Moartea ca un cal de bătaie

Ca şi cum dezastrul echipei naţionale de fotbal din meciul cu Polonia n-ar fi fost suficient, a venit şi această primă  tragică dispariţie dintre cei vii a membrilor Generaţiei de Aur, Daniel Prodan. Şi pentru că trăim în România şi asta ne mănâncă tot timpul liber (scuzaţi citatul din capitolul “nomina odiosa”), aproape nu există moarte a vreunei celebrităţi în România, ca să nu fie însoţită de o serie întreagă de scenarii, dar şi de speculaţii menite de a aduce trista realitate pe făgaşul jalnicului interes. Dacă vestea decesului lui Didi Prodan, i-ar fi găsit în aceeaşi incintă pe Mircea Sandu şi Răzvan Burleanu, cei doi s-ar fi privit în ochi şi, poate, şi-ar fi strâns mâinile pentru o clipită. Şi poate în secunda doi a acelei strângeri tăcute, ambii ar fi găsit în mintea nedesluşită argumentele viitoarei bătălii. Lucru valabil şi pentru alte cupluri şi echipe cu creiere antagoniste.

De fapt, dispariţia fundaşului de fier a fost pentru foarte puţină vreme o surdină peste scandalul provocat de capitularea în faţa leşilor, până când surdina s-a transformat ca-n basme în cal de bătaie. Nu pentru toată lumea, cei mai mulţi au plâns tragedia lui Prodan, depănând cu ochii în lacrimi, amintirile cu prietenul dispărut. Dar există şi altfel de oameni…

De vinerea trecută şi până joia de ieri, calul de bătaie s-a numit Christoph Daum. Tip şcolit, de bună seamă, cu experienţă, stil nemţesc – adică ceea ce ne trebuie nouă ca aerul -, dar deloc adecvat realităţilor fotbalului românesc, slab tactician, lipsit de reacţie în timpul meciurilor, ceea ce este în multe privinţe adevărat. Dacă miza enormă a meciului cu Polonia se poate constitui în circumstanţă atenuantă pentru asemenea şovăbâlbâieli, ceea ce s-a întâmplat la Groznîi în meciul cu Rusia a fost de cascadorii râsului: nici cei mai înverşunaţi critici al lui Daum n-ar fi făcut o băşcălie mai mare de politica neamţului de întărire a lotului, decât neamţul însuşi. Prin introducerea lui Ţîru şi Nedelcu de la Viitorul în minutele adiţionale. Şi totuşi… chiar dacă au fost destui chibiţi care să susţină că Daum nu-i sănătos la cap, fie doar şi pentru aceste schimbări aiuristice, nu Daum este ţinta atacurilor. În stilul obişnuit de bumerang, gen şaua şi iapa (sau “dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine”), Christoph Daum este criticat în continuare, dar tratat cu respect de pizmaşi, fiindcă ţinta se numeşte de fapt Răzvan Burleanu şi noua conducere a FRF care începe, de fapt, să se învechească fără a înghesui calificări una după alta ale echipelor noastre naţionale, indiferent de sex şi vârstă. În paranteză fiind spus, dacă babilonia în care s-au scufundat naţionalele tinere este mai mult decât criticabilă, performanţa fetelor ajunse pentru prima oară în pragul unei calificări a fost lăudabilă şi chiar lăudată, înainte de a apărea revelaţia unui cal de bătaie în naţionala condusă de Mirel Albon, selecţioner cu vechi state de serviciu chiar şi în “epoca de aur” mircea-sandistă. Într-un sondaj realizat de “Gazeta Sporturilor” pe care n-are sens să-l contestăm, la întrebarea “Cine ar fi de vină dacă naţionala nu se califică la CN 2018”, actuala conducere a FRF are un procentaj de 45%, urmată de jucători (29%), iar Christoph Daum are un scor egal (10%) cu vechea conducere a FRF. Bineînţeles că acest sondaj nu poate fi un argument în favoarea lui Daum, fiindcă din cele 45 de procente ale administraţiei Burleanu, o mare parte se explică tocmai prin alegerea lui Daum, însă cititorii GSP au intuit şi rolul vechii administraţii în dezastrul de astăzi. Pentru că realităţile cu care se confruntă echipa Burleanu, e drept, cu multe stângăcii, au vechime impresionantă.

Revenind la neaşteptata moarte a lui Didi Prodan, trebuie spus că solidaritatea în durere a taberelor antagoniste din fotbalul românesc a durat foarte mult timp şi, ceea ce-i mai revoltător, s-a transformat într-un nou circ. Un fotbalist tare ca o stâncă, pentru care “ce-i în guşă şi-n căpuşă”, unul care nu se dădea în lături de la nimic şi nici nu ducea după ureche, a fost transformat într-o victimă a regimului Burleanu. “Nu Burleanu l-a ucis!”, glăsuie un titlu, care de fapt vrea să demonstreze că există şi opinia contrarie. De fapt, memoria lui Daniel Prodan, în ultimă instanţă un om cu calităţile şi păcatele sale, trebuie cinstită şi respectată şi nu trebuie folosită în abjecte lupte intestine. Intestine groase.