Caută 
1 MIN
Suveranitatea supra-naţională a unei elite intelectuale şi bancare mondiale este în mod sigur preferabilă autodeterminării naţionale practicate în secolele trecute. (David Rockefeller)
În data de 13.09.2012, Ben Shalom Bernanke, şeful Sistemului Federal de Rezerve american (Banca Centrală) anunţa iniţierea, din chiar acel moment, a ceea ce s-a numit Quantitative Easing 3.0. (Facilitarea cantitativă 3.0.). Pentru neiniţiaţi, să spunem că Quantitative Easing 1.0 s-a petrecut în 2008 şi a constat în emiterea a două milioane de miliarde de dolari americani, iar Quantitative Easing 2.0. a repetat şi amplificat isprava în 2010, prin emiterea a 600 de miliarde de miliarde de dolari americani, emisiuni pe lângă care pălesc toate emisiunile celorlalte mari bănci centrale din lume. Revenind la Q.E. 3.0, de data aceasta directorul general a anunţat nici mai mult nici mai puţin decât faptul Rezerva Federală va tipări dolari în cantităţi nelimitate, „câţi va considera că sunt necesari” pentru ieşirea Americii din criză.
Se înţelege că aceştia sunt bani fără nici o acoperire, deci fără valoare, fabricaţi ex nihilo, sunt bilete de bancă produşi cu ajutorul tiparniţei. Cantităţile sunt imense şi au menirea să acopere toate cheltuielile americanilor, să salveze un sistem bancar putred şi să relanseze economia. Cu aceeaşi ocazie, marele bancher anunţa şi că Sistemul Federal de Rezerve va cumpăra titluri de credit în valoare de 40 de miliarde de dolari pe lună, fără limită de timp. Acestea sunt nişte cifre astronomice, ivite din neant şi introduse în circulaţie (cf, „Lumea”, nr.5, 2013).
Astfel, americanii inundă economia mondială cu dolari, valoarea acestora scade şi odată cu ea scade şi valoarea reală a rezervelor deţinute în dolari de ţările lumii, în special China, care face eforturi disperate de a-şi reconverti rezervele în aur sau alte valute. Bineînţeles că creşterea indusă acasă nu poate fi una sănătoasă, problemele economiei americane fiind unele structurale, iar acest imens impuls monetar nu poate duce, în lipsa competitivităţii economiei reale, decât la alimentarea inflaţiei, exportate în bună măsură. Este totodată şi o măsură de a lovi în fondurile suverane ale unor ţări precum China, Rusia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite ş.a. care deţin lichidităţi numeroase cu care cumpără active occidentale depreciate de criză.
Fără precedent ca anvergură, americanii profită de faptul că moneda lor este încă cea de referinţă în Sistemul Monetar Internaţional, de denominare a tranzacţiilor şi de rezervă şi încearcă o recapitalizare a propriilor bănci falimentare şi a propriilor economii deprimate, aruncând practic problemele lor în sarcina întregii economii mondiale. Se mişcă rapid, pentru că ştiu că supremaţia aceasta nu va mai dura mult, dar în felul acesta sapă în primul rând propria groapă. Acesta este un casus belli, pentru că nu văd cum măsura ar putea fi acceptată de către alte mari puteri şi vom avea măsuri de retorsiune: valutare, comerciale, politice şi chiar militare. Pentru că istoria ne învaţă că din astfel de crize s-a ieşit prin războaie pustiitoare, după care o nouă ordine se instalează. Probabil că asta se şi doreşte.
Europa este afectată pentru că îi sunt descurajate exporturile, dar, la scară mai mică, lucrurile se petrec la fel în eurozonă. Masa crescută de dolari şi deprecierea acestuia va alimenta în continuare speculaţiile financiare şi va duce la creşterea preţurilor petrolului, aurului, materiilor prime în general şi ale produselor agroalimentare. Aceasta va genera sărăcire, migraţii şi revolte sociale în toată lumea. De asemenea, conflictele militare se vor înmulţi, atât cele clasice, cât şi cele atipice, cu efecte devastatoare. Guvernele sunt neputincioase, democraţia a ajuns o poveste.
Instituţiile financiare continuă să acumuleze supraprofituri şi să-şi împartă câştiguri sfidătoare, care nu servesc însă la realizarea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă, dimpotrivă. Va creşte în schimb cursul acţiunilor şi al titlurilor garantate cu active, crescând şi mai mult profiturile băncilor şi ale marilor corporaţii, pe fondul hiperconcurenţei care le avantajează. Măsura anunţată este una disperată, discreţionară şi fără nici o legătură cu ştiinţa economică. Milton Friedman se răsuceşte în mormânt.
Situaţia a scăpat oricărui cotrol democratic, bântuie anarhia şi haosul. Deci întreg Occidentul a ales această cale în mod neoficial, în timp ce politicienii săi vorbesc despre austeritate, despre sacrificiile stagnării etc. Suntem în mâinile unor plutocraţi fără scrupule, zăpăciţi cu ajutorul mass-mediei şi lipsiţi de orice perspectivă mai bună. Această spirală infernală acţionează ca o gaură neagră ce ne înghite avuţiile, sănătatea şi multe, multe vieţi nevinovate. Este, dacă vreţi, o „lovitură de stat globală”.
Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi
