Metropolele regionale ale României (I)

Metropola e un centru urban de dimensiuni mari, important din punctul de vedere economic, cultural şi politico-administrativ. Noţiunea de metropolă derivă din grecescul metropolis, cuvânt compus din meter – mamă şi polis – oraş. Iniţial termenul a fost utilizat în Grecia antică pentru a desemna oraşul-centru al unei colonii sau, cel mai adesea, al unui sistem de colonii disjuncte teritorial. În cadrul unui sistem teritorial difuz şi disjunct a cărei arhitectură era centrată pe acest tip de sistem urban ierarhizat (metropola şi coloniile sale), oraşul central/ metropola avea o influenţă politică şi administrativă dominantă la nivelul sistemului teritorial, fiind în acelaşi timp şi centrul religios, economic, cultural şi social al regiunii sale, dar şi a regiunilor centrate pe oraşele colonii, unele aflate la mare distanţă. Pe lângă gestiunea internă a sistemului teritorial, metropola avea un rol important în relaţiile externe, cu sistemele teritoriale ale altor metropole.

Din punctul de vedere al orientării generale a relaţiilor în interiorul teritoriului polarizat, lucrurile nu s-au schimbat prea mult în ultimele două milenii şi ceva. Metropola rămâne oraşul dominant al unui sistem teritorial, situat în centrul, nu neapărat geometric, ci al sistemului de relaţii. Este responsabilă cu cea mai mare parte a legăturilor externe ale teritoriului polarizat. Schimbările produse sunt mai degrabă de ordin cantitativ (metropolele sunt mult mai populate, iar relaţiile mai strânse şi mai complexe), dar şi de geometrie a spaţiului polarizat. Agregarea teritorială, apariţia statelor naţionale, a structurilor politico-economice supra-statale şi, mai ales, creşterea vitezei de deplasare, toate au schimbat radical locul şi rolul metropolei în sistemele teritoriale de relaţii. Metropolele contemporane, inserate din ce în ce mai mult la nivelul sistemului mondial, s-au trasformat în “hub”-rile atât de necesare inserţiei în sistemul mondial a teritoriilor polarizate. Mai mult, calitatea de “hub” tinde să devină principalul reper al definirii unei metropole. Asistăm în prezent la o veritabilă alunecare semantică în cazul noţiunii de metropolă. Dacă în mod tradiţional, o metropolă este acel oraş mare, capabil să gestioneze, uneori trans-scalar o regiune, o naţiune, o regiune continentală vastă etc., în prezent există metropole mondiale consolidate, în spatele prosperităţii cărora nu se află un hinterland de proximitate, nici măcar regional: Hong Kong, Singapore, Macao sau Luxembourg, acestea fiind doar câteva exemple. Complicarea relaţiilor teritoriale, cât şi rolul crescând al metropolelor contemporane a impus o ierarhie a lor la nivel mondial. Geografii urbanişti vorbesc de metropole mondiale, categorisite şi acestea (alfa, beta, gamma etc.), metropole naţionale sau regionale.

Noţiunea de metropolă regională, deşi foarte prezentă în perioada postbelică în discursurile politice şi ale planificatorilor teritoriali din Europa Occidentală, fie că era vorba de sisteme teritoriale naţionale, tradiţional policentrice (Germania), fie de sisteme naţionale centralizate, ce au dorit să atenueze ecartul dintre capitală şi oraşele secundare (cazul Franţei), a pătruns tardiv în vocabularul planificatorilor teritoriali din România. Acest fapt s-a produs odată cu racordarea României la sistemul de planificare teritorială a UE, în paralel cu încercările, încă nereuşite, de regionalizare administrativă. Nu există o listă oficială a metropolelor regionale româneşti, dar cele mai prezente oraşe amintite în diverse scrieri ca fiind metropole regionale sunt: Cluj, Iaşi şi Timişoara. Deseori apar şi Craiova, Constanţa sau Braşov, mai rar Galaţi (uneori binomul Galaţi-Brăila) şi Oradea.

Sunt aceste oraşe metropole regionale, în adevăratul sens al cuvântului? În Polonia, celălalt stat de dimensiuni supra-regionale de pe faţada estică a UE, se consideră a fi metropole regionale oraşe precum Cracovia, Lodz (ambele centre ale unor aglomeraţii urbane de peste un million de locuitori), Wroclaw, Poznan, Szczecin (aglomeraţii urbane cu o populaţie cuprinsă între 500 şi 800 de mii de locuitori) sau Gdansk si Katowice, oraşele cele mai importante ale unor regiuni urbane policentrice de 1,1, respectiv, 3 milioane de persoane. În România doar cele mai populate areale urbane (Constanţa, Cluj, Iaşi, Timişoara) se apropie de 400 de mii de locuitori (de cele mai multe ori zonele metropolitane sunt mult mai generoase ca dimensiune decât spaţiul urbanizat propriu-zis). Veţi spune, că nu neapărat populaţia e reperul fundamental în identificarea metropolelor regionale. Şi am sa vă dau dreptate. Dar sunt aceste oraşe capabile să gestioneze regiunile care le-au generat? Sunt suficient de bine integrate într-un sistem de relaţii naţionale, dar şi externe, pentru a aduce un plus de competitivitate regiunilor polarizate? De ce sunt atât de importante pentru România metropolele regionale? Sunt doar câteva întrebări la care vom încerca să răspundem săptămâna viitoare.