Muncitorii care au supravieţuit prăbuşirii de pe schele sunt în stare stabilă

miercuri, 26 februarie 2014, 02:50
2 MIN
 Muncitorii care au supravieţuit prăbuşirii de pe schele sunt în stare stabilă

Starea celor doi bărbaţi care au supr­avieţuit prăbuşirii cu liftul rămâne stabilă. Constantin Z. şi Ionuţ I. sunt în continuare internaţi în spitalele ieşene, iar medicii susţin că pericolul a trecut şi starea pacienţilor evoluează favorabil.

Primul dintre ei, originar din Bălteni, a suferit mai multe răni la nivelul membrului inferior stâng şi fracturi la coloană. Pacientul în vârstă de 35 de ani a fost internat în Clinica de Ortopedie a Spi­talului „Sfântul Spiridon“. „Bolnavul se află acum în afara oricărui pericol. Starea sa de sănătate este staţionară, el este stabil din punct de vedere medical şi sperăm că în zilele următoare va evolua pozitiv“, a explicat conf. dr. Ovidiu Alexa, şeful clinicii.

Celălalt muncitor rănit odată cu prăbuşirea liftului este în atenţia medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie. Bărbatul în vârstă de 22 de ani a trecut prin momente dificile întrucât impactul cu solul i-a rănit sever coloana. Pacientul a fost preluat de SMURD în stare gravă, însă potrivit purtătorului de cuvânt de la spital, dr. Florin Grămadă, acum este stabil şi a depăşit perioada critică.

Cei doi bărbaţi au căzut de la nivelul al treilea al unui bloc pe care îl mansardau în zona Nicolina. Alături de ei se mai afla un coleg în vârstă de 45 de ani care a decedat la scurt timp după impact. Ieri, un alt bărbat din judeţ s-a rănit grav după ce au căzut de pe schele. Bărbatul din Târgu Frumos a căzut de la aproximativ trei metri, iar la impactul cu solul şi-a lovit serios coloana vertebrală. „În urma unui accident de muncă, bărbatul a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral şi cu o fractură de coloană cervicală. Însă starea sa este gravă mai ales din cauza hematomului extradural. Bărbatul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie“, a explicat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă.

Comentarii