Iaşul cultural. Ustură, dar se tratează

Comisia Europeană a publicat marţi motivarea respingerii candidaturii Iaşului în competiţia pentru titlul de capitală europeană a culturii în 2021. Paradoxal, reproşurile aduse „dulcelui târg” m-au binedispus. Cu câteva excepţii notabile, nu sunt reproşuri aduse oraşului, nici vieţii culturale a urbei, nici măcar proiectului de candidatură ca întreg. Din contră, conceptul propus de echipa ieşeană rămâne printre cele mai apreciate. Şi atunci unde am greşit? Comisia ne explică punctual, cu oarecare simpatie. Mai întâi, programul Iaşului nu a fost dezvoltat suficient în perspectiva unor colaborări internaţionale şi a unui dialog intercultural. Corect. Spre deosebire de Bucureşti, Cluj sau Timişoara, Iaşul stă prost la acest capitol. Putem da vina pe geografie, pe lipsa de infrastructură sau pe un management cultural prăfuit, dar în nici un caz pe experţii comisiei care au identificat chirurgical punctul nevralgic. Ni se mai impută că programul nu a acordat atenţia cuvenită memoriei „Po­gromului de la Iaşi“ şi nici proiectelor privind comunitatea romă. Din nou, un reproş valid. Toate cele patru oraşe finaliste şi-au asumat deschis erorile trecutului şi intoleranţa faţă de minoritatea romă. Ba chiar, Timişoara şi Baia Mare au făcut din relaţia cu comunitatea ţigănească un pilon central al dosarului de candidatură. Ipocrizie din partea lor? Poate da, poate nu. În orice caz, e de preferat ipocrizia, intoleranţei. Iar la capitolul toleranţă, Iaşul stă mai prost ca oricare dintre cele patru oraşe finaliste. Că s-au documentat în prealabil sau doar au intuit, experţii au sesizat corect slăbiciunea.

O altă critică vizează faptul că Iaşul a pus accentul mai mult pe moştenirea culturală a oraşului şi nu a avut aceeaşi deschidere către „artă contemporană, inovare şi avangardism”. O nouă observaţie de bun simţ, cu precizarea că aici vina aparţine în exclusivitate echipei care a lucrat la proiect. Ce e amuzant, şi paradoxal în acelaşi timp, e faptul că directorul artistic al Fundaţiei "Iaşi Capitală Culturală", Florin Cîntic, s-a plâns în repetate rânduri de această meteahnă a spaţiului cultural local. Reproşul pe care i-l aduc experţii lui Cîntic&co pare preluat dintr-un editorial al lui Cîntic. Fără să-l disculp, intuiesc, totuşi, că „autismul” imputat de comisie ar avea oareşce legături cu intervenţia în proiect a unor forţe de esenţă pesedist-conservatoare. Poate că mă înşel. Apoi, Iaşului i s-a reproşat că 250 din cele 342 de proiecte aflate la dosar sunt deja în desfăşurare. O greşeală de începător din partea echipei noastre, care, probabil dintr-un complex de inferioritate faţă de unii contracandidaţi, şi-a supralicitat prezentul în dauna viitorului. O să sar peste criticile privind implicarea comunităţii în proiect pentru simplu motiv că reproşul apare în dreptul tuturor candidaturilor (diferendele politice locale probabil au contat, dar într-o mică măsură).

Şi ajungem la principala problemă a dosarului. Iaşul şi-a construit conceptul de proiect în jurul sintagmei de „interfaţă europeană a culturii răsăritene”, concretizată printr-o colaborare transfrontalieră cu Chişinăul şi Cernăuţiul. Care Chişinău şi Cernăuţi, ia-i de unde nu-s. Nu doar că lipsa reprezentaţilor celor două oraşe a fragilizat însăşi cheia de boltă a întregului dosar, dar mi-e teamă că a lăsat juriului o senzaţie puternică de impostură. Citind toate evaluările comisiei privitoare la cele 14 oraşe candidate, am rămas cu impresia (frustrarea) că dacă Iaşul chiar ar fi dezvoltat un parteneriat solid şi real, nu declarativ, cu Chişinăul şi Cernăuţiul, nu doar că s-ar fi calificat în finală, dar ar fi avut astăzi un statut de favorit.

Dincolo de rateurile celor care au întocmit, dar mai ales "vândut", proiectul de candidatură, rămânem cu o radiografie a vieţii culturale locale schiţată corect. Suferim de câteva boli grave, dar tratabile. Din păcate, spre deosebire de cele patru finaliste, ne-am crezut (unii se mai cred şi azi) prea sănătoşi şi am ajuns cam târziu la medic.

PS. Cică în Baia Mare, din 58.000 de angajaţi, 10.000 lucrează în industria creativă. Dacă e adevărat, jos pălăria! Dacă nu, felicitări băimărenilor că au ştiut să vândă asemenea gogoşi.