Caută 
4 MIN
Bugetul Uniunii Europene, aşa cum este proiectat de Comisie, include în măsură apreciabilă şi resurse menite să asigure protejarea comunităţilor aflate în nevoie. Fie că se finanţează proiecte destinate îmbunătăţirii serviciilor de urgenţă, fie că se alocă direct fonduri pentru acţiunile de primă necesitate, bugetul comunitar este astfel alcătuit încât să se răspundă adecvat la producerea unor evenimente nedorite.
Că nu întotdeauna respectivele resurse se utilizează după canoanele financiare stricte ale UE ne-o demonstrează mai multe rapoarte de audit elaborate recent de Curtea Europeană de Conturi (CCE). De pildă, potrivit Raportul special nr. 22/2012 al CCE, în Marea Britanie, Fondul european pentru refugiaţi (FER) a sprijinit un proiect care s-a soldat cu un incontestabil eşec. SMURD-ul de aici (de fapt, MFRS – Merseysi de Fire and Rescue Service/ Serviciul de pompieri şi de salvare) a solicitat finanţare pentru un proiect ce viza diminuarea riscurilor de incendiu în zonele ocupate de persoane refugiate. Între altele, erau programate vizite de verificare la domiciliu (800 locuinţe), oferirea de stagii de muncă în cadrul MFRS, crearea unui site web, difuzarea de prospecte multilingve, instruirea specială a proprietarilor de imobile etc. În primul an, proiectul urma să fie susţinut financiar cu 21.325 euro, numai că documentaţia nu a trecut de controlul autorităţii responsabile. S-a constatat că nivelul-ţintă de 800 de vizite de verificare la domiciliu era complet nerealist, numărul refugiaţilor fiind mult mai mic. Apoi s-a ”uitat” că adresele membrilor populaţiei-ţintă nu puteau fi obţinute de către MFRS. Ca bucătăria neregulilor să fie completă, autoritatea responsabilă a solicitat, contrar orientărilor Comisiei, ca MFRS să colecteze dovezi care să ateste statutul de refugiat. Aceasta nu a făcut decât ca să se reducă disponibilitatea refugiaţilor de a mai accepta verificări din partea MFRS, realizându-se doar 60 asemenea ”vizite” la domiciliu. Evident, pe această linie nu s-a mai avansat cu cheltuirea banilor europeni. Dar dacă aici era vorba de sume relativ mici, să vedem cum stau lucrurile când e vorba despre cheltuielile din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) în cazul încercării de eliminare a efectelor cutremurului din regiunea italiană Abruzzi. Să amintim că FSUE (cca. 1 miliard de euro/an) poate fi mobilizat doar atunci când prejudiciul cauzat de catastrofa naţională depăşeşte trei miliarde de euro sau 0,6 % din PNB. Urmare a seismului din Abruzzi (6 aprilie 2009, magnitudinea de 6,3, 300.000 persoane afectate, peste 300 decedaţi, 1.500 răniţi), daunele directe au fost estimate la peste 10 miliarde euro. În noiembrie 2009, UE a contribuit cu jumătate de miliard de euro la acţiunile urgente derulate de autorităţile italiene. Conform unui Acord special încheiat, această contribuţie trebuia utilizată pentru primele acţiuni urgente (50 milioane euro), realizarea de module provizorii de locuit pentru 7.000 persoane şi realizare de şcoli temporare pentru 15.000 elevi (94 de milioane euro). Construirea de locuinţe pentru 15.000 persoane urma să beneficieze de 350 milioane euro. Referindu-ne exclusiv la punctele slabe scoase în evidenţă de CCE (Raportul special nr. 24/2012), să spunem, în primul rând, că proiectul nu a reuşit să asigure, înainte de venirea iernii, cazarea întregii populaţii strămutate. Apartamentele realizate, dincolo că s-au dovedit a fi costisitoare, nu au putut adăposti decât prea puţine persoane. Considerate într-un fel ”de moft”, respectivele clădiri au fost construite pe piloni speciali antiseism, dar urmărindu-se şi eficienţa lor din punct de vedere energetic, acestea includ sisteme de energie regenerabilă (panouri fotovoltaice sau încălzitoare de apă solare). Astfel, locuinţele sinistraţilor ”sunt mult mai bine echipate decât locuinţele temporare obişnuite şi decât multe din clădirile existente.” Analizând lucrurile din perspectiva preţurilor pentru locuinţele sociale, CCE relevă că blocurile realizate au fost, în medie, cu 43% mai scumpe, lucru stabilit prin raportare la manualul de referinţă. Explicaţia este dată de cerinţa ca proiectul să fie implementat rapid, având impact asupra selecţiei materialelor de construcţie, a metodelor de lucru şi a contractanţilor. Să nu uităm, Guvernul italian a declarat starea de urgenţă, conferind şefului Departamentului pentru Protecţia Civilă atribuţiile de „comisar delegat pentru situaţii de urgenţă în Abruzzi”. Între altele, acesta avea competenţa de a emite ordonanţe care derogau de la legile existente, ceea ce a permis autorităţii de implementare să nu respecte procedurile normale de achiziţii. Totuşi, în niciun caz ofertele nu au fost selectate fără certificat ”antimafia” (privind neimplicarea în criminalitatea organizată), eliberat de Camera de Comerţ italiană. Dintr-un alt unghi de vedere, auditul CCE reţine un alt aspect interesant. După finalizarea tuturor apartamentelor, Departamentul pentru Protecţia Civilă le-a predat consiliului local din L’Aquila (capitala regiunii Abruzzi). Decizia acestuia din urmă a fost ca să scoată la vânzare câteva dintre acestea pe piaţa liberă, altele urmând a fi utilizate ca locuinţe sociale şi pentru a fi închiriate studenţilor etc. Drept urmare, apartamentele vor genera venituri. Numai că Regulamentul FSUE nu include prevederi pentru astfel de eventualităţi (sfera lui de acoperire limitându-se doar la nevoile cele mai urgente), situaţia fiind de-a dreptul ”extra-lege”. Iată de ce, recomandările CCE făcute Comisiei Europene, pentru a aduce ameliorări economicităţii acţiunilor viitoare finanţate prin FSUE, vizează şi adaptarea instrumentarului legislativ la evoluţiile recente în ceea ce priveşte strategiile de acţiune în caz de dezastre.
