Mircea Diaconu, sărbătorit luna aceasta la Iaşi pentru filmele sale

joi, 05 mai 2016, 01:53
3 MIN
 Mircea Diaconu, sărbătorit luna aceasta la Iaşi pentru filmele sale

Ieri a luat startul Festivalul „Serile Filmului Românesc“, un eveniment unic în ţară, care a ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediţie. Evenimentul va ţine 4 zile, timp în care vor fi proiectate peste 30 de filme în care joacă marele actor român Mircea Diaconu, prezent în această perioadă la Iaşi. 

De asemenea, Asociaţia Studenţilor Jurnalişti, care este organizatorul, invită publicul ieşean la alte peste 30 de evenimente printre care se numără lansări de carte, dezbateri, concerte si expoziţii. La deschiderea oficială, care a avut ieri la Palas Mall, de la ora 12, au fost invitaţi, pe lângă Mircea Diaconu, actorul sărbătorit în cadrul acestui ediţii a Festivalului şi actorii Bogdan Stanoevici, Nicodim Ungureanu şi Liviu Manoliu, dar şi Alexandru Teleu de la Veolia, Sorin Bocancea, rector al Universităţii „Petre Andrei”, Mihai Chirica, primarul interimar al Iaşului, Doru Tompea de la UPA, Marius Bodea de la Aeroportul Iaşi, Alexandru Giboi, director Agerpres, Radu Cristian Nema, fotograf Rock House Events şi Bianca Chiriac de la Dopo Poco.

Toţi aceşti invitaţi au luat pe rând cuvântul la prezidiu şi şi-au exprimat părerile în ceea ce priveşte festivalul organizat la Iaşi de către studenţii de la Universitatea „Cuza“. „Acest festival este pentru mine o surpriză plăcută. Nu mi s-a întâmplat să existe un festival, şi e din capul lor, nu e dictat în nici un fel de nimeni, în care să existe o selecţie a filmelor mele, este plăcut. Filmul este o bucurie deoarece actorul stă în sală şi priveşte, pe când în teatru nu se poate aşa. Cred că tânăra generaţie trebuie să se alimenteze cumva din ceea ce s-a făcut înainte. într-adevăr, câştigă foarte mult noul val pe dinafară, însă nu şi în ţară, dacă aţi observat. În ţară au încă succes filmele vechi. Îşi pui firesc o întrebare, pentru cine faci un film, cui te adresezi? Le faci pentru festivaluri? Dacă faci pentru asta filme, publicul ţi se termină imediat. Nici Shakespeare nu rămânea în istorie dacă nu plăcea publicului. Trebuie să fii direct responsabil de relaţia cu publicul”, a menţionat Mircea Diaconu, actorul.

Festivalul devenit tradiţie este realizat de tineri voluntari fără ajutorul Ministerului Culturii, ci doar prin sponsori locali care doresc să sprijine această iniţiativă. În cadrul acestui eveniment care are loc la Iaşi până pe 8 mai, renumitul actor român va fi premiat de către Primăria Iaşi, Institutul Român şi Uniunea Cineaştilor din România pentru activitatea sa. Tot la Serile Filmului românesc va fi prezentă şi criticul de film Irina Margareta Nistor, care va prezenta ieşenilor filme de pe casete VHS, dublate în limba română de ea. Aceasta este totodată şi ambasadorul cultural al festivalului.

„Pentru că festivalul creşte de la an la an, noi am început cu trei invitaţi, iar anul acesta avem 60 de invitaţi, programul este diversificat, plin, iar publicul are de unde alege. Scopul festivalului este de a susţine şi promova filmul românesc şi de an introduce de anul acesta interacţiunea directă cu invitaţii, în cadrul conferinţelor şi dezbaterilor, în susţinerea idee de educaţie cinematografică”, explică Andrei Giurgia, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti.

Programul complet al Festivalului „Serile Filmului Românesc“ se găseşte pe site-ul http://festivalsfr.ro. Accesul la cele 60 de evenimente este gratuit pentru toţi cei care doresc să facă parte din viaţa culturală a acestui festival. Conferinţa de deschidere a Festivalului s-a terminat la Librăria „Cărtureşti“, unde invitaţii au putut sta la un ceai cu ieşenii, la poveşti. „În spatele acestor filme se află multă muncă, suferinţe, viaţă, niociodată nu a fost uşor”, spune Mircea Diaconu, plin de melancolie. 

 

Comentarii