Maşina de propagandă rusească şi tragedia din Ucraina (II)

Până acum Moscova a încercat să contracareze problemele de imagine cu care se confruntă în urma doborârea avionului Malayesia Airlines prin două mari linii de mesaj:

1. obişnuitele dubii cu privire la ce s-a întâmplat şi cine e responsabil ("să nu ne grăbim cu concluziile!", adică cam ceea ce spune şi Costi Rogozanu pe la noi) în ciuda dovezilor copleşitoare care atestă cu mare probabilitate un scenariu destul de clar (au tras "separatiştii pro-ruşi" cu rachete puse la dispoziţie de Kremlin);

2. guvernul de la Kiev este de vină pentru că nu a închis spaţiul aerian şi, în general, pentru că întreprinde acţiuni militare provocatoare în estul ţării, poziţie exprimată de Putin personal. Acest gen de ambiguităţi şi de transfer artificial de responsabilitate au funcţionat bine în cazul crizei din Siria. Acum lucrurile sunt mult mai complicate nu doar pentru că guvernul de la Kiev a reacţionat prompt (furnizând câteva înregistrări spectaculoase destul de credibile, chiar dacă neconfirmate încă independent), ruşii fiind evident în defensivă, ci şi pentru că situaţia din zona accidentului, agresivitatea rebelilor, tratamentul degradant aplicat cadavrelor, jafurile, evaporarea cutiilor negre, creează un impact emoţional greu de contracarat. Şi nu doar în Olanda sau în ţările care au avut victime.

Cu toate acestea, în ciuda efectelor severe pe termen scurt e riscant să avansăm ideea că avem de a face chiar cu o lovitură devastatoare pentru Putin (un "game changer") aşa cum se grăbesc unii să susţină. Pe plan intern, în Rusia (unde varianta oficială cea mai vehiculată este aceea că junta fascistă de la Kiev a doborât avionul ca pretext pentru o posibilă intervenţie NATO), oricum 40 de procente din populaţie ar sprijini o intervenţie militară directă în Ucraina. Impactul internaţional va avea desigur o remanenţă, mai ales în Europa de unde provin şi marea majoritate a victimelor. El va fi însă probabil unul mult mai limitat pe segmentele anti-americane unde se găsesc repede justificări atunci când e vorba de adversarii Statelor Unite (la fel cum se întâmplă şi la noi în cazul prostiilor pe bandă rulantă făcute de Ponta).

În spaţiul BRICS şi în general în cel non-occidental resentimentele faţă de americani, în general faţă de occidentali, îi vor face pe mulţi să spună că de fapt tot Statele Unite sunt de vină pentru că s-au amestecat în zona de influenţă a Rusiei şi chiar dacă alţii sunt vinovaţi nu are rost să discutam despre ei pentru că oricum americanii sunt mai răi. În acest timp, nemţii îşi vor vedea de interesele lor comerciale din Rusia, în timp ce îl mai mustră din când în când, mai mult verbal, pe Putin, se întreabă existenţial dacă trebuie să se identifice mai mult cu Vestul sau mai mult cu Rusia (e luptă mare, încă nu s-a decis, dacă ne luăm după sondajele de opinie) şi se pregătesc pentru o istorică întâlnire comună la Berlin a guvernelor chinez şi german (ca şi în cazul altor ţări, securizarea schimburilor comerciale are de departe întâietate!).

Pe plan internaţional există opinia, susţinută chiar de către Zbigniew Brzezinski într-o intervenţie duminică la CNN, că această tragedie oferă Kremlinului oportunitatea de a promova o descaladare a confruntării din estul Ucrainei. Puţin probabil, apreciază observatorii mai realişti de la Moscova. Ruşii şi-au asumat confruntarea deschisă cu Statele Unite şi cu Europa, nu de acum, ci din urmă cu câţiva ani buni, de când au declanşat o extraordinar de virulentă propagandă anti-occidentală. Ei mizează, ca şi China, pe crearea în perioada următoare a unui front tot mai larg internaţional împotriva Vestului, ca model de societate, ca valori, ca acţiune pe plan internaţional, dar şi pe o decuplare istorică a Europei de America. Rămâne de văzut dacă ultima tragedie aviatică va schimba în mod semnificativ, pe termen lung, dinamica actuală sau, din contra, ne vom întoarce în curând, din acest punct de vedere, la peisajul binecunoscut.