La butoane # 1

* Şi din garaj. Un moment semnificativ pentru utilizarea expresiei în discuţie a fost a doua suspendare a fostului preşedinte, din 2012. În mass-media, la ordinea zilei stăruia întrebarea cum se descurcă înlocuitorul său temporar la Cotroceni, iar suspendatul îi dădea de grijă acestuia să fie atent pe ce butoane apasă. Însă faţă de preocuparea unora cum se descurcă… exilatul, binevoitorii îşi râdeau în barbă: totul este în ordine, B. Şi-a luat butoanele în garaj!

* Zona electricităţii. Butonul a fost, în viaţa cotidiană, unul din însemnele controlului rapid şi eficient al omului modern asupra unei structuri oarecum misterioase: răsuceşti un buton ori apeşi pe acesta şi se aprinde un bec; sau porneşti un aparat domestic, radioul ori o râşniţă de cafea. Pentru publicul larg era mai puţin important faptul că în industrie, în transporturi sau în laboratoare era provocat, la alte dimensiuni, dar pe aceeaşi cale, un proces similar. Oricum, o atare dezinvoltură a beneficiarului a cultivat sentimentul puterii, la comandă, al deciziei puse în lucrare.

* Păcănelele. Trecând peste timpuri şi peste alte aplicaţii (câţi ştiau de butoanele orgii, de exemplu?), aparatele de jocuri mecanice din baruri au proliferat democratic imaginea… butonării: „Să nu credeţi că vreau să vă vând… cine ştie ce program care vă spune cărţile la dublaj sau vreo combinaţie de butoane care îngheaţă şeptarii…” (/moddingpcghid.blogspot.com/), sau (în legătură cu folosirea aparatelor Igrosoft) „Nu sunt cipuri, ci este o modificare făcută în software (câteva linii) care se activează printr-un cod de la butoane” (/pacanele.blogspot.com/). Fireşte, televizoarele şi calculatoarele au consolidat poziţia obiectului şi acţiunii: „Stai în pat şi butonezi telecomanda” (/libertatea.ro/); „Unii mănâncă în timp ce conduc, alţii în timp ce butonează la calculator” (/primafood.ro/).

* Valiza nucleară. Există însă butoane şi butoane, cel mai important fiind acela pe care îl au la dispoziţie preşedinţii marilor puteri mondiale. Obama fiind stângaci, omul de rând îşi pune probleme: „Am auzit că «valiza nucleară» e cu butonul pe partea dreaptă. Deci, dacă ruşii vor da cu bombardeaua, o sa aibă reacţie mai lentă. Sau îşi face o altă valiză, pe comandă!”. Şi literaţii sunt atenţi: „Omul ţine într-o mână gâtul unei sticle de votcă sparte, iar în cealaltă un buton de la valiza nucleară” (/books.google.ro/).

* Extensie. Acesta ar fi nivelul, măgulitor, de la care se poate identifica situarea „la butoane” a politicienilor; „Ironia sorţii: Tsipras, din nou «la butoane»” (când Alexis Tsipras a depus jurământul pentru un nou mandat de prim-ministru al Greciei; /nasul.tv/); „L. D. stăpân la butoane” (alegerea respectivului ca preşedinte al PSD; /ziare.com/). Poate numai, aşa, în… doi peri? Nu; pe „#GuvernulTau” citim: „Cel mai mare administrator de bani din România: Vrem profesionişti «la butoane». Ar fi criminal să nu schimbăm ceva acum” (/wall-street.ro/). Formula contaminează şi discursul intelectualilor: „«Cei care erau la butoanesunt încă acolo. Eu nu văd nicio schimbare», a spus, duminică, … profesorul Giurescu” (/cotidianul.ro/).

* Clişeizare. Uneori, se simte nevoia de precizie: „Japonezi, puşi la costum şi cravată, purtând câte-o geantă diplomat, îşi făceau de lucru fără prea mari şanse de succes la butoanele de comandă”; cu eventuală substituire: „Tehnocratul este omul de ştiinţă ajuns la butoaneledeciziei, care avansează binele societăţii printr-o [!] cale ştiinţifică” (/books.google.ro/). Dar, foarte uşor, se cade în banalitate: „A fost viciere de rezultat, dar nu Urziceni e la butoane!” (/prosport.ro/); „Generaţia de aur, în curând la butoane!” (/reteauadestiri.ro/).

* Evoluţie. Din toate cele prezentate, pentru a fi la butoane se impune uşor semnificaţia de „a comanda”, „a fi la putere”, situaţie care, pe vremuri, era numită prin a cârmui, a fi la cârmă, derivate de la sensul primar al substantivului (un împrumut de origine slavă). În româneşte, cârmă, paralel, sau chiar înainte de raportarea la vasele plutitoare, numea un concept căruia îi putem spune «direcţional», particularizat prin referirea la „proţap” (de la car), la „oişte” (de la căruţă), sau la „drugul” cu ajutorul căruia se manevra o plută. Deci, (a) cârmui, comutabil, parţial, în vorbirea populară, cu (a) cârmi, se folosea (şi se mai foloseşte, de către căruţaşi) pentru a descrie manevrarea unor utilaje din gospodărie, pentru ca, mai apoi, să se extindă în zona analizei socialului, privind… treburi ale colectivităţii, ale statului-corabie. La acelaşi nivel şi venind dinspre aceleaşi reprezentări, cârma avea să fie concurată de timonă.

* Expresivitate. Despre sinonimia cârmă – timonă – butoane, interesantă în frazeologie, în general, în partea a doua a acestui articol. 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi