în euro şi nici cu ambiţia asumată aprioric de a fi «cel mai…»” (câtă modestie!).

Aţi observat? Directorul FIE s-a raportat în trei rânduri la FILIT, dar nu i-a pronunţat numele!

Oleacă de coolness, domnilor, ce naiba!

Dar de, dacă-i consemn să nu se pronunţe numele caprei vecinului, ce să deducem de aici? Că i se doreşte moartea? Semne sunt deja.