Caută 
1 MIN
În deschiderea Festivalului a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia directorul artisitc Ioan Holender a spus :”Tot ce am făcut la Festivalul Enescu am făcut din convingere”. La conferinţă au participat şi ministrul Culturii, Daniel Barbu şi primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu.
Deschiderea Festivalului s-a făcut printr-o conferinţă. Scopul a fost conturarea unui previzibil tablou de succes răsunător pe plan internaţional, care să răsplătească eforturile depuse de organizatori. Au fost recunoscute realizările directorului artistic Ioan Holender, subliniate atât de ministrul Culturii, Daniel Barbu, cât şi de către primarul Capitalei, Sorin Oprescu. La rândul lor, ei au punctat şi eforturile economice suportate în această perioadă de criză. Ministrul Culturii a informat că fără implicarea Guvernului şi personal a primului ministru nu ar fi fost posibilă asigurarea găzduirii marilor orchestre – peste 300 de artişti – care ne fac cinste prin prezenţă şi care sporesc prestigiului Festivalului.
La rândul său, directorul artistic Ioan Holender, cu francheţea care îl caracterizează şi cu spiritual său nepărtinitor, a recunoscut că efortul material i se datoreşte fiecărui locuitor al României plătitor de impozite. Acesta este îndreptăţit să primească ceea ce are nevoie pe plan spiritual – CULTUR| (singura bogăţie cu care ne putem lăuda). Cu toate acestea, a subliniat în continuare vorbitorul, este extrem de puţin ceea ce se li se întoarce contribuabililor din partea celor care stăpânesc mijloacele economice.
Oana Maricescu, din partea ARTEXIM, care a condus lucrările conferinţei de presă, a dat cuvântul celor mai importante firme ce şi-au etalat contribuţiile la reuşita acţiunii culturale pe timp de 28 de zile. Dar Ioan Holender nu a rămas cucerit de unicele şi substanţialele atenţii, diminuate ca număr de către ofertanţi faţă de precedenta ediţie! Elegant, a intervenit cu lămurirea realităţilor româneşti care constau în faptul că doar cu 10% din ceea ce reprezintă sumele de la mediul privat nu s-ar putea compensa costurile negociate cu fiecare participant. De altfel, nu a rămas dator nici cu recunoaşterea sinceră a meritelor lui Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM, despre care a spus că este un desăvârşit colaborator căruia i se pot atribui de pe acum mari merite în ce priveşte aportul său la prezenţa valoroşilor invitaţi. S-a putut înţelege că meritul ce i se acordă doar persoanei sale a fost dublat cu rezultate lăudabile de contribuţia acestui important şi modest colaborator. De altfel, şi Daniel Barbu a subliniat că fără Mihai Constantinescu şi colaboratorii săi, ministerul Culturii nu ar fi putut înregistra o reuşită de o asemenea ţinută, cum deja se conturează.
Poate că acest miracol cultural care situează România în primul plan al evenimentelor spirituale ce înnobilează un popor va reuşi să o salveze.
În acest context aş vrea să punctez una din impresiile că Dumnezeu ne-a dat mereu la timp ce ne trebuie, dar noi ne pierdem în aparenţe şi omitem esenţialul. Poate va părea cam forţată o afirmaţie, dar o supun totuşi analizei publice din care să tragem fiecare concluziile de care suntem capabili. De aceea voi reveni cu ce am repetat cândva public, total dezinteresat, despre Ioan Holender.
Acest pătimaş propagator al valorilor spirituale româneşti este titanul în viaţă al managementului cultural. Darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu ne sunt pe deplin cunoscute prin ce face ca director artistic la ultimele ediţii ale Festivalului George Enescu.
Am observat, şi mi s-a întărit această convingere, că nobila trăsătură de caracter a fost păstrată în memoria sa afectivă ca făcând parte din zestrea noastră genetică la care am renunţat prin spălarea creierelor în comunism. Fie-mi iertată confesiunea! Dar această calitate are la bază dragostea mărturisită de atâtea ori prin evocarea copilăriei petrecute pe plaiurile natale româneşti. Mi-am dat seama de aceasta – nu sunt singurul şi nu mă înşel – chiar din primele momente când l-am ascultat vorbind la TVR cu ani în urmă.
Apoi, când prin anumite neprevăzute întâmplări am luat contact direct cu imensa personalitate a domniei sale, am simţit baza dragostei sale mărturisite de atâtea ori, privind petrecerea copilăriei pe plaiurile natale. Cum pot numi altfel oare emoţia care m-a cuprins când, intrând pentru prima dată pe culoarul Operei vieneze care ducea spre biroul directorial, am văzut un portret? În imaginea ce străjuia la terminarea culoarului era chipul lui Enescu. Tablou era imens, pictat de nimeni altul decât de profesorul de la Iaşi, Corneliu Baba.
Să fie oare o întâmplare dăruirea sa pentru Enescu şi pentru tot ce este românesc? Dar oare eforturile susţinute constant de Ioan Holender de a ne oferi nouă, românilor, prin Enescu contactul cu marile valori universale, nu pot fi un dar dumnezeiesc? Şi iată că semnele de întrebare se susţin şi sunt întregite de mândria cu care aflăm, în 2013, că Europa ne invidiază pentru prezenţa dirijorului Daniel Barenboim, a pianistului Radu Lupu şi pentru Requiem-ul de Giuseppe Verdi în programul Festivalului George Enescu.
Voi încheia cu părerile autorizate ale marelui nostru contemporan, Ioan Holender. “Trebuie să faci artă din convingere. Tot ce am făcut la Festivalul Enescu am făcut din convingere şi nu din calcul. Sunt împotriva compromisului în artă”.
