Martor în dosarul procurorului Emilian Eva

Procurorul Emilian Eva a fost trimis în judecată. Anchetatorii spun că a făcut acte de comerţ incompatibile cu funcţia de magistrat. Îl mai acuză de luare de mită şi fals în declaraţii. Cum se apără el de aceste acuzaţii nu se ştie. Nu au fost declaraţii publice din partea sa sau a avocatului.Toată povestea va fi lămurită în faţa judecătorilor, dosarul fiind remis instanţei.

În toată această tevatură au intrat fără voie şi alte persoane din Iaşi, mai mult sau mai puţin cunoscute, politicieni, oameni de afaceri, ziarişti etc. Unora le-a vândut tablouri, altora le-a cumpărat lucrări de artă, pe unii i-a consultat etc. Mie mi-a cerut date de contact ale unor persoane cunoscute în lumea artelor plastice cărora le-a cerut ulterior expertiză asupra unor picturi. În fine, atât eu, cât şi ceilalţi am fost solicitaţi de procurorul de caz să fim martori în dosar, adică să spunem ce a discutat cu noi procurorul Eva.

Îl ştiu pe Emilian Eva din studenţie şi suntem amici. În pofida acestui lucru, discutăm destul de rar. În ultimii cinci ani, dacă ne-am văzut de patru sau de cinci ori. La ziar a apărut de câte ori a făcut ceva deosebit, în special în cazurile în care a întocmit rechizitorii pentru Dan Voiculescu sau “lotul UMF”. Cererea pe care mi-a adresat-o am trecut-o în registrul amiciţiei, nu în cel profesional. Din acest motiv nu m-am simţit obligat să păstrez confidenţialitatea celor discutate cu el. Nu era vorba de relaţia unui jurnalist cu sursele sale. Pe de altă parte, în economia anchetei, acesta este un amănunt aproape nesemnificativ. Oricum, Eva era urmărit pas cu pas de către colegii săi, care au adunat probe cât mai multe. Telefoanele îi erau interceptate şi o întreagă maşinărie îi supraveghea fiecare mişcare.

Povestea pe care am spus-o în câteva rânduri mai sus a fost relatată, de altfel neutru, în ziarul nostru de vineri. A mai fost însă, chipurile, o versiune a acesteia. Cotidianul “Bună Ziua Iaşi” a venit cu propria variantă. Cum că eu l-aş fi “înfundat” pe Emilian Eva, după ce am făcut cu el afaceri imobiliare. Că aş fi un fel de latifundiar care făcea nu ştiu ce învârteli cu procurorul. Nu cred că este cazul să mai spun că totul este o invenţie absurdă. Nu am făcut vreodată nici un fel de afaceri cu Emilian Eva, nici cu tablouri, nici imobiliare, nici de altă natură. Nu mi-a propus vreo vânzare sau cumpărare, nici el, nici doctorul Tesloianu, implicat în acelaşi dosar. Nu vreau nici să-l acuz, nici să-l disculp. Spun doar că problemele care le are îi aparţin şi că, din amiciţie, îi doresc să treacă cu bine prin această situaţie. În acelaşi timp, trebuie să răspund onest solicitărilor făcute de colegii săi.

Nu scriu de obicei pe marginea fantasmagoriilor publicate de “Bună Ziua Iaşi”. Cred că este un gest sanitar acela de a ocoli o asemenea cloacă. Se spune că dacă intri în troacă de mănâncă porcii. Omul care gestionează mizeria de acolo, Ghiocel Asimionesei, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru şantaj. Face parte din stirpea “jurnaliştilor” crescuţi la şcoala şantajului de Sorin Roşca Stănescu, la rândul său condamnat. La o asemenea “şcoală”, ziarul ţine loc de măciucă, iar redacţia de structură a criminalităţii organizate. Scriu acum pentru a reaminti tuturor că avem o infecţie care poate afecta pe oricine. Este o responsabilitate comună aceea de a feri spaţiul public de o asemenea toxină. În numele libertăţii de exprimare se fac linşaje publice. Când se “exprimă liber” Asimionesei sunt stâlciţi oameni nevinovaţi. Rectorul Universităţii “Al.I. Cuza” nu mai scoate capul în lume din cauza libertăţii de exprimare a individului de care pomeneam. Diverşi alţi oameni cu prestigiu au fost bălăcăriţi de el. Scriu şi pentru a spune că nu toţi ziariştii sunt aşa şi că o bună parte a celor de bună credinţă sunt oripilaţi de excesele de acest tip şi de pericolul ca percepţia asupra meseriei de jurnalist să fie alterată.

Din nefericire, statul român nu are un antidot eficace pentru aceşti mutanţi de presă. Legislaţia împotriva lor este încâlcită, iar instanţele nu au practici unitare şi nici suficient curaj să igienizeze. O instanţă de la Cluj i-a dat totuşi trei ani cu suspendare. Procesele împotriva lor trebuie însoţite de atitudini publice cât mai clare. Într-un oraş ca Iaşul, care se vrea capitală în domeniul sofisticat al culturii, este un gest de responsabilitate civică, din partea oricărei persoane publice, acela de a sancţiona atacurile josnice, bădărăneşti şi care, cel mai adesea, se potolesc la stimuli financiari, ale acestui infractor. Cel puţin până când statul va ieşi din amorţeală.