În pământ străin

Ne închipuim cât de grea trebuie să fi fost iarna petrecută la Tulln pentru ceaşnicul Vasile!

Frig. Fulguială. Pâclă. Pe străzi se învârtejeşte vântul şi spulberă zăpada. Iar ceaşnicul Vasile umblă cu mai marii săi pe uliţele pustii şi nimica nu-i place: casele peste case, pe două şi mai multe caturi, din care-şi aţintesc ochii luminaţi asupra ta fereşti peste fereşti, caleştile care zboară cu tunet pe lângă, vorba răstită şi gâjâită a nemţilor. Parcă toţi, Doamne, sunt guturăiţi ori muţi! Mormăie şi mormăie, ca Mutu cel cu limba scurtă din Hotineşti de la el! Intră cu oamenii domneşti prin crame şi beciuri, ca să aleagă băuturile pentru Măria Sa. Şi-n hrubele reci, cu răsuflare de mucegai, se simte şi mai trist. Gustă bere din stacane mari cu capac. Asta-i o băutură nemţească, cine n-o băut să nu-i pară rău – îi acră şi slabă! Când îşi aminteşte de vinişorul lui de acasă, pe ceaşnic îl înţeapă adânc albina dorului de Ţara Moldovei. Până şi vinul cel mai prost, pe care-l dădea acasă la lucrătorii cu ziua şi pe care-l amesteca cu pelin, ca să fie băubil, era mai bun ca acritura aiasta de bere.

Frig este şi la jupânul Hans, gazda lui. Jupâneasa Gerda, zâmbind cu dinţii mari şi laţi, îi aduce în odăiţa lui un blid, plin de kartoffelsalat cu ceapă, mazăre şi costiţă slabă afumată. Şi o altă stacană rece de bere. Dar el nu mănâncă. Nu bea. Adoarme cu gândul la vinul pelin şi visează lanuri de pelin, care se întind unde vezi şi unde nu crezi în Ţara Moldovei. Uite-l cum creşte aiurea, rar sau în pâlcuri dese, pe haturi, pe marginea drumurilor, pe sub poala pădurii, prin râpe, pe pământuri pârloagă… Pfii, ce de-a pelinăraie! Şi la câte nu e bun amarul pelin! E bun de leac la câte şi mai câte boli, femeile fac din el măturici şi scot puricii afară din casă cu ele ori păduchii din poiata găinilor. Iar un mănunchi de pelin, vânturat într-o balercuţă, e îndestul ca să facă din vinul aproape zborşit vin prea bun, mănăstiresc. Pelin beau, pelin mănânc, sara pe pelin mă culc, cântă moldovenii. Vai, amarule de pelin din amara ţară!

Apoi vin sărbătorile de iarnă. Doamne Dumnezeule, ce forfotă, ce zgomot! Frig, pâclă, fulguială. Şi tu umbli pierdut prin răcătăniile Tullnului. Uliţi pietruite: înguste şi reci. Pe amândouă părţile se înghesuie pereţi înalţi-înalţi, cu case peste case. Şi palate cu marmură albă. Marmură şi frig! Te împresoară tropotul cailor, duruitul roţilor ce te împresoară din toate părţile. Umbre uriaşe fâlfâie pe pereţi, ajungând cu capul până la hornurile de pe acoperişuri. La fiecare pas căsoaiele răsar parcă din pământ şi cresc, podurile se cutremură, rădvanele zboară. Iar surugiii strigă ceva gâjâit, se răstesc mereu, de zici că sunt gata să se bată. Dar nu! Toţi zâmbesc şi râd. Frohes neues Jahr! se aude din rădvane şi caleşti. Frohe Feiertage! se răspunde din sumedenia de sănii, care alunecă pretutindeni şi scârţâie zăpada. Cuşmele nu mai prididesc să se ridice de pe capete. Şi oameni, oameni! Lume peste lume în şube de postav îmblănite, de zici că toţi îs boieri veliţi. Nemţăraia pământului!

Şi, în sfârşit, ajunge la gazdă. Jupâneasa Gerda şi alte câteva femei trebăluiesc la plită. Îi place mai mult să stea aici, la plită, printre femei. Era o plită tare meşteşugită, cum nu văzuse nicăieri prin Moldova. Într-o zi nemţoaica lui Hans, zâmbindu-i cu dinţii ei de cal, îi arătase toate meşteriile plitei, iar el se străduise să le ţină minte. O să meşteşugească aşa ceva când o să ajungă în pământul Moldovei! Acuma jupâneasa vine la el cu o tipsie pe care se afla un fel de cozonac.

– Torte, zice zâmbind.

Dar ceaşnicul arată cu degetul spre un ceaun de pe plită.

– Nein, Torte?

– Nein, zice ceaşnicul şi iar arată cu degetul spre ceunul plin cu lapte.

– Milch?

– Milch.

Jupâneasa Gerda îi umple o stacană mare de lapte aburind. Ceaşnicul stă la foc cu stacana de lapte în mână şi aburi calzi îl înconjoară. Uită frigul care-i pătrunsese în oase şi în suflet. Vede printre aburi ograda cea mare de la Hotineşti într-un asfinţit. Tot aşa, bea lapte crud, abia muls, se aud tălăncile vacilor venind de la păscut, sudălmile văcarilor. Vede slujnicele scuturând aşternuturile în pridvor, o ciocănitoare care bocăne în nucul boştiuros din ogradă… Şi vede praf, mult praf, plutind în soare în mii şi mii de firişoare.

– Gut?, îl întreabă jupâneasa grijulie.

– Sehr gut!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist