Caută 
1 MIN
Îmi voi surprinde, sper, cititorii cu un text care vorbeşte într-un mod diferit despre politica ieşeană plecând de la o scrisoare găsită de mine în arhivele Academiei. Şi, ca un bun român, "Pac, la Resboiu!".
Doi intelectuali ieşeni de primă mână au activat şi în politică. În secolul al XIX-lea, iar relaţia dintre filosoful, universitarul şi ministrul junimist Vasile Conta (1845-1882) şi creatorul Junimii, Titu Maiorescu (1840-1917), critic şi mentor literar, parlamentar şi ministru, pare dificil de desluşit astăzi. Lipsa documentelor, precum şi parcimonia1 cu care Titu Maiorescu – altfel un meticulos logothet – face referire, în jurnalul, cărţile sau articolele sale, la Vasile Conta lăsând impresia că "omisiunea" nu este de loc întâmplătoare2, ne îndreptăţesc să credem că orice informaţie care poate aduce un spor de limpezime în această chestiune nu poate fi decât salutară.
Scrisoarea pe care o publicăm mai jos reprezintă un astfel de document relevant. Deşi foarte scurtă, ea pune în evidenţă relaţiile protocolare dintre cei doi, respectul şi preţuirea de care se bucura Maiorescu în ochii lui Conta, precum şi strategia electorală comună care dezvăluie singura acţiune politică desfăşurată de Conta (întemeietor şi membru marcant al Partidului Liberal Moderat din Iaşi) alături de conservatori şi, lucrul cel mai revelator, împotriva Partidului Naţional Liberal. Acesta din urmă, după unificarea din 1875 ("Coaliţia de la Mazar Paşa"), devenise, un an mai târziu, un puternic partid de guvernământ şi declanşase cu succes, la iniţiativa Regelui Carol I (atunci doar Domnitor), Războiul de Independenţă din 1877 care îi adusese un prestigiu public extraordinar consolidându-i puterea şi poziţia pe scena politică naţională. În urma războiului însă, puterile europene condiţionaseră – la Congresul de la Berlin, din iulie 1878 – recunoaşterea independenţei României de modificarea art. 7 din Constituţie, care nu permitea împământenirea "cetăţenilor de rit necreştin". Astfel, în toamna anului 1878, se decide organizarea de alegeri pentru un nou Parlament care să fie investit cu misiunea de Adunare Constituantă (adică să poată modifica Constituţia) fapt care va determina aducerea "chestiunii evreieşti" ca temă principală în dezbaterea politică.
În acest context, se profilează la Iaşi, în 1879, strania alianţă electorală a liberalilor moderaţi cu conservatorii pentru a participa la alegeri pe liste comune, împotriva liberalilor. Probabil că în acea perioadă a fost apogeul apropierii dintre Conta şi Maiorescu, ambii obţinând mandatul parlamentar în Cameră (Maiorescu, la Colegiul I, în dauna lui Alecsandri, care fusese propus de liberali, iar Conta, la Colegiul al III-lea, împreună cu Negruzzi, Mârzescu şi Cerchez în dauna listei "belferilor": Pastia, Gheorghiu, Holban şi Şendrea3). Acest moment este consemnat de Maiorescu, în Însemnările sale zilnice astfel: "apoi am fost ales acolo [la Iaşi, n.n.], la 3 şi 4 mai, de colegiul întâi, cu 65 de voturi contra 39 Vasile Alecsandri. Mare uimire, ai mei bucuroşi, mie aproape indiferent. La 8 mai am fost la Iaşi să votez la colegiul al 3-lea (Jacques Negruzzi, Conta, Mârzescu şi Cost. Cerchez). (…). La sfârşitul lui mai, în timpul Camerei, multă mişcare în casa mea. Într-una mese şi convorbiri la mine. Lascăr Catargi, Gane (invalidat după aceea în Cameră), Leon şi Jacques Negruzzi (acesta cu soţia lui), Carp, Conta, Theod. Rosetti"4. Această perioadă de acceptare a lui Conta în "primul cerc" al puterii junimiste (sau, după expresia lui Sorin Alexandrescu, între "diriguitori") nu va fi însă prea lungă, pe măsură ce discursul său politic antievreiesc va intra în conflict cu poziţia mult mai precaută, din raţiuni de Real Politik, fireşte, a liderilor junimişti (cu excepţia lui Negruzzi, rămas şi el fidel naţionalismului combativ al prietenului său). Oricum, acest moment de apropiere şi de evidentă valorizare a lui Conta de către Maiorescu merită a fi pus în evidenţă cu atât mai mult cu cât, după cum spuneam, relaţiile lor au fost se pare, mai tot timpul, distante.
Scurta scrisoare pe care o prezentăm aici face parte din Fondul Bibliotecii Academiei din Bucureşti5 şi a fost editată de mine, pentru prima oară, în volumul Vasile Conta. Scrisori şi documente inedite, Ed. Convorbiri literare, Iaşi, 2003, p.127.
Iaşi, 4 noiembrie 1878
Domnule Maiorescu,
Când am primit telegrama D-voastră, D-na Derescu plecase deja la Bucureşti cu o zi înainte; aşa că nu am avut ocazia de a-mi face o plăcere să vă servesc.
La noi lupte electorale din cele mai înverşunate. Sperăm să batem fracţiunea pe toată linia.
Al D-voastră devotat,
B[asile]. Conta
1 spre exemplu, singura referire scrisă a lui Maiorescu cu privire la participarea filosofului ieşean la Junimea este o notă de subsol prin care limpezeşte ce acoperea termenul de "etc." dintr-o înşiruire a membrilor, scrisă în 1871, cu prilejul celebrei întrevederi a autorului cu ministrul Costa-Foru când acesta, în plină criză dinastică, "îndemna la intrarea în Cameră, în politica militanta" pe toţi junimiştii. Revizuindu-şi ulterior textul Maiorescu adaugă, în respectiva notă de subsol, nu numai numele unor membri mai puţin importanţi, nemenţionaţi iniţial, ci şi precizarea: "Ceva mai târziu vin Eminescu, Slavici, Tasu, G. Panu, Lambrior, B. Conta (…)", în Titu Maiorescu – Istoria contemporană a României (1866-1900), Bucureşti, 1925, p.39, n.1
2 ne-am ocupat mai pe larg de sublinierea strategiilor folosite de Maiorescu pentru a-l trece în uitare pe Conta, perceput ca adversar posibil atât pe tărâmul filosofiei, cât şi pe acela mai mundan al avocaturii şi politicii, în studiul "Exemplaritatea unui destin neîmplinit" publicat în Al. Zub (ed.) – Cultură şi societate, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1991, în special pp. 266-267.
3 referitor la acest episod, Iacob Negruzzi îi scrie lui Ilarion Puşcariu, la 30 iulie 1879, povestindu-i detaliile acestei neobişnuite alianţe electorale numită de el "mişcare practică a conservatorilor-liberali". Vezi, pentru detalii, scrisoarea reprodusă în I.E. Torouţiu – Studii şi documente literare, vol. V, Bucureşti, 1934, pp. 165-166.
4 Titu Maiorescu – Însemnări zilnice, (ed. I. Rădulescu-Pogoneanu), vol.I, 1835-1880, Bucureşti, Ed. Socec, 1936, pp.323-324
5 S 47 / XII , B.A.R. Bucureşti. Descriere: 1 filă 13/21 cm, hârtie filigranată, scrisă cu cerneală neagră pe avers.
Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor
