Mişcarea #Rezist. Bilanţ provizoriu (I)

Establishmentul politic românesc are o teamă viscerală de mulţimea aparent neorânduită. Semn clar de complex al vinovăţiei. Aproape toţi uită că România nouă s-a născut în stradă, din protestul sincer şi responsabil al unui popor (mă refer la cel viu, nu la cel deprins cu somnul prelungit), care a câştigat aproape instantaneu curajul de a nega neorânduielile “legitime”. Un partid precum PSD, purtătorul păcatului originar al emanaţilor din decembrie 1989 şi din lunile nebuloase ce au urmat, ştie foarte bine că mulţimea necontrolată de ei îi poate spulbera, cu tot ordinul lor de mărime, cu încrengătura de interese oculte şi cu apucăturile de stăpâni legitimaţi de o revoluţie pe care au ştiut, urmând lecţia moscovită să o confişte la timp. Niciun partid din România nu este, de aceea, mai îngrijorat de vocea străzii decât PSD. Ineditul recentelor proteste împotriva unui partid cu apucături bolşevice rezidă în promptitudinea cu care tânăra generaţie s-a radicalizat şi a contestat aşa-zisa legitimitate dobândită cu două luni înainte, prin vot. Liderii PSD au fost atât de siguri de zdrobitorul scor electoral, încât şi-au permis să sfideze, intrând în  logica tătânelui Iliescu, autorul moral şi material al marilor deturnări de la finele lui 1989 şi din anii ce au urmat. PSD şi-a demascat cu o viteză incredibilă gena antidemocratică, procedând exact ca Iliescu la Mineriade: Sfidăm pe toţi şi păstrăm puterea! Restul e glossă. Opozanţii nu au decât să se lamenteze. E menirea lor.

Deşi se vrea cu încăpăţânare expresia curentului post-iliescian din PSD, Liviu Dragnea s-a dovedit la fel de primitiv ca şi fondatorul. Se vede treaba că partidul acesta e condamnat să poarte stigmatul originar toate zilele vieţii lui.

Dar în vreme ce PSD a rămas “încremenit în proiectul” anilor ’90, lumea românească a evoluat. Ecartul dintre noua Românie şi acest partid revolut, care se cramponează să controleze ţara prin mijloace oculte, care nu a generat nicio înnoire majoră în viaţa naţiunii (dimpotrivă!) şi nicio direcţie semnificativă în politica noastră internaţională, care a întreţinut confuzia premeditată şi duplicitatea fanariotă, este atât de mare încât riscă să compromită viitorul nostru liber şi european. Doar o gaşcă cinică, sfidătoare şi incultă putea să treacă încă din primele zile ale guvernării la măsuri care destabilizau echilibrul şi aşa precar al puterilor în stat. Ofensiva împotriva Puterii judecătoreşti nu este nouă în strategia PSD. Doar se ştie că acest partid a blocat ori a tergiversat toate marile proiecte democratice şi europene ale ţării. Cu un PSD supradimensionat şi o opoziţie timorată (inclusiv din vina partidului lui Iliescu), România ar fi urmat negreşit calea Belarusului, a Ucrainei ori a Republicii Moldova. Iar faptul că nu suntem în cea mai cenuşie zonă a Europei este rezultatul acţiunii tinerilor şi a partidelor istorice înainte de toate, împotriva PSD şi a sateliţilor pe care i-a zămislit, începând cu PRM şi încheind (sperăm) cu PRU. Tot ce e mai reacţionar în politica românească a ultimelor decenii s-a iscat din coasta PSD. Daca în 1990 această realitate nu era cunoscută decât parţial românilor, în 2017 lucrurile stau cu totul altfel. Prin graba şi dispreţul cu care a încercat să legifereze hoţia, PSD a intrat în coliziune cu viitorul României. Din ianuarie începând şi până astăzi PSD nu a făcut decât să confirme, pas cu pas, că nu viitorul ţării îl preocupă, ci interesele sectei. Această fractură a fost sesizată de către o generaţie care nu şi-a spus cuvântul cu privire la România. Opaci şi optuzi, pesediştii au ignorat-o, sperând într-o nouă capodopera de manipulare, la fel ca la Revoluţie ori la Mineriade. Eroare de viziune şi mărturie de ignoranţă: din februarie începând, România nu va mai putea fi condusă de către o gaşcă agresivă, rapace şi antidemocratică. Protestul României vii nu va mai putea fi ignorat. Pentru că nu e vorba de o acţiune de sezon, ci de una responsabilă şi matură. Şi nici despre un partid interesat să capitalizeze o eroare a Puterii, ci despre acea parte a naţiunii care a înţeles să nu se mai plângă de “vitregia vremurilor”, ci să-i conteste hotărât pe oamenii trecutului neguros şi maşinăria lor infernală de manipulare.

Mihai Dorin este istoric şi publicist