Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Naşterea

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Aduceţi-vă aminte, o, preaiubiţilor cetitori, de mine, ticălosul, cel care, când m-am născut, am murit. Că om sunt şi eu - muritor, asemenea tuturor celor din neamul lui Adam, omul cel dintâi, zidit cu mâna lui Dumnezeu din pământ.

Şi cu voia lui Dumnezeu în pântecele maicii mele, Maria, m-am închipuit în vreme de nouă luni de zile şi m-am închegat în sânge, din sămânţă bărbătească, din tata Hristofor şi mama, femeia lui, căci, după cum se ştie, după căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, oamenii nu mai sunt zidiţi de Dumnezeu, ci îşi fac ei înşişi prunci. Şi părinţii mei, care au fost însoţiţi de legea dreptei credinţe, cu poftă şi dulceaţă trupească sărutându-se, s-au împreunat şi aşa m-am născut. Dar după ce m-am născut, n-am dat ţipăt şi, asemenea pătimaş, precum şi născătorii mei, n-am căzut pe acest pământ.

Căci când m-am născut, am murit. Iaca-şa! S-a întâmplat asta în luna lui mai, în ziua prăznuirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la văleat 7331 de la Facerea lumii, adică de la Adam, sau, pe nou, la anul 1823 de la Naşterea Mântuitorului. Văzând că n-am ţipat când m-a scos din mama şi nu mişcam picioruşele ca nişte rămurele uscate, nici nimica altceva, moaşa Ilioaia a zis cu glas răguşit:

- Aista-i mort, Mario! Nu i-o fost dat să trăiască.

Şi m-a învelit în nişte cârpe murdare şi mânjite de sânge, după care m-a pus aproape de plită, lângă căldarea cu zoaie. Pe urmă moaşa, o fomeoaică cât un cazac, şi-a şters broboanele de sudoare de pe frunte şi a început să se spele pe mâini într-o covăţică, că era plină de sânge până la coate:

- Ui, da' ştiu bine că m-am chinuit. Nu-i uşor pentru cea care naşte, da' nici pentru cea care ajută la naştere. Ce să facem? Asta-i soarta noastră blestemată a femeilor. Că bărbaţii... Da' noi, femeile, ehei, noi tragem... Că am adus vorba de bărbaţi: Să-i spui lui Hristofor să s-astâmpere, că gata! nu mai are voie. Nici tu - să naşti, că poţi muri. Lasă că-ţi ajung şase. Îi spun eu lui Hristofor cum stă treaba... Tu poţi să plângi, Mario, că te uşurează. Toate plâng după ce nasc.

Dar biata mama, înfofolită sub oghealuri, gemea neauzit, femeieşte. Nici să vorbească, nici să plângă nu mai putea, sărmana - prea era moleşită. Atuncea Ilioaia şi-a înnodat mai bine colţurile albe ale basmalei şi a strigat cu glas poruncitor de-au zăngănit carafa şi paharele de pe masă:

- Hristofoare!

- Aicea, cucoană Margareto!, a sărit în sus tata. Se frământa ca la fiecare naştere de copil. Ba umbla ca bezmeticul prin ogradă, ba se aşeza pe treptele căsuţei lui de mindirigiu calic de la rohatca Păcurarilor şi trăgea din lulea. Iar când nu mai putea răbda, se ducea la beci.

Tata a intrat în casă cu ochi fricoşi, cum sunt toţi bărbaţii când aud răcnetele femeii în durerile facerii, dar şi rotunzi din cauza deselor mersuri la poloboacele din beci. Şi, dând să păşească înainte, la porunca arţăgoasei moaşe, tata a dat peste căldarea cu zoaie. Zoaiele au plescăit în căldare şi câteva picături fleoşc! au stropit şomoltocul de cârpe murdare în care mă aflam mort.

