De Sănătate

Punem punctul pe știi

Înscrieri la conferinţa naţională Zilele Pediatriei Ieşene

vineri, 21 iulie 2017, 21:09
2 MIN
 Înscrieri la conferinţa naţională Zilele Pediatriei Ieşene

În perioada următoare, Iaşul va găzdui cea de-a XXX-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Zilelor Pediatriei Ieşene „N.N. Trifan“, eveniment medical de tradiţie în lumea pediatrică. 

Evenimentul se va desfăşura în perioada 5-7 octombrie, însă, până pe 15 august, medicii rezidenţi, specialişti, primari, precum şi asistenţii medicali se pot înscrie la manifestare, trimiţând rezumatele lucrărilor ştiinţifice, care vor fi analizate de un comitet ştiinţific. Tot până pe 15 august, aceştia pot beneficia de o reducere, după această dată, preţul pentru înscriere fiind între 100 şi 300 de lei. „De 30 de ani există această manfiestare care a devenit o tradiţie a pediatriei ieşene, fiind şi cea mai importantă din ţară, mai ales având în vedere că foarte puţine manifestări asemănătoare au rezistat de-a lungul timpului. «Zilele Pediatriei Ieşene» a fost o manifestare care şi-a continuat existenţa inclusiv în perioada Revoluţiei. La manifestarea din acest an vor participa toţi medicii pediatri din Moldova, precum şi foarte mulţi din ţară, din Timişoara, Bucureşti, Cluj, Braşov, Constanţa, medici rezidenţi din aceste zone, precum şi medici din Chişinău. Conferinţa va avea o participare internaţională, fiind aşteptaţi şi invitaţi din Statele Unite ale Americii“, a precizat prof. dr. Ingrid Miron, şef al Clinicii de Oncologie şi Hematologie Pediatrică de la Spitalul de Copii, preşedintele conferinţei din acest an. Temele principale ale acestui an vor fi: pediatrie generală (gastroenterologie, alergo-imunologie, boli metabolice, neurologie, cardiologie, medicina de urgenţă), medicină de familie, nefrologie pediatrică şi hematologie pediatrică. Ediţia din acest an este organizată de Clinica a IV-a a Spitalului de Copii „Sf. Maria“ împreună cu Societatea Română de Medici şi Naturalişti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, Colegiul Medicilor din România, Societatea Română de Pediatrie, Societatea Română de Nefrologie Pediatrică, Societatea Română de Hematologie şi Oncologie Pediatrică, precum şi de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Comentarii