Mulţumim, Irimia!

marți, 12 martie 2013, 02:50
4 MIN
 Mulţumim, Irimia!

CSMS a remizat cu CFR Cluj graţie, în primul rând, intervenţiilor de excepţie ale portarului

 

 
 
CSMS Iaşi a obţinut sâmbătă, în partida cu CFR Cluj, disputată pe stadionul “Emil Alexandrescu”, primul punct din acest an. Dacă în precedentele două jocuri disputate în 2013, cu Rapid Bucureşti şi Petrolul Ploieşti, eşecurile ieşenilor au fost puse şi pe seama lipsei de şansă, remiza, 1-1, obţinută cu clujenii poate fi etichetată drept norocoasă.
Deşi au avut zece absenţe şi au practicat un joc lipsit de veleităţi spectaculare, oaspeţii şi-au demonstrat superioritatea, viclenia şi valoarea superioară a trupei pregătite de Paulo Sergio simţindu-se mai ales în primul act, când raportul ocaziilor mari de gol a fost 3-0 în favoarea oaspeţilor. În aceste condiţii, tabela a rămas albă doar datorită lui Irimia, care a avut câteva intervenţii de portar mare. Actul doi a fost ceva mai echilibrat, golurile, căzute după două lovituri de colţ, fiind singurele momente clare de finalizare până în prelungiri, atunci când Pătulea a avut şansa de a-i fura lui Irimia titlul de MVP-ul partidei. Victoria gazdelor ar fi sporit însă gradul de nedreptate a deznodământului partidei, mai ales dacă mai aducem aminte şi de faptul că arbitrul Marius Avram nu a acordat oaspeţilor un penalty în prima repriză, după henţul comis de Keita.
În condiţiile în care jocul oaspeţilor a fost solid, dar nu strălucit, explicaţia faptului că Iaşul se poate considera norocoasă că a obţinut un punct ţine, în primul rând, de curtea proprie. În primul rând, a surprins nesiguranţa defensivă, Tincu şi Avrămia fiind ezitanţi în multe momente. Apoi, lipsa de curaj de la mijloc a făcut ca Iaşul să nu aibă nicio ocazie importantă în 90 de minute! Pe flancul drept lucrurile au mers extrem de modest, indiferent de numele celui care a acţionat în zona amintită, Keita ori Ciucur, în timp ce Ţigănaşu a fost în regres pe flancul opus. În zona centrală, Milea şi Straton au stat departe de Tudor, lucru ce a generat atât o lipsă de materie primă necesară construcţiei cât şi posibilitatea lui Muniru de a urca des lângă Weldon, Obiora rămânând singur la “închidere”. Firesc, în aceste condiţii, Pătulea a fost mai mereu izolat, pofta mare de joc a atacantului ieşean nefiind astfel pusă în valoare.
Trăgând linie, rezultat bun pentru ieşeni care au nevoie de o prestaţie schimbată în bine sâmbătă, la Târgu Jiu, pentru a spera să nu plece cu mâna goală din Gorj şi multe teme de lucru la studiul video al meciului cu CFR Cluj: modul în care trebuie să gestioneze jucătorii din zid poziţia mâinilor la loviturile libere ale adversarilor, blocarea execuţiilor rapide ale loviturilor libere, indiferent de zonă (vă mai amintiţi cum a apărut ocazia lui Kapetanos, din minutul 30?), strunirea nervilor (Straton trebuia să ia cartonaş roşu în minutul 79, când l-a lovit pe Kapetanos, moment care ar fi putut schimba cursul partidei), poziţionarea defectuoasă în teren, fapt ce a generat spaţii mari între linii. Şi multe altele
 
 
 
 
CSMS-catalog
 
Irimia (8) – trei intervenţii de excepţie în prima repriză, la şuturile lui Kapetanos, Muniru şi Weldon.
Mihălăchioaie (6) – s-a descurcat bine pentru un debutant în Liga I.
Tincu (5) – multă nesiguranţă.
Avrămia (5) – mai multe erori.
Vladu (6) – şi-a făcut treaba.
Milea (6,5) – a înscris golul Iaşului, l-a scăpat din marcaj pe Rada la reuşita oaspeţilor.
Straton (5) – util pe fază defensivă, nu a mai urcat în atac, aşa cum a făcut în alte meciuri; a avut un gest necugetat în minutul 79, când l-a lovit pe Kapetanos, dar a fost iertat de eliminare.
Keita (4) – aerian.
Tudor (5) – nu a fost în apele lui.
Ţigănaşu (5) – şters.
Pătulea (6,5) – extrem de activ, s-a bătut aproape de unul singur în atac; şi-a creat o ocazie importantă în prelungiri.
Ciucur (4) – nu a adus nimic nou.
Cl. Ionescu (5) – supraponderal, lent.
Mitrea a intrat în minutul 85.
 

 

Comentarii