Legitimaţie de gunoier

Câteva meserii pe lumea asta nu sunt tratate cu dreptatea cuvenită. Nu se bucură de aprecierea pe care ar merita-o. Cum ar fi meseria de coprolog, de măturător de stradă, de gunoier ş.a.m.d. Poate că în alte culturi este altfel, dar la noi, în Europa, în civilizaţia albilor, slujbele astea sunt cam ruşinoase. Nici măcar ginecologul nu se apropie de ele, deşi nu cred că e mai prejos. Toată lumea trage sus şi tare cu avocat, medic cardiolog, profesor universitar sau mai ştiu eu ce profesii clişeistice.

Din punctul meu de vedere avem de-a face şi aici cu o prejudecată fără fond real, bazată pe o tradiţie prost înţeleasă. Cu ce este mai presus un avocat al unui proxenet care îşi bate femeile până le omoară, al unui violator, pedofil, sau un profesor prezent în comisia de examen la Universitate unde vin numai analfabeţi şi prostalani care nu ştiu pe ce lume trăiesc, dar care pretind că sunt de familii bune şi merită să ajungă cât mai sus, în comparaţie cu un muncitor care trage tomberoanele de gunoi până la maşină ca să fie deşertate sau un coprolog care se luptă cu o invazie ucigătoare de hemoroizi? Cu nimic. E chiar mai curat şi mai sănătos să te ocupi de gunoiul menajer decât să ai de-a face zi de zi cu imbecili, cu gunoaiele umane ale societăţii.

Nu e un lucru ruşinos să te ocupi de salubrizare, mizeria în sine nu este ceva de care să te dezici cu scârbă. A fost a ta, parte din tine, te-a reprezentat o bucată bună de timp, ţi-a potolit foamea, setea, ţi-a ţinut de cald. Ia-ţi la revedere într-un mod cât mai respectuos. Nu vorbesc să dezvolţi o relaţie de afecţiune cum se întâmplă în lumea a treia unde se trăieşte în gunoaie, se doarme acolo, se hrăneşte din ele, se naşte şi se moare. Noi ne comportăm cu propriile deşeuri de parcă ar fi ciumate. Ascundem tomberoanele în cele mai întunecate locuri din oraş; săracii locatari de la blocuri merg cu găleţile în mână în adevărate excursii de deşertare a gunoiului. Nu e de mirare că mulţi le leapădă pe casa scării. Ba chiar sunt mici războaie între vecini pentru că îţi trebuie dovadă că aparţii de o anumită zonă a punctelor de colectare ca să beneficiezi de ele.

Se înţelege de la sine că fără gunoieri suntem morţi, a se vedea crizele în care intră câte un oraş când se face o grevă a celor de la salubritate. Niciun avocat, medic sau profesor universitar nu te poate scăpa de aşa ceva, de munţii pestilenţiali.

Peste tot sunt mafii ale gunoiului considerate inferioare celor cu droguri sau trafic de carne vie, lucru revoltător de nedrept pentru că sunt la fel de înfiorătoare, adică respectabile. Amintesc de vidanjele care golesc conţinutul pe câmpuri nevăzute de nimeni sau în râuri tot nevăzute de nimeni. La noi, în Valea Lupului, a fost constant un trafic secret de pamperşi uzaţi de la maternităţi care erau deversaţi pe deal, pur şi simplu. Erau mormane de scutece folosite în spatele casei şi nimeni care să ştie de unde au apărut peste noapte.

De aceea visez la o dreptate, la o zi în care să se înfiinţeze o agenţie a gunoierilor în care să se antreneze agenţi care să poarte insigne asemănătoare şerifilor şi legitimaţii precum cei de la FBI. În România chiar este recomandat aşa ceva. Un fel de DNA care să se ocupe de curăţenia la propriu a ţării. Să ia în urmărire maldărele de resturi lăsate la întâmplare şi să se afle cine le-a produs şi de ce. Să fie pedepsiţi ticăloşii. Pentru că foarte mulţi încă nu ştiu să arunce o hârtie la coş, habar nu au ce înseamnă să ţină un rest care nu le mai trebuie până întâlnesc un tomberon, iar la rândul lor autorităţile încă nu au în sânge pornirea de a se pune în locul cetăţenilor şi a vedea unde trebuie să fie prezente cu ajutoare.

Trebuie să existe un comisar Moldovan care să te ia de guler de fiecare dată când laşi să cadă o fărâmă de mizerie pe trotuar. Să vină la uşa ta, să se prezinte, şi să-ţi bage în ochi legitimaţia. Să zică grav: „Am primit o informare de la o sursă cum ca aţi fost văzut aruncând un muc de ţigară pe strada cutare, în ziua cutare, ora asta. Ce aveţi de zis?” şi pac, cătuşele şi hai la secţia de cartier a Salubrisului pentru interogatoriu. De ce ai făcut-o, vei mai face?…

Eu mi-i imaginez pe mulţi gunoieri transformaţi în comisari. Nu vedeţi cum circulă, agăţaţi de maşina de gunoi precum agenţii de securitate de pe maşinile papei ori preşedintelui american? Este aventură acolo, este risc, bărbăţie, fetele ar fi moarte după ei.

Iar pe de altă parte nu înţeleg de ce nu se fac şcoli de gunoieri. Să se scoată specialişti care să ştie detalii legate de sortare, depozitare şi deversare. Să se dea doctorate în salubritate: „Bună ziua, sunt insp. dr. în salubritate Căpşună, teza mea de doctorat, susţinută într-un tomberon uriaş de antrenament de la marginea Bucureştiului, a fost despre frecvenţa cotoarelor de măr în coşurile din grădiniţe…” Nu e de râs, e chiar chestie serioasă.

Să fie încurajate invenţiile care ne scapă cât mai uşor şi mai repede de gunoi pentru că în ritmul ăsta ajungem să fim îngropaţi în propriile deşeuri. Pământul nu mai poate înghiţi mai mult, nici apele, nici aerul.

Şi mai e un lucru foarte important. Din gunoi poţi afla aproape totul despre cineva, dacă ştii cum să te uiţi şi ce să cauţi. Serios, dacă ai un duşman care pune mâna pe găleata ta de gunoi, eşti un om mort. Degeaba încearcă unii să afle cum a vândut Băsescu flota, secretele Elenei Udrea, ale lui Ponta sau Iliescu. SRI pune microfoane prin case sau la telefoane, dacă ar pune urmărire pe gunoi, ar obţine mai multe informaţii decât a visat vreodată. Pentru că este extrem de greu să îţi pierzi urma, să îţi faci gunoiul dispărut: nu poţi să îl arunci fără să fie depistat, nu poţi să îl arzi fără a fi observat. Este o cale fără ieşire. 

Briscan Zara este scriitor şi publicist