Caută 
1 MIN
Haideţi să ne uităm puţin la tehnologia care deja există azi şi care va fi definitorie pentru lumea de mâine – adică la tehnologia care va fi cvasi-universală în 5-15 ani:
– imprimanta 3D, care schimbă fundamental modul de producţie şi de distribuţie a bunurilor. Dacă la asta adăugăm şi nanotehnologia care va permite reciclarea materialelor produse cu imprimanta 3D, astfel încât acestea (materialele) să poată fi „topite” şi „cerneala” obţinută astfel să fie folosită pentru producerea altor bunuri, costurile de producţie vor deveni practic infime;
– quantum computing;
– fotosinteza artificială şi alte tehnologii de producere a energiei electrice (în special diverse formule de exploatare a hidrogenului), care permit unităţi de producţie locală a energiei la costuri extrem de mici (dacă nu chiar foarte apropiate de zero);
– robotizarea – în sensul de „boţi” (bots), care vor înlocui oamenii în zona serviciilor, de la transporturi până la redactarea de ştiri, şi de la vânzări/ livrări până la administrarea activităţilor curente dintr-o gospodărie sau la educaţie;
– traducerile automate – o subvariantă a robotizării. Azi râdem de Google Translate, dar să nu uităm că asta e doar o variantă primitivă. În 5-10 ani vor fi disponibile softuri infinit mai performante de traducere din orice limbă în orice limbă.
Cam aşa va arăta lumea nouă de peste 10-20 de ani:
– o democratizare masivă a mijloacelor de producţie – mai ales dacă ţinem seama că imprimantele 3D pot produce inclusiv imprimante 3D, şi că softurile necesare producţiei vor fi mai degrabă distribuite gratuit, fie în sistem open source, fie prin piratare;
– o scădere masivă a costurilor de producţie şi de distribuţie pentru majoritatea bunurilor şi serviciilor;
– trecerea din zona rarităţii resurselor în zona abundenţei specifice economiei cunoaşterii (knowledge economy);
– scăderea masivă a cererii de forţă de muncă umană, calificată sau nu.
Lumea asta va fi cel puţin tot atât de diferită de lumea modernă pe cât de diferită a fost modernitatea de precursoarele ei. Practic, universalizarea tehnologiilor menţionate mai sus va avea un efect similar celui produs de universalizarea motorului cu aburi (şi ulterior a motorului cu ardere internă) şi a căilor ferate.
În termenii cei mai abstracţi, modernitatea a însemnat o încercare (reuşită) de rearanjare raţională a cantităţilor discrete de materie. Emblemele ei sunt linia de producţie, diviziunea raţională a muncii pe modelul liniei de producţie, munca salariată ca sursă de subzistenţă şi birocraţia funcţională.
Din perspectiva asta, şi capitalismul şi socialismul real sunt specii ale modernităţii, pentru că ambele operează cu prezumţia rarităţii resurselor şi cu principiul distribuţiei raţionale a acestora.
Pentru prima dată în istoria umanităţii, tehnologiile precizate mai sus (şi altele similare) anulează conceptul de „resurse rare”. Economia cunoaşterii este una a abundenţei, nu a rarităţii. Iar într-o lume a abundenţei, distribuţia gratuită de bunuri ne-rare este mai ieftină (deci mai economică) decât distribuţia contra cost.
În plus, munca salariată va redeveni foarte rară (la fel de rară ca în epocile premoderne) din cauza (sau datorită) substituirii oamenilor cu boţii.
Ei bine, cel mai trist lucru mi se pare acela că, deşi lumea este în pragul unei transformări colosale, marea majoritate a oamenilor sunt închişi în practici, concepte şi deziderate ale modernităţii pe cale de destrămare.
„Stânga” vrea, de exemplu, resindicalizarea economiei – deşi o economie bazată pe imprimante 3D şi pe boţi va fi imposibil de sindicalizat din simplul motiv că munca salariată va fi extrem de rară, iar mijloacele de producţie vor fi la dispoziţia oricui aproape gratuit.
„Dreapta” vrea laissez-faire – deşi economia cunoaşterii, fiind una a abundenţei, va face imposibilă producţia pentru profit, de vreme ce oricine va putea produce, iar costurile de producţie vor fi practic nule.
Toată lumea se agaţă cu ghearele şi cu dinţii de trecut, de mirajul „paradisului pierdut”, fără să se uite la viitor, fără să-l înţeleagă şi fără să se pregătească (şi să ne pregătească) pentru el.
Ce vreau să spun cu toate astea? Pe scurt, că tot ce ştim despre lumea aşa cum e ea acum, toate conceptele cu care operăm şi toate sloganurile ideologice pe care le repetăm papagaliceşte, ca-n transă, nu vor mai însemna nimic. De fapt, ele încă de pe acum nu mai înseamnă nimic.
Sorin Cucerai este traducător şi publicist
