Majestate la bord

Bine aţi venit, Majestăţile voastre! În cazul în care nu ştiţi pe ce lume vă aflaţi, ei bine sunteţi în secolul 21 când toată lumea este entitate regală.

S-a zis cu plebea, s-a terminat cu prostimea cu mârlănimea, cu mizerabilii, cu talpa înnoroiată a ţării. Aceştia toţi au fost îngropaţi în trecut, ei nu mai există, nu printre noi, acum suntem toţi de viţă nobilă, curaţi ca lacrima, puri, inteligenţi, culţi, măreţi. Poate că mai sunt câteva rămăşite din ăştia trecuţi de 40 de ani, babalâci adică, majoritatea mânjiţi de vopseaua ieftină şi roşie a comunismului care i-a convins pe toţi că sunt muncitori mândri. Poate aceştia mai pot fi catalogaţi drept iobagi sau şerbi, dar restul, tot restul suntem regi, regine, prinţi şi prinţese.

În sfârşit o revoluţie a produs ceva bun, ceva magic: a transformat peste noapte un popor din ţărani şi muncitori săraci şi mediocri în regalităţi, indivizi geniali, unici, crema societăţii. Asta da magie!

Toţi copiii sunt convinşi la televizor şi în instituţiile de educaţie că sunt prinţi şi prinţese. Toţi sunt speciali, niciunul nu e mai prejos, toţi au câte o coroniţă de aur cu diamante care îi aşteaptă în viitor şi un regăţel de condus. Ei au accesorii regale cumpărate din magazinele de jucării, diademe, sceptre, jilţuri, cupe de aur (făcute în China, pardon, în „regatul” Chinei, populat de un miliard de regi, regine, prinţi şi prinţese), cetăţi şi palate, şi toţi au supuşi, cel puţin 6: doi părinţi şi 4 bunici. Cine are noroc poate face rost şi de un servitor la pat sau majordom în persoana vreunui frate mai mic care nu ştie încă cu ce se mănâncă treaba asta, cum merg lucrurile în regat.

Ei învaţă cum să se comporte ca nişte viitori regi ce sunt, cum să mănânce corect chipsurile, sticksurile, ciocolata şi să bea din cupe „aurite” sucurile, cum să dea comenzi, să identifice probleme şi să găsească modalităţi de critică şi corectare a lor, cum să conducă o ţară, un regat de pe tableta lor sau a tatălui rege.

Magazinele sunt înţesate cu jucării prinţese slabe şi frumoase, îmbrăcate în roz sau mov strident, blonde sau brunete sau prinţi tot slabi îmbrăcaţi în albastru cu ochi mari, perfecţi, haine ca nişte opere de artă, atitudine majestuoasă. N-am văzut niciun prinţ gras sau vreo prinţesă urâtă. La poartă îi aşteaptă caleşti minunat împodobite, cu cai zburători şi vizitii impersonali. Pe luneta „trăsurii” „lui tata” sunt lipite hârtiuţe cu avertismente pentru celelalte „căruţe” care sunt în spate ca să aibă grijă cum conduc pentru că au de-a face cu o „Prinţesă la bord”. Când vezi aşa ceva în trafic cum să nu păstrezi distanţa, cum să nu cedezi trecerea, cum să nu ai teamă că te umflă garda de corp?…

Mândria de a fi răzeş, breslaş, muncitor calificat, ţăran mândru pe ogorul lui s-a dus pe apa Sâmbetei. A rămas dorinţa transpusă în realitate de a fi cel puţin boier.

Copiii au ajuns să vorbească singuri ca nebunii în scoici „fermecate”, să frece în neştire coliere „magice” care îi transformă în prinţese reale şi îi transportă într-un tărâm fermecat. Nici măcar broaştele nu mai sunt ceea ce erau, acum cele de jucărie se pot preface în prinţi dacă le pupi vârtos şi insistent pe gură.

Accesorii, întreaga lume e ticsită de accesorii, toate imitând fidel sau cu o creativitate dusă la extrem, atmosfera dintr-un palat regal. Nu poţi intra în magazine, şcoli, instituţii de stat sau private fără să fii întâmpinat de un briz-briz fără nicio valoare practică decât cea pur estetică, de a face cadrul mai frumos, mai nobil… Natura simplă, clădirea cu betonul crud irită ochiul, e nevoie de un strop de culoare, eventual două, trei, un sclipici, o mie, steluţe atârnate de tavan, hârtie creponată învârtită în milioane de forme, baloane, imitaţii de picturi pe pereţi, de candelabre, de vitralii, de portrete ale înaintaşilor „regali”, lei de plastic la intrare cu gurile căscate, vulturi, pitici cu figuri imbecile, căluţi împietriţi în două picioare, căţei pe post de curăţător de pantofi, delfini pe post de fântâni arteziene, căprioare, cerbi, până şi preşul de şters pe picioare are forma unui elefant. Şeicii medievali cred că ar fi fost invidioşi să vadă aşa ceva la o casă normală a unui muncitor în salubritate.

E drept că toţi copiii dau brusc şi sănătos cu capul de tavanul prea scund al vieţii în momentul în care, la adolescenţă, realizează că totul a fost o păcăleală perversă, o prefăcătorie, o înţelegere a celor din jur, a „supuşilor”, de a-i ameţi pentru a-i face să tacă, să nu mai plângă atunci când voiau afecţiune, atenţie, grijă. Cei care fac asta mai devreme se orientează rapid spre ceva opus, spre răzbunători, de aceea majoritatea copiilor băieţi îl îmbrăţişează cu pasiune pe Spiderman, iar fetele pe vreunul din personajele de desen animat rebel, machiat strident, erou negativ şi malefic, pervers şi crud, sângeros dacă se poate, cât mai sângeros şi nestatornic, premise excelente pentru o viitoare candidată la o carieră de swing (nu muzica, ci îndeletnicirea sexuală).

Şi să nu uit, nu chiar toţi, dar oricum o foarte mare majoritate, adică cei care nu sunt încă regi, suntem, doctori. O, da. Imediat după terminarea celor 3 ani de facultate şi parcurgerea cu rapiditatea şi uşurinţa unei rândunici a masterului, toţi trebuie să se înscrie la doctorat şi să devină doctori cu hârtie la mână. Adică experţi într-un domeniu. La 24 de ani eşti specialist în ce vrei tu. Specialist! Nimeni nu poate contesta adevărata ta valoare. Ai muncit atâţia ani pentru a ajunge unde ai ajuns, meriţi tot ce ţi se dă şi trebuie să ţi se dea. Te semnezi peste tot: „dr. Cutare”, pe chitanţa de la restaurant, pe factura de gaz, pe bonul de la benzinărie… ce mai, eşti de neoprit. Tocmai de aceea locul tău e undeva cât mai sus unde să se muncească cât mai puţin şi mai prost, dar unde să fii respectat pentru hârtiile pe care le ai cu numele tău pe ele şi ştampile şi tot.

Obsesia regalităţii transcede totuşi, în unele cazuri, şi în faza de adult. Pentru că există mereu şi cazuri psihologice, nu? Sunt destui care se cred regi şi după 18 ani, chiar dacă rânesc la porcii altora în fiecare zi, chiar dacă desfundă ţevi de canalizare, sapă şanţuri la regi adevăraţi sau „sultani” prin ţări excentrice. Pe siteurile pentru adulţi sunt o sumedenie de oferte pentru oameni de rând de a se împerechea la dorinţă cu prinţese, contra cost, evident. Dacă doreşti, poţi primi la intrare şi sceptru, coroană, mantie şi jilţ. Ce mai vrei? Crezi că regii adevăraţi au parte de ceva mai bun?… Nope…

Briscan Zara este scriitor şi publicist