Ş-atuncea am tras aerul cel de obşte în pieptuţ şi am dat ţipăt ascuţit. Şi toţi s-au bucurat. Măcar că glasul cel dintâi al ieşirii în această lume mi-a fost plânsul, ca la toţi pruncii de pe lume (pentru că este ştiut cum că nici un împărat nu a avut alt început al naşterii, ci una este intrarea în viaţă în lumea aceasta şi asemenea este şi ieşirea de aici - prin moarte, deşi cu felurite chipuri) cei din casă s-au bucurat la plânsul meu.

Când mama a auzit orăcăitul meu cât un căpeţel de viaţă, a început în sfârşit să plângă, cuprinsă de o bucurie tulbure şi adâncă. Neputând să ridice capul, mama mă urmărea cu priviri piezişe din pat:

- Copilaşul meu, micuţul meu!, bâiguia mama şi lacrimi în picuri străvezii i se scurgeau din ochi pe obrajii veştezi şi se împrăştiau pe pernă.

Mama m-a învelit numaidecât.

Dar tata îşi încorda gâtul să mă mai audă: voia să audă glasul vieţii care biruise. Pe urmă a lăsat odaia plină de năduşeală, mirosind a leşie, a săpun de casă, a rufe nespălate şi a ulei de candelă rânced şi a ieşit afară. S-a aşezat pe trepte şi a început să pâcâie din lulea. Se scălda în ultimele raze de soare ce se iţeau de după spinările întunecate ale dealurilor din Păcurari. Mii şi mii de fire de praf pluteau în lumină, chiotele şi incotele copiilor veneau din casă, laolaltă cu meliţatul femeilor, alţi copii, ai vecinilor, se aburcau pe garduri şi se cocoţau pe porţi, hâţânându-le, puii de gâscă din ogradă se zgâncileau la codiţă făcând a ploaie, iar dinspre dugheana de la poartă venea mirosurile cunoscute: de postav vechi şi putred, de pânză îmbâcsită de praf şi de sfoară de cânepă. Nu se mai dădea dus de pe trepte. Se simţea acasă. Aici era bucăţica lui de lume din lumea cea mare: atât de încâlcită, cu legile ei sucite, cu obiceiurile ei nepătrunse, cu bucuriile şi tristeţile ei!

Aici m-am născut eu! Zice câte unul: Ehei, dacă eu n-aş fi fost eu, dacă aş fi fost în altă situaţie, dacă aş fi avut altă fire, altă soartă... vai, ce lucruri minunate aş fi putut face! Dacă uite că n-avem! Uite că eu sunt eu. Zică cine ce-a zice: Eu am fost eu, în situaţia asta, cu firea asta, cu soarta asta... care am căzut în lume, botezat cu zoaie, în ţipete ascuţite, în ziua pomenirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la anul 1823 de la naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Și am fost îngrijit cu nepovestită milă de maica mea, în scutece înfăşat, păzit şi hrănit cu lapte din ţâţele ei. Iară în a şaptea zi am fost botezat, fiindcă se ştie: până la botez pruncul omului e mort pentru veşnicie, iară odată ce este botezat se însufleţeşte. Aşa că se poate spune că în această a şaptea zi, când am fost încreştinat de părintele Clocotici la biserica Sfânta Maria din mahalaua Păcurarilor, am înviat din nou.

Din dumnezeiescul botez am fost numit Constantin, după numele Sfântului Împărat Constantin, cel întocmai cu Apostolii, Ostaşul curat, căruia i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă. Iară mama mea a aşteptat patruzeci de zile să i se cureţe carnea. Şi când i s-a curăţat carnea după patruzeci de zile a mers la biserică, a căzut în genunchi şi s-a prosternat până la pământ la icoana Sfintei Preciste. S-a rugat cu lacrimi fierbinţi doar un lucru - să mă lase în viaţă. Şi Sfânta Fecioară m-a lăsat!

Dară eu, născutul-murit sau muritul-născut, n-am trecut dincolo de liman. Am rămas în răutăţile şi zoaiele acestei lumi, care, îmi pare acum la bătrâneţe, precovârşesc dulceţurile şi bucuriile ei.

Asta a fost voia lui Dumnezeu! 

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri