La Iaşi se fură orice: i-a dispărut covorul pus la uscat

sâmbătă, 15 iulie 2017, 15:41
1 MIN
 La Iaşi se fură orice: i-a dispărut covorul pus la uscat

Un ieşean în vârstă de 61 de ani a reclamat poliţiei că i-a dispărut covorul pus la uscat în spatele blocului. Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz.

 „La data de 12 iulie, în jurul orei 13.30, poliţiştii Secţiei 6 Urbană Iaşi au fost sesizaţi de către un bărbat de 61 de ani, din Iaşi, cu privire la faptul că în data de 11 iulie, în intervalul orar 19 – 20.30, persoane necunoscute au sustras un covor care se afla pe uscătorul de rufe aflat în spatele blocului de domiciliu. Valoarea prejudiciului cauzat în acest caz este de aproximativ 300 lei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. 

Comentarii