Intermezzo despre castraveţi bulgăreşti şi alte cele

Tot ei sunt puţintel cam prostănaci, fiindcă neagă din cap, când trebuie să afirme „da”, pronunţă prelung şi comic „leleee”, iar „niamă” al lor nu este altceva decât „neam” în sensul oltenesc: „N-am pus cloţă neam”. Iar intelectualii români cunosc îndeobşte că tineretul bulgar de frunte şi-a făcut studiile în România. Eram exemplu pentru ei la sfârşit de secol XIX şi în interbelic.

Cu alte cuvinte, românul de la vlădică până la adidas e ferm convins că este superior bulgarului. Păi, noi suntem români, nu-i aşa? Iar dacii noştri vorbeau latina înainte s-o ştie, au inventat artele marţiale şi câte şi mai câte, că altora nu le-a rămas mai nimic de inventat. Ca să nu mai zicem că Neil Armstrong, când a ajuns pe lună, a găsit deja acolo un dac. „De unde ai venit, baciule?” l-a întrebat cosmonautul american, ruşinat de tehnica lui depăşită. „De la Sibii”. „Şi cu ce-ai venit aici?” „Cu brânză”.

Dar să ne întoarcem la bulgari. Tot românul are bine înfiptă în minte ideea că bulgarii au fost pe vremea comunistă cei mai obedienţi aliaţi ai ruşilor. Da, numai că asta a fost la nivel politic superior. Bulgarul de rând avea altă părere despre frăţia de neam ruso-bulgară, dovadă şi bancul care circula pe atunci: Cică un bulgar şi un rus au găsit un sac cu aur. „Hai să-l împărţim frăţeşte”, zice rusul. „Nu, mai bine în părţi egale”, replică vigilent bulgarul.

Într-adevăr, conducerea comunistă bulgară, îndeosebi ultimul preşedinte comunist, Todor Jivkov, a făcut din prietenia normală de neam dintre ruşi şi bulgari o iubire silită faţă de regimul totalitar din Rusia. Conducătorii comunişti bulgari au adus ţara în situaţia de căţel credincios al Uniunii Sovietice. Conducerea de la Sofia a excelat într-un asemenea lacheism, încât chiar şi cei în faţa cărora se târau, ruşii, au fost cuprinşi de dispreţ. S-a vorbit chiar de o asimilare totală de către ruşi, numai românii erau de vină că aceasta nu se putea înfăptui. Aşa că prin '90 un ziarist bulgar titra: Cum era cât pe ce să devenim sovietici.

Dar a venit anul 1990, imediat după revoluţia (sau ce-o fi fost!) română. Bulgarii s-au burzuluit şi ei. Pe monumentul lui Gheorghi Dimitrov (cultul acestuia a fost întreţinut în România de Gheorghiu-Dej, electricianul cu patru clase primare) din centrul Sofiei scria mare: IA-ŢI MANTAUA, ALIOŞA, ŞI MERGI ACASĂ!

Multe sunt asemănările dintre parcursul istoric al bulgarilor şi cel al românilor. „Superioritatea” noastră nu este de nimic justificată. De fapt, râde hârbul românesc de oala spartă bulgărească. Obedienţa lui Jivkov faţă de ruşi, nu a fost „independenţa” lui Ceauşescu, dar socialismul sărăcialist a fost acelaşi. Borcanelor de compot din alimentare şi salamului cu soia de la noi le corespundeau magazinele pe jumătate goale din Bulgaria, cozile pentru un borcan de lapte acru sau un kilogram de brânză. Caselor şi conturilor din Elveţia ale lui Ceaşcă le corespundeau reşedinţele personale ale lui Jivkov, 30 la număr, plus casele de vânătoare şi terenurile agricole. La fel cum copiii noştri demonstrau în Decembrie '89, aşa încât au ajuns pe coperţile revistelor occidentale (oh, câţi oameni din lumea întreagă nu au lăcrimat pentru acei copii!), în centrul Sofiei copiii bulgari îşi făceau de cap: se cocoţau la tribuna mausoleului lui Dimitrov, gol şi lăsat fără pază, şi făceau cu mâna unor coloane închipuite, maimuţărindu-l pe Jivkov.

Este drept, în limba bulgară, spre deosebire de română, nu există cuvântul „ciripitor”. Dar se estima că în primul Parlament bulgar postcomunist fiecare al şaselea deputat a fost informator al serviciilor secrete. Despre ciripitorii români nu mai comentez. Similitudinile pot continua. Bulgarii sunt codaşi în UE, numai conjunctura favorabilă a făcut să intre în Uniune. Românii – tot pe acolo. Bulgarii au peste un milion de turci pe care, în fine, îi recunosc. Noi, românii, avem peste două milioane de ţigani pe care nu ne dă nasul să-i recunoaştem. Lasă că nici ei nu se recunosc. şŞi putem continua, dar mă opresc aici. Un lucru vreau să mai spun, dragi prieteni. Cred că ar fi cazul să lăsăm ifosele apropo de bulgari, să nu o luăm înaintea lor (în vorbe!), că ne văd pantalonii rupţi în fund.

Din partea mea, dragi drugari bulgari, vă salut cu respect!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist