În like-uri să ne luptăm!

Campania electorală s-a terminat, putem să ne pregătim de pe acum să privim cu maximă atenţie televizoarele pentru spectacolul din noaptea alegerilor realizat timp de o lună de zile de partide şi independenţi. E mai ceva ca Revelionul de la TVR. Sigur vor fi artificii în localităţile unde au fost realeşi primarii vechi, iar în celelalte vor fi demonstraţii de stradă „spontane” ale celor care îl voiau din nou pe primarul vechi dat jos pe nedrept…

Localităţile şi judeţele din România îşi aşteaptă cu emoţie şi braţele deschise vrând, nevrând noii reprezentanţi. Aceştia sunt la capătul puterilor, sunt eroi, maratonişti care forţează ultima sută de metri în uralele fanilor, care n-au dormit cu nopţile, au fost nevoiţi să stea de vorbă cu diverşi posibili votanţi, eventual să mai consume şi alcool cu ei, împotriva voinţei lor, evident, din datorie, pentru ca le-o cere partidul, dar, mai presus de orice, care se întrec în cuvinte.

Anul ăsta e atipic tocmai din această cauză pentru că acum e linişte pe străzi, dar e gălăgie la calculatoare, acolo toată lumea urlă în spaţiul virtual ca într-o sticlă. Pe telefoane, pe tablete, pe laptopuri. Pun pariu că în secţiile de votare telefoanele vor fierbe. Să vă luaţi încărcătoare la voi, dragi candidaţi, să nu uitaţi!

Pentru că a apărut ceva cu totul nou faţă de ceilalţi ani la locale, un lucru numit facebook. Nu şi-ar fi putut nimeni închipui acum patru ani câtă importanţă poate căpăta Internetul prin acest fel de socializare, aparent inofensiv, în soarta alegerilor. Este aproape incredibil. Săracii primari trecuţi de 60 de ani care nu prea le au cu calculatorul sunt disperaţi. Tocmesc subalterni să le deschidă conturi, să încropească grupuri, să adune membri şi să le posteze platformele program unde să obţină ce altceva decât like-uri, cât mai multe like-uri. Cine are cele mai multe dintre „drăciile” astea are şanse mai mari de câştig. Dar mai ales să le „bată” pe tastatură şi să le corecteze gramatical mesajele pentru că acolo, pe ecran, sunt negru pe alb, vorba ceea, şi se vede clar. Dacă apar şi comentarii treaba e perfectă.

Toţi candidaţii cu mic cu mare îşi fac timp să acceseze cât mai des contul pentru a vedea ce mai e pe acolo, cine a mai postat, cine a mai comentat, cine a mai dat like sau pupici sau ador, cine se mai contrează cu cine, cine se mai ceartă ca la uşa cortului, pardon a calculatorului etc.

Precedentul Iohannis vs Ponta i-a determinat pe toţi să acorde maximă importanţă aspectului. De la partide s-a primit ordin expres înainte de campanie: Faceţi-vă conturi şi grupuri facebook şi fiţi activi pe ele, altfel nu aveţi nicio şansă!…

Bun, asta nu ar fi aşa de greu la oraş sau în localităţile limitrofe, dar ce te faci cu cele izolate în care abia dacă există semnal la telefon, darmite Internet? Doar acolo, poate încă se mai face campanie în stilul vechi: mers din poartă în poartă, vorbit cu oamenii, pus fluturaşi în poştă, afişe pe panouri, păzit să nu le rupă duşmanii ş.a.m.d.

La „partea” online se pot distinge trei etape:

Prima etapă în care atmosfera de pe facebook este calmă, relaxată, presărată cu glumiţe, poze sau filmuleţe cu oameni fericiţi luate de pe Internet, cu imagini reale ale localităţii respective privită  de sus (Google maps) sau din viitor, prezentată într-o lumină idilică (modificată în photoshop, evident) şi multe alte mici detalii care pot fi uşor manevrate din tastatură şi mouse. Acum toată lumea se domneşte: „dumneavoastră” în sus, „dumneavoastră” în jos. Partidele îşi prezintă candidaţii, candidaţii îşi prezintă proiectele pentru viitorul localităţii/ judeţului. E bătaia intelectuală, principială, pe proiecte. Deocamdată nimeni nu se duşmăneşte, nu-şi dă la gioale. Opozanţii fac cunoştinţă unii cu alţii, îşi dau add pentru a deveni membri în grupul celuilalt şi a fi capabili să citească şi să primească postări.

Urmează apoi a doua etapă în care susţinătorii încep să devină activi, să se înscrie pe grupuri, să se polarizeze, să îşi trimită unii altora poze „compromiţătoare” cu „ceilalţi”, eventual acum apar şi conturile fantomă de fb din spatele cărora vorbeşte câte un EA sau o EL care susţine sus şi tare că este obiectiv, că nu ţine partea nimănui, doar îşi spune părerea punctual, prea punctual, şi care ştie cam multe detalii despre situaţia din teritoriu şi despre contracandidaţii pe care încep să îi atace din ce în ce mai îndrăzneţ. Mereu cei vechi nu au făcut nimic, dar cei noi vor face mult mai mult şi mai bine. Încep acuzările reciproce de furt de proiecte, de ruperi de afişe, de plagieri de pliante sau fluturaşi. Se caută pe Internet lucruri cu care să fie „agăţaţi” contracandidaţii, antecedente de tot felul, poze, articole prin ziare, emisiuni tv etc.

În partea a treia şi ultima se dezlănţuie furtuna. E vorba de a patra săptămână de lupte în care se pompează toate energiile conservate, depozitate până atunci. Nimeni nu mai e prieten pe facebook decât membrii ai aceluiaşi partid. Toată lumea începe să se tutuiască deodată, semn evident al pierderii răbdării. Ba mai mult decât atât, candidaţii îşi spun unii altora după porecle sau abrevieri: Bre, nea Ică! Mai, Mişule, nu ţi-e ruşine!? Ce faci Buric, ai prins glas? Cheliosule, stai în banca ta! Mai taci, Piticule!… Ajungându-se până la acuze şi chiar invective: Hoţule, pungaşule, porcule etc… Pentru că pe această ultimă sută de metri e vremea porcăielilor, a loviturilor sub centură, a îmbrâncelilor. Acum toată lumea gâfâie şi se împinge ca să scoată pe alţii de pe pistă, recurg la tertipuri josnice, nu mai contează nimic: „Măcar o dată la 4 ani să se spună adevărul!…”

Ei şi după tot vacarmul ăsta apare liniştea de sâmbătă când nimeni nu mai are voie să mişte. Se mai mârâie pe la colţuri, dar în general se abţine.

Duminica este horă. Toţi sunt îmbrăcaţi la 4 ace şi îşi aşteaptă votanţii la secţiile de votare. În general e pace, se glumeşte pentru că sunt prezenţi „şefii”, adică cetăţenii, şi nu cade bine…

Pe viitor cred că totul va fi pe calculator, inclusiv votarea, ceea ce anulează orice farmec al evenimentului. Pe bune, în stilul ăsta, mai bine eliminăm votarea cu totul. Unde sunt întâlnirile de la colţul străzilor dintre echipele de candidaţi şi susţinători care umblă din poartă în poartă şi care ieşeau mai mereu cu scântei? Unde sunt conflictele de la birturi şi crâşme? Unde sunt fluierăturile, huiduielile la scenă deschisă, înjurăturile, roşiile şi ouăle aruncate de peste garduri, unde e viaţa adevărată de electorale? Unde eşti tu, Caragiale?! S-au dus, din păcate, a rămas doar fiecare individ, votant sau candidat, în faţa calculatorului în linişte. Se aude doar din când în când tastatura şi câte un click de mouse.

Decât aşa, mai bine în Congo… 

Briscan Zara este scriitor şi publicist