Imagini cu scriitori

Nu cu multă vreme în urmă, chiar în această pagină, dl Bogdan Creţu evoca momentele în care a văzut pentru prima oară un scriitor „în carne şi oase”; era încă elev, iar scriitorul – sper că memoria nu-mi joacă feste – s-a întâmplat să fie Marin Sorescu. Mărturisesc că textul dlui Creţu mi-a dat ideea unui exerciţiu de aducere aminte: care a fost scriitorul (sau, mă rog, scriitorii) pe care l-am (i-am) văzut prima oară? Exerciţiu cu atât mai interesant pentru mine cu cât cele două experienţe, a mea şi a colegului meu de pagină, sunt despărţite de câteva decenii. E vorba, în definitiv, nu doar de două contexte, ci de-a dreptul de două lumi diferite.

În mod cert, nici un scriitor nu s-a abătut pe la liceul meu, liceul „Negruzzi”, cât am fost elev. S-au schimbat, de-a lungul anilor, mai mulţi profesori de română, unii puneau suflet, alţii erau plictisiţi, cu gândul la grijile lor. Prima imagine cu scriitori datează totuşi de atunci. Am mers, mânat de o curiozitate firească, în Aula Universităţii la un recital de poezie susţinut de poeţi ieşeni. Erau acolo numele cu greutate ale scriitorimii ieşene din acel moment: Otilia Cazimir, George Lesnea, Nicolae Ţaţomir alături de mult mai tinerii Horia Zilieru şi Florin Mihai Petrescu. A fost şi prima oară când asistam la o lectură publică de poezie. A doua experienţă din anii şcolii s-a petrecut în clasa a XI-a (era, pentru generaţia mea, ultima clasă de liceu). Trecusem de etapele preliminare ale olimpiadei de română şi fusesem trimis la Bucureşti, la faza finală. Acolo, am fost duşi, noi „olimpicii”, la Facultatea de filologie, la un curs de literatură, ţinut de Ov.S.Crohmălniceanu (se întâmpla în anul şcolar 1961-1962, probabil în primăvara lui 1962). Experienţa a fost, în ce mă priveşte, dezamăgitoare. Crohmălniceanu şi-a citit monoton cursul, studenţii luau notiţe, noi ne plictiseam. Era un curs despre Arghezi, „Arghezi şi religia” dacă nu mă înşel, poetul se „reabilitase” scriind 1907 şi Cântare omului, dar tema religioasă trebuia în continuare tratată de pe „poziţiile materialismului ştiinţific” aşa că prelegerea lui Crohmălniceanu respecta constrângerile ideologice.

În facultate am avut vizita memorabilă a unui scriitor, memorabilă însă pentru raţiuni ce nu au a face cu literatura. Eram la un curs, în amfiteatru, şi ni s-a anunţat sosirea maestrului Victor Eftimiu. Maestrul îşi lansa, dacă ţin bine minte, încă un volum de sonete şi făcea un turneu prin ţară, profitând şi de statutul său de academician. Era un domn cu mult farmec, de altfel, dar ceea ce ne-a frapat a fost superba creatură care îl însoţea, pe post – ni s-a spus – de secretară: o blondă somptuoasă, înaltă, care a atras toate privirile studenţilor, precum şi privirile – invidioase – ale studentelor.

Ca student, începusem să iau contact cu mediile scriitoriceşti, colaborând chiar la singura revistă care apărea la Iaşi, lunarul Iaşul literar. Exista, fireşte, şi o boemă literară, pe care nu am frecventat-o decât ocazional. Mă întreb dacă „boem” poate fi numit regretatul Florin Mihai Petrescu, poet care îşi îneca neliniştile în alcool. Îmi amintesc că m-a invitat într-o zi să bem „un pahar” la un restaurant de pe Ştefan cel Mare, care se afla – lângă fostul cinematograf Puşkin – cam pe locul unde e azi Casa Cărţii. Ne-am aşezat la masă după care eu am încercat să amorsez o conversaţie. La fiecare vorbă a mea Florin Petrescu răspundea – dacă răspundea – monosilabic. Am renunţat la tentativele mele şi am rămas cu el o bună bucată de vreme, tăcând amândoi. Când am plecat mi-a zâmbit cald şi mi-a mulţumit că i-am ţinut companie.

Cum puteai, prin urmare, vedea un scriitor în a doua jumătate a anilor ’50 şi în prima jumătate a anilor ’60? Îl puteai şti din fotografii şi îţi puteai confirma impresia despre el doar prin contactul direct. În jurnalele de actualităţi ce precedau, în cinematografe, filmele, scriitorii apăreau rar. Dintr-un jurnal de prin 1962 mi-l amintesc pe Marin Preda, despre care se preciza că a terminat un nou roman ce urma să intre curând în librării (era vorba de Risipitorii); ţin minte şi acum că Preda era filmat în apartamentul său, aşezat la birou şi îmbrăcat în … pijama (o banală pijama în dungi), ceea ce mi s-a părut o dovadă  de prost gust. Au fost, ulterior, câţiva ani în care scriitorii apăreau în emisiuni la televiziune, perioadă încheiată repede, pentru că literatura nu mai avea ce căuta în cele două ore zilnice de transmisie. Şi, atenţie, în ultimul deceniu al regimului comunist nu mai era permis ca pe o carte să apară fotografia autorului!

E suficient acest detaliu ca să ne dăm seama ce distanţă ne separă de un trecut, totuşi, apropiat.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor