Meserii de top

În acord cu datele furnizate de Inspectoratul Muncii, meseria cu cel mai mare număr de angajaţi este cea de profesor de şcoală generală, însă numărul angajaţilor care activează în sistemul naţional de educaţie este mult mai mare dacă se iau în calcul şi celelalte categorii de educatori. Pe locul al doilea se situează meseria de vânzător, iar locul al treilea i-a fost rezervat meseriei de muncitor în construcţii. Pe locurile al patrulea şi al cincilea se situează meseriile de medic şi de asistent medical, respectiv cea de angajat al unei firme de pază şi protecţie. Pe scurt, profesorul, vânzătorul, muncitorul în construcţii, cadrul medical şi agentul de pază sunt figurile profesionale emblematice ale societăţii româneşti actuale.

Acest tablou evidenţiază o schimbare importantă în condiţiile care determină obţinerea unui loc de muncă. Cea mai importantă constatare este aceea că, spre deosebire de epoca de aur, când meseriile lucrative erau la mare preţ, în ziua de azi sunt la modă meseriile comunicative. Altfel spus, inginerul, figură tutelară în comunism, a cedat locul de frunte profesorului sau, prin extensie, bunului comunicator. Simbolic vorbind, nu mai contează ce ştii realmente să faci, ci contează cum îţi prezinţi „marfa”.

O a doua constatare este legată de defecţiunile de racordare a învăţământului românesc la condiţiile pieţei. Numărul mare de vânzători explică foarte bine această carenţă sistemică. Confruntaţi cu realitatea de pe piaţa muncii, absolvenţii de la facultăţile emblematice ale tranziţiei româneşti – dreptul şi studiile economice – s-au adaptat nemaiţinând cont de diplomă şi s-au convertit în comercianţi. Aşadar mulţi potenţiali jurişti şi economişti au devenit vânzători. Totodată, specializările cu pronunţată componentă didactică, precum filologia sau pedagogia au furnizat comerţului numeroşi angajaţi.

Dacă prezenţa în top a muncitorilor în construcţii şi a personalului care lucrează în sănătate pare firească, situarea meseriei de agent de pază pe locul al cincilea semnalează un alt aspect interesant. Lăsând la o parte faptul că aproape jumătate din angajaţii domeniului activează în Bucureşti, ceea ce înseamnă că în capitală înflorirea firmelor de pază şi protecţie este direct proporţională cu acumularea de afaceri şi de bogătaşi pe kilometru pătrat, e limpede că această meserie a adunat în matca ei tot soiul de refuzaţi şi de aventurieri ai tranziţiei, mai cu seamă personal din structurile Apărării şi Internelor, cărora li se adaugă, pentru zona mai umilă a pazei şi protecţiei, unii dintre muncitorii în putere ai fostelor fabrici şi uzine.

Aşadar, ceea ce iese din furnalul naţional al educaţiei e un şir de produse profesionale alcătuit, în bună parte, din profesori, vânzători, muncitori în construcţii, personal sanitar şi gardieni. Să vedem acum ce intră în furnal.

Dacă luăm ca reper statisticile referitoare la concurenţa înscrierilor la facultate vom descoperi că medicina, limbile moderne aplicate, economia, ştiinţele politice şi dreptul figurează frecvent în topul celor mai căutate domenii de studii. Unde dispar toţi aceşti specialişti, fie ei medici, translatori, economişti, politologi sau jurişti ? Unii, precum medicii, translatorii sau juriştii devin, dacă sunt foarte buni, „bunuri de export”. Alţii, fie ei economişti, politologi sau specialişti în comunicare îngroaşă rândurile altor meserii în momentele în care piaţa e sufocată de acerba concurenţă pentru ocuparea unui post călduţ în administraţie sau în educaţie. Pe scurt, mulţi tineri pornesc în viaţă cu visul de a deveni manageri, staruri de televiziune, purtători de cuvânt, consultanţi şi analişti politici sau jurişti bine plătiţi şi sfârşesc prin a lucra ca suplinitori, vânzători sau agenţi de pază.

Acest „unde dai şi unde crapă” indică, în opinia mea, una din marile drame ale tranziţiei româneşti. În România, gustul pentru muncă a fost înlocuit de gustul pentru tranzacţie şi de gustul de a comunica. Privind la topul meseriilor, se observă că distrugerea mijloacelor de producţie a condus la scăderea apetitului pentru munca lucrativă, iar influenţa maladivă a politicului a favorizat creşterea gustului pentru alt soi de muncă, bazat esenţialmente pe vorbă.

Sub presiunea politicilor fără cap şi fără coadă, sfera muncii a suferit o deformare majoră, dinspre producţia de bunuri materiale către negoţul de vorbe, atitudini, idei şi lucruri luate de-a gata. În această tranziţie fără sfârşit, piaţa muncii pare aidoma unui mare bazar oriental: intră cine vrea, rămâne cine se descurcă.