De Business

Punem punctul pe știi

Loteria fiscală s-a transformat într-un program de pomeni sociale

joi, 16 aprilie 2015, 01:50
3 MIN
 Loteria fiscală s-a transformat într-un program de pomeni sociale

 In Iaşi sunt 130 de persoane care susţin că deţin bonuri câştigătoare. La nivel naţional numărul pretendenţilor este de 4.245, iar valoarea premiilor se ridicâ la 235 de lei.

Numărul ieşenilor care s-au prezentat cu bonuri fiscale pentru a revendica câştigul la loterie organizată de Fisc s-a dublat faţă de situaţia din urmă cu doar o zi. În total, de la extragere, aproximativ 130 de persoane s-au prezentat la sediul Administraţiei Judeţene de Finanţe Publice (AJFP) Iaşi cu bonuri câştigătoare la Loteria bonurilor fiscale. „Într-o proporţie însemnată, bonurile fiscale câştigătoare aparţin persoanelor în vârstă”, a remarcat Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Finanţe Publice (DRFP) Iaşi. La nivel naţional, 4.245 de persoane au depus cereri marţi şi mercuri, până la ora 10, pentru revendicarea premiilor la loteria bonurilor fiscale, potrivit Mediafax, ceea ce înseamnă un câştig mediu de 235 de lei.

 
Conform celor mai recente date, moldovenii arondaţi DGRFP Iaşi domină la acest capitol. În total, 709 de persoane au depus cereri la sediul Direcţiei Generale Iaşi pentru a intra în posesia câştigului. Pe de altă parte, Visa a estimat că la nivel naţional sunt cel puţin 2.000 de tranzacţii realizate prin intermediul cardurilor care pot cere premiul. Lista premianţilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, care va face şi plata câştigurilor în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după validarea bonurilor fiscale de către inspectorii fiscali. Conform raportului înaintat către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) de către oficialii DGRFP, 709 persoane din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui s-au prezentat până ieri cu bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu valori între 6,00 şi 6,99 lei.
 
Cei mai numeroşi sunt sucevenii, 150 la număr, urmaţi de locuitorii judeţului Iaşi (128). Bacăul are până în prezent 125 de câştigători la loteria fiscală, iar în judeţul Neamţ s-au consemnat în cele două zile care au trecut de la extragere 124 de posesori ai bonului norocos. La polul opus se situează momentan judeţele Botoşani şi Vaslui, unde, potrivit datelor DGRFP, s-au prezentat 94, respectiv 88 de persoane cu bonuri câştigătoare la loterie. La nivel teritorial, Direcţia Generală Iaşi a fost cea mai asaltată de către câştigători, fiind urmată de structurile similare din Braşov (651 bonuri câştigătoare), Galaţi (568), Bucureşti (548), Ploieşti (496), Cluj (490) şi Timişoara (413). Cele mai puţine cereri depuse se înregistrează până în prezent în Oltenia, la DGRFP Craiova, acolo unde s-au prezentat 370 de posesori de bonuri.
 
Cei care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu valori între 6,00 lei şi 6,99 lei, se mai pot prezenta în următoarele 28 de zile la unităţile ANAF, cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate, premiile urmând să fie acordate în maxim trei luni. Sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA. Fondul total de premii este de 1 milion de lei, care se va împărţi în mod egal la numărul total de bonuri câştigătoare şi validate de ANAF. Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi susţinută şi ocazional, de Sărbători.
 

 

Comentarii