În România, dacă eşti politician, nimic nu te compromite!

De 25 de ani, mă tot aştept ca, dacă un politician e prins cu mâţa în sac, el să dispară automat de pe scena politică sau măcar din prim-planul ei. Dar de unde: nici măcar puşcăria nu-l compromite! Dimpotrivă, iese de la zdup cu aură de martir, e primit de colegii de partid – cum s-a văzut în cazul lui Adrian Năstase – cu aplauze şi-şi continuă cariera de politician ca şi cum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase!

…mă tot aştept ca un guvernant – care e dovedit că-şi bate joc de sectorul lui, deci îşi bate joc de ţară – să-şi dea demisia şi să dispară din post. Ei bine, şi dacă e condamnat, dar cu suspendare, omul rămâne în post, lucru incredibil!

…mă tot aştept ca un înalt funcţionar – să spunem un ambasador -, care a făcut-o de oaie în misiunea dintr-o ţară, să se acopere de dezonoare şi să se topească în neant. Ei, nu, la noi, în cea mai rea variantă, el e trimis în altă ţară, pierzându-şi postul doar dacă vine altă ceată de hămesiţi la guvernare!

…mă tot aştept ca un primar, care a dovedit într-un mandat că e incapabil să schimbe ceva în bine în comuna, oraşul, mun’cipiul lui, să nu mai fie reales. Nu se întâmplă aşa: cunosc doi primari (şi-i cunoaşteţi bine şi dv.!) care au stat mai multe mandate în foncţie, deşi nimic bun nu s-a văzut de pe urma lor…

Prin urmare, în România, dacă eşti politician, nimic nu te compromite: nici furtul (şi plagiatul e furt, nu uitaţi!), nici minciuna gogonată dovedită, nici abuzul, nici corupţia, nici puşcăria! Incredibil, dar nici măcar iresponsabilitatea cinică, făţişă faţă de trebile ţării, lucru care îi păgubeşte direct pe alegători.

Motivele pentru necompromiterea şi, de multe ori, nesancţionarea dură a unor asemenea indivizi sunt multe: de pildă, iertare, lipsa noastră de consistenţă umană (uităm repede şi iertăm uşor), dată poate şi de surplusul de teamă şi de lehamite faţă de autorităţi, cultivate secole de-a rândul de specificul vieţii româneşti. Apoi, imaturitatea sau dezinteresul alegătorilor (din cauza sărăciei, bieţii de ei pot fi cumpăraţi pe mai nimic de către aceiaşi politicieni care i-au condamnat la sărăcie şi-i votează crezând, mereu şi mereu, în promisiuni deşarte). Nu în cele din urmă, alt motiv pentru necompromiterea ticăloşilor e agresivitatea mijloacelor de manipulare, cu deosebire televiziunile mercenare ale lui Voiculescu, foarte interesate să le spele dosarele. S-or fi întrebând unii de ce?

În condiţiile astea, singura speranţă ca un corupt, un leneş şi un nesimţit să părăsească prim-planul vieţii sociale şi politice de la noi e ca el să calce strâmb faţă de colegii din partid: atunci şi numai atunci ’mnealor îşi amintesc, vezi bine, de… dreptate, de responsabilitate, de bun-simţ şi devin necruţători. Vai de noi, ce puţină speranţă ne-a rămas ca să scăpăm de lepre!

În ultimul timp, după ce ani şi ani mulţi corupţi de la vârf şi-au făcut de cap fără grija de a fi pedepsiţi după lege, Justiţia, încurajată de suportul european, s-a învrednicit să mai cureţe terenul de ei (dar, cum scriam mai sus, nici după ce ies din puşcărie nu sunt şi nu se simt compromişi!). Ridicolul uriaş este că politicienii din clătinătoarea USL consideră că asta e o lucrătură a… „regimului Băsescu”! Nu are rost să le aminteşti că ei sunt cei care formează majoritatea şi conduc guvernul, că ei deţin majoritatea parlamentară şi conduc cele 2 camere, deci că nu se poate vorbi de un „regim Băsescu”. Şi nu are rost fiindcă nu logica – de onestitate ce să mai zicem? – e partea lor cea mai tare.

Însă, cum arată toate semnele de pe scena politică românească la zi, mă tem că, după noile alegeri, dacă aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie va fi iar majoritară în posturile-cheie, Justiţia va fi pusă cu botul pe labe. Poate nu chiar la lumina mare, ca să nu se supere europenii (deşi am văzut în 2012 cât de mult îi pasă unor Victor Ponta sau Crin Antonescu de Europa), ci la modul perfid. Va îngădui alegătorul român să se întâmple aşa ceva? Adică să rămână înfipţi decisiv la putere cei care fac spume la gură pe televiziunile Antenelor împotriva încercărilor de a limpezi, fie şi cât de puţin, apa murdară în care ne scăldăm de un sfert de secol?