De Business

Punem punctul pe știi

La conducerea Regionalei AFIR a venit un botoşănean

vineri, 16 iunie 2017, 01:50
1 MIN
 La conducerea Regionalei AFIR a venit un botoşănean

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Iaşi are un nou şef. Marius Postolache a fost numit recent în funcţie în locul lui Anghel Ficu, acesta din urmă intrând înca de anul trecut în concediu de creştere a copilului. Noul şef de la investiţiile rurale are 33 de ani şi are o experienţă de peste şase ani la nivelul agenţiei. 

Acesta a fost, pe rând, expert în cadrul Oficiilor Judeţene pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Botoşani şi Suceava, precumşi al Centrului Regional 1 Nord – Est Iaşi. Acesta a avut atât atribuţii la nivelul serviciilor evaluare – contractare, achiziţii şi control proiecte finalizate, precum şi în cadrul Serviciului Leader şi Investiţii Non Agricole, după 2014.  Postolache a lucrat o perioadă şi în cadrul Serviciului Active Fizice şi Plăţi Directe.

„Anterior numirii mele la conducerea CRFIR Iaşi, am deţinut în perioada martie – mai 2017 funcţia de vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Agenţiei Domeniile Statului. Principalele obiective vizează creşterea gradului de absorbţie la nivelul Regiunii 1 Nord – Est prin menţinerea unui dialog constant şi constructiv cu beneficiarii şi solicitanţii de sprijin nerambursabil, necesar pentru a putea asigura corecta interpretare a procedurilor de lucru ale AFIR, precum şi pentru a putea veni în susţinerea tuturor celor care doresc să obţină fondurile necesare pentru realizarea de investiţii finanţate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020”, a precizat noul şef, Marius Postolache. Noul şef este absolvent al Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.  

Comentarii