Joc în doi

Cel mai recent sondaj de opinie păstrează în jocul politic doar trei partide. De fapt, numai două, PNL şi PSD, pentru că al treilea, UDMR, a avut întotdeauna un rol de umplutură. O umplutură care, în cele mai multe dintre reţete, a condimentat exact atât cât a trebuit ciorba cu ciolan a puterii. 

În acest moment, cu circa un an înaintea alegerilor locale şi cu an şi jumătate înaintea parlamentarelor, contează mai puţin că PNL a întrecut sensibil PSD, şi mai mult că partidele traseiştilor – UNPR, PLR, PMP, PC, PPDD etc. – par a nu avea nicio şansă de reuşită. În pofida declaraţiilor bombastice ale unora dintre liderii acestor formaţiuni, care se imaginează obţinând 10% dintre viitoarele sufragii, puţini alegători merg pe mâna trădătorilor.

Cu toate acestea, în actuala etapă tranzitorie, lupta în doi nu este recomandabilă deviantei democraţii românească, întrucât niciunul dintre cei doi combatanţi nu este un luptător onest. Noi nu posedăm nici până azi, din nefericire, o dreaptă şi o stânga autentice. Nu spun rigide şi conservatoare, ci autentice! Care să creadă în mod sincer în nişte valori, pentru care să lupte şi pe care să le promoveze în mod constant! Avem, în schimb, un partid alcătuit din oameni foarte bogaţi, care împarte periodic pomeni amârăţilor, lăudându-se că face în acest fel politică socială. Şi mai avem un partid incoerent ca mesaj, care îşi extrage seva tot din administraţia de stat, dar care ne minte că posedă o viziune liberală. 

În plus, dată fiind lipsa de caracter a politicianului român, este clar că victoria, fie ea şi la limită, a oricăruia dintre cei doi "adversari” unici va produce un perpetuu transfer de cadre dintr-o tabără în altă. Priviţi scena politică şi socotiţi câţi dintre bravii noştri politicieni şi-au schimbat partidele iniţiale. Nu-i aşa că ei deţin majoritatea? Nu-i aşa că marele iubitor al dreptei, Varujan Vosganian, a fost salvat de PSD? Nu-i aşa că traseismul şi trădarea, care concordă perfect cu corupţia, cu impostura şi cu lipsa de rezultate, sunt însuşirile cele mai vizibile ale majorităţii aleşilor?

Prin urmare, o luptă doar între doar doi adversari poate conduce la o perpetuă remiză politică (înţeleasă ca o nouă înţelegere transpartinică, de tip mafiot, eventual anti-DNA), din care ei vor câştigă, iar alegătorii vor pierde. Să mai repet că, după 25 de ani, nici PNL şi nici PSD nu ne-au prezentat încă un autentic proiect de ţară? Tot ăştia vor să ne conducă încă 25 de ani?

Dar cine ar putea fi al treilea combatant? Unii visează la revenirea în forţă a lui Traian Băsescu, alţii la inventarea unui nou partid politic. Există şi a treia variantă care porneşte de la ipoteza că harisma inconfundabilă a unor superpoliticieni ca Nicolicea, Pelican sau Tomac va produce o incredibilă răsturnare de situaţie. Iar UNPR sau PC sau PMP vor intra în Parlament prin propriile lor puteri, schimbând radical viaţa politică! Mai credibilă pare însă teoria că, în următoarele luni, partidele traseiştilor vor încerca din răsputeri să se lipească temeinic de unul dintre cele două partide importante. Funcţie de calitatea acestui lipici vom avea ori ba un alt guvern în perioadă următoare.

Aşadar, guvern liberal sau tot guvern pesedist? Dar există vreo diferenţă? Cine le strică dansul?