Lanţul slăbiciunilor politice

De 24 de ani, asistăm la un scandal mediatic de proastă calitate, oferit cu generozitate de cei care ne-au condus, de cei care ne conduc, de cei care nu ne-au vândut ţara, dar nici n-au făcut ceva pentru ea. Nimeni nu respectă pe nimeni: premierul nu-l respectă pe preşedinte, preşedintele nu respectă Parlamentul şi tot aşa. Dar e tot aşa de adevărat că nici noi nu-i respectăm. Acesta poate fi unul dintre răspunsurile la întrebarea „De ce trăim prost şi astăzi?”.

Aşa-zişii politicieni, fără niciun fel de studii care să-i recomande pentru asemenea responsabilităţi, s-au îmbulzit cu toţii ba prin Consiliile Locale, ba prin Parlament, ba prin Guvern. Odată ajunşi acolo, sus – dând din coate pe lângă domnul Iliescu, pe lângă domnul Constantinescu sau pe lângă Traian Băsescu (şi lista poate continua) -, uită pur şi simplu de rostul lor. De îndată ce iau în mână frâiele ţării, se simt tot mai încurcaţi de opoziţie, pe care o critică fără încetare, ca şi cum într-o democraţie opoziţia nu ar trebui să existe. În opinia lor, cel mai rău lucru de pe lume este să trăieşti sub supraveghere chiar şi atunci când aceasta e plină de bune intenţii.

Nu putem vorbi doar despre lipsa de cultură politică a politicienilor, ci de lipsa lor de cultură în general. Acest neajuns nu le-a permis să înţeleagă nici rolul puterii şi nici pe cel al opoziţiei, ei conducându-se după principiul „Ai, n-ai carte, în politică ai parte!”. Cred că singurele lor lecturi sunt furnizate de internet (bloguri, facebook etc.), iar restul informaţiilor le iau de la televizor – şi uite-aşa suntem conduşi de nişte oameni care nici măcar nu au fantezia de a-şi imagina consecinţele inculturii lor.

Nimeni nu se îndoieşte de inteligenţa lor, dar vorba domnului Pleşu, în cazul lor, vorbim de o inteligenţă fără cultură, o inteligenţă fără morală şi chiar de o inteligenţă fără spirit.

Iată de ce astăzi, în România, mitocănia şi grosolănia se impun ca modele.

Domnul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, susţinea, într-un articol recent, că „înlocuind lectura, internetul le furnizează tinerilor informaţii rapide şi insuficiente, care sunt superficiale şi nu sunt asimilate complet”. Apelând la o analogie, domnia-sa întreabă: „Aţi băgat de seamă cum mănâncă un câine? Aruncă mâncarea direct în stomac, folosindu-se puţin de colţi, şi este pe cât de bulimic, pe atât de rapid în digerarea hranei. De aceea, câinii mănâncă tot timpul şi par tot timpul nemâncaţi. Gândiţi-vă acum la un şarpe boa: el înghite încet şi treptat animalul pe care îl prinde, luându-şi timp berechet ca să îl digere şi apoi somnolează zile în şir, fără să mai aibă nevoie să caute altă pradă. Internauţii sunt câinii, iar cititorii de cărţi – şerpii boa”. Mă întreb: tinerii noştri politicieni de astăzi în ce relaţii se află cu cartea? Oare nu cumva modul lor de a se educa, de a se forma este cel mult internetul?

Dacă ai întreba-o pe Norica Nicolai – că pe doamna Grapini, care face greşeli de exprimare la tot pasul, nici vorbă s-o întrebi – ce ştie despre Mircea Ivănescu, Mihai Şora, Sorin Vieru, Şerban Foarţă, Ion Mureşan, Nichita Danilov, Basarab Nicolesco ş.a. -, ar ridica din umeri. Chiar şi în alte privinţe, “necitiţii noştri” dau dovadă de o ignoranţă de-a dreptul enciclopedică. De vină sunt familia, şcoala, biserica chiar, care mai nou are protocoale cu Ministerul Agriculturii.

În mai anul trecut, Ministerul Agriculturii a solicitat Patriarhiei Române ajutorul pentru a cheltui, prin intermediul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală, cinci milioane de euro şi pentru a promova programul privind atragerea de fonduri la sate. Astfel, Preafericitul Patriarh Daniel a semnat, dacă vă vine să credeţi, un Protocol de Colaborare cu domnul ministru al Agriculturii Daniel Constantin, protocol ţinut secret şi astăzi. Urmare a prevederilor acestuia, preoţii urmau să le vorbească enoriaşilor, în cadrul slujbelor săptămânale, despre absorbţia de fonduri europene, fie că erau instruiţi în acest domeniu sau ba.

Mai în glumă, mai în serios, Patriarhia trebuia să-i instruiască pe mitropoliţi, mitropoliţii pe episcopi, episcopii pe protopopi şi aşa mai departe, lucru care nu s-a întâmplat, totul rezumându-se la “Doamne ajută!”.

Care a fost miza acestui protocol? Probabil – ba nu probabil, ci sigur – a fost vorba de subvenţiile primite de biserici pentru terenurile agricole pe care le deţin.

Pe cale de consecinţă, în fiecare duminică, predica ţinută de preoţi făcea trimitere la fonduri europene şi mai puţin la Evanghelie. Numai evlaviosul ministru al Agriculturii Daniel Constantin putea gândi un asemenea protocol.

Toţi sunt obsedaţi de verbul “a avea” şi nu de verbul “a fi” (Nicolae Manolescu). Al cărui înţeles devine tot mai ceţos pe zi ce trece.