Caută 
1 MIN
„Scandal şi cu Dragomir”. Aşa este intitulată o pastilă inserată în spaţiul larg dedicat de Gazeta sporturilor de sâmbătă vacii de muls mediatic Steaua Bucureşti. Şi ce-am putut citi acolo? O declaraţie mahalagească a incredibil de autosuficientului Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal: „Să-i transmiteţi /Anamariei Prodan, soţia antrenorului stelist/ că fac parte din altă categorie de curve, curve deştepte în fotbal.” Dacă onoare nu e…
Răsscăpătare morală
Nu pot să nu fiu iarăşi şi din nou uluit de câtă atenţie necritică are parte „venerabilul” Constantin Bălăceanu-Stolnici, acest boier de viţă veche şi colaborator dovedit al Securităţii ceauşiste! Pornind de la faptul că încă „membrul de onoare /sic!!!/ al Academiei Române” are antecedente sportive, cei de la Gazeta sporturilor s-au gândit să-i dedice 3 (trei!) pagini de ziar, intervievându-l şi tratându-l ca şi cum singurul lucru „admirabil” – atingerea vârstei de 90 de ani – ar fi suficient pentru a-l absolvi de orice vinovăţie. Pe parcursul a celor două pagini de interviu din aceeaşi ediţie de sîmbătă, cei doi reporteri – Gabriel Berceanu şi Victor Vrînceanu – nu-l deranjează nici c-o floare de întrebare incomodă pe „academicianul” CBS! Nu, nu trec cu vederea colaboraţionismul acestuia, dar îl împachetează într-o simplă distanţare ironică după cum urmează: „Colaborator al Securităţii, «din motive ştiinţifice şi legale», după cum declara, practicant de rugby, medic neurolog. Între aerul vetust al protipendadei interbelice şi faptele sportului de azi, Constantin Bălăceanu-Stolnici rămîne un punct de vedere aparte.”
Auzi, „un punct de vedere aparte”.
Auzi, îl citează cu propria declaraţie de justificare şi disculpare („din motive ştiinţifice şi legale”), dar nu catadicsesc să-l întrebe care puteau să fie, totuşi, aceste motive „ştiinţifice şi legale” care să justifice „onoarea” de-a servi cu sârg şi contra beneficii un regim dictatorial criminal!
Apropo de onoare: chiar şi rezumându-se strict la teme sportive, şi tot ar fi putut să-l întrebe măcar dacă pentru el există vreo legătură între sport şi onoare, nu? Vorba aceea, sportul presupune sportivitate, sportivitatea presupune fair-play, iar fără fair-play, care va să zică nu există onoare. Sau invers…
Întâmplări din realitatea imediată a anului 1980
În contrast cu activitatea colaboratorului CBS, hai să vedem cu ce-am rămas după prima sută de pagini emil-brumariene din Cerşetorul de cafea (Opere III, Polirom 2012). Dincolo de oarecum contrarianta preocupare obsesivă a scriitorului de scrisori (toate către criticul literar Lucian Raicu, deocamdată) cu opera lui „Dosto” (Dostoievski), cu personajele-i celebre precum Raskolnikov ori Svidrigailov etc., dincolo de recurenţa unor aprecieri ori interpretări licenţioase vizavi de diferite personaje feminine ale aceluiaş Dostoievski ori Turgheniev, dincolo de pasaje care ar putea trece oricând, scoase din contextul corespondenţei, drept poeme în proză, cred c-ar merita puse în evidenţă câteva trimiteri la realitatea epocii, la regimul comunist – aşa, pentru toţi aceia care au tendinţa să uite ce-a fost, cât şi pentru cei mai tineri care n-au trăit „binefacerile” ceauşiste. Iată câteva astfel de repere:
„Am numerotat şi voi numerota scrisorile, pentru că, vai, am senzaţia (şi uneori certitudinea) că de cîţiva ani corespondenţa mea e supravegheată. (…) La trecuta conferinţă a scriitorilor am vrut să atac această problemă. M-am abţinut. La următoarea, în cazul unor absenţe din şirul meu numerotat, voi vorbi. Vă daţi seama, paragraful acesta nu-i scris numai pentru dumnevoastră!” (Scrisoarea 18)
„Stăteau /fiica profesorului Frenkel, căsătorită cu un coleg de liceu al autorului/ pe aceeaşi stradă cu mine, Dobrogeanu-Gherea. Dar strada asta, pe o parte, a fost complet demolată. Totuşi casa în care am locuit atunci, fiind pe partea cealaltă, a rămas. Lîngă şcoala de surdo-muţi! Acolo am citit pentru prima dată Întîmplări din irealitatea imediată.” (Scr. 18)
„Pe atunci/ pe când Brumaru avea 16-17 ani/ nici nu era voie să-i pomeneşti pe unii, darmite să-i mai şi citeşti! Tot ce-am citit în anii aceia a fost de la Frenkel.” (Scr. 21)
„Mîinile îmi tremură uşor de cafeaua interzisă, capul mi-i blocat de propanolol, aş umbla la nesfîrşit, ca-n adolescenţă, pe străzile periferice, cîte au mai rămas nedistruse, ale oraşului, aş adora din nou ziduri de cărămidă, măcinată-ncet, garduri negre de ploaie, o clanţă de uşă, un ciob, o sîrmă întinsă într-o curte pustie, totul, totul, de-a valma…” Mă opresc aici cu citarea din „poemul în proză” care ar putea purta titlul pe străzile periferice, cîte au mai rămas nedistruse din scrisoarea 22 către Lucian Raicu (a 33-a, punând la socoteală şi primele 11, nenumerotate).
„Ieri, după un adevărat calvar, am reuşit să beau pe la unsprezece o cafea mare! Trec peste faptul că-n vreo trei locuri nu mi s-a dat, fiindcă nu-s străin! Am ajuns, în sfîrşit, la un restaurant care a acceptat să mă servească.” (Scr. 34) De precizat că ne aflăm în anul de „graţie” 1980, anul în care au început să se golească alimentarele: se exporta tot ce se putea exporta şi nu se mai importau decât cu ţârâita cafea, fructe exotice (banane, portocale) şi multe altele, care multele alte aduse cu ţârâita ajungeau îndeobşte întâi şi-ntâi la cei care serveau cu sârg sistemul comunist. La alde Bălăceanu-Stolnici, de exemplu. Şi asta probabil tot din „motive ştiinţifice şi legale”…
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
