Înainte de sfârşitul lumii

Cu excepţia Bucureştiului, unde Dan Nicuşor i-a dat cu flit lui madam Firea – care îl invitase cu aroganţă să-i fie viceprimar, restul ţării rămâne la mâna rechinilor care conduc partidele, altminteri deosebite între ele doar prin culorile de joc. Am mai explicat că, indiferent cum îi respingi în alegeri – prin neprezentare sau prin anularea votului – îşi împart acel vot între ei. Iar, dacă e să oferi votul întreg unui candidat, e bine să ai unul. Candidat, că vot oricum ai unul, spre deosebire de alţi indivizi cu acelaşi drept de vot, dar cu mai multe buletine. C-aşa e-n sudul ţării, mai ales. Probabil de la ei s-au molipsit parlamentarii bulgari, care, în loc să-şi bage pensii nesimţite cum au făcut românii, au votat o lege care instituie obligativitatea votului. Vrei, nu vrei, votezi. E adevărat că aleşii bulgari s-au speriat mai mult că n-o să mai fie cine să-i voteze, aşa de mare e absenteismul în ţara vecină. La noi, lehamitea de politica de partid n-a coborât atât de mult. Nu încă.

Dar zarurile au fost aruncate deja. Dacă e să vorbim de alegeri, mai rămâne de văzut cu ce scoruri se vor lăuda unii sau alţii, fără a pune la socoteală găleţi, mopuri, făină şi alte sloganuri electorale. Oricum, crezul universal e ceva de genul: „stai să pun mâna pe Primărie şi apoi o să văd ce le dau şi ăstora din ce le-am promis”.

Ceea ce ne interesează pe toţi, de fapt, este ce va fi după ce toţi aceştia se vor trezi din beţia (in)succesului în cele două runde de alegeri, locale şi parlamentare. Mai exact, cu ce vom mai rămâne în buzunare după ce guvernul Ponta a împărţit cu prea mare dărnicie cadouri preelectorale (nu că n-ar fi trebuit, dar deja nu se mai văd – precum reducerea TVA), iar acum, în lipsa unui guvern darnic, s-au trezit parlamentarii că trebuie să fie darnici, începând cu ei, bineînţeles.

Premierul Cioloş a avut săptămâna trecută un nou avertisment de dat, înainte de iminenta adoptare a discutabilei legi a dării în plată – proiect care nu se referă doar la locuinţele celor care au căzut victime crizei din 2008-2011, ci şi la terenuri şi spaţii comerciale. Guvernatorul BNR spune şi el că deficitul bugetar va fi de 4 la sută anul viitor, ceea ce înseamnă că ne vom împrumuta mai scump, adică dobânzile vor creşte. Altfel spus, deşi economia „duduie”, cum spunea Tăriceanu înainte să dea cu România în criză, cheltuim mai mult decât ne permitem. De fapt, cheltuim pe mărfuri de import când există mărfuri similare româneşti. Statul îşi taxele, nimic de zis, dar profitul zboară peste graniţă.

Economia României depinde de industrie, consum, exporturi, servicii şi agricultură. Reducerea TVA a încurajat consumul, chiar dacă multe mărfuri sunt mai scumpe acum decât înainte de reducere. Însă exporturile au scăzut, industria şi-a pierdut din elan, iar investiţiile mari – cum sunt cele în infrastructură, de exemplu – lipsesc.

Totuşi, chiar şi aşa, FMI anunţa deunăzi că se aşteaptă la o creştere economică de 4,2 la sută în acest an, urmată de una ceva mai mică, de 3,6 la sută anul viitor. Fondul e mai optimist decât mult hulitele agenţii americane de rating, care sunt mai zgârcite în previziuni: doar 3 la sută. Alţii sunt încă şi mai pesimişti şi vorbesc chiar de recesiune pentru sfârşitul lui 2017. Dar n-au trecut nici trei luni din anul electoral 2016. Pe de altă parte, contextul nesigur din plan extern poate grăbi înrăutăţirea situaţiei economice sau, dimpotrivă, ar putea propulsa şi mai mult servicii precum turismul.Însă, cel puţin pentru moment, incertitudinea persistă: e cazul să punem bani la ciorap sau să râdem acum cât putem, pentru că mâine va fi mai rău